Aţi auzit de dirijorul Cristian Măcelaru?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Măcelaru
Cristian Măcelaru

Am citit de curând un comunicat de presă al Orchestrei Simfonice din Philadelphia şi instantaneu mi-am amintit de românul care acum este dirijorul asistent al acestei celebre orchestre americane şi pe care am avut ocazia în noiembrie 2012  să-l ascultăm şi la Bucureşti.

Adevărul e că nici eu nu ştiam nimic despre Cristian Măcelaru până în octombrie 2011. În 23 octombrie 2011 eram unul dintre spectatorii concertului lui Lang Lang transmis în cinematografe din întreaga lume, iar pianistul chinez, deja un fenomen al muzicii clasice de astăzi (milioane de copii chinezi studiază pianul pentru a fi un al doilea Lang Lang) evolua alături de Orchestra Simfonică din Philadelphia, sub bagheta lui Charles Dutoit.

Întoarsă acasă şi impresionată de spectacolul pe care ştiu să-l ofere aceşti muzicieni de excepţie, am navigat pe site-ul Orchestrei Simfonice din Philadelphia şi printre dirijori-învăţăcei care colaborau cu această orchestră am văzut un nume românesc: Cristian Măcelaru.

Cine e Cristian Măcelaru?

....mi-am spus. Şi imediat am găsit pe un site românesc că a părăsit Timişoara când avea 17 ani (în 15 martie va împlini 33 ani), că provine dintr-o familie cu 10 copii şi că o bursă de 2 luni la o şcoală de vară s-a transformat într-o bursă integrală de studii.

Cristian Măcelaru a studiat mai întâi temeinic vioara, deşi încă de la început ţelul său a fost să devină dirijor – dar nu poţi să fii un bun dirijor fără să cunoşti foarte bine instrumentele din orchestra pe care vrei s-o conduci. La 19 ani era cel mai tânăr concertmaestru din istoria Orchestrei Simfonice din Miami. Din 2010 colaborează cu mai multe prestigioase orchestre în calitate de dirijor: Orchestra Operelor din Houston şi din Dallas, Orchestra Simfonică din Philadelphia (în calitate de asistent al directorului muzical Yannick Nézet-Séguin şi al dirijorului şef Charles Dutoit), dar şi cu Orchestra Simfonică din Chicago unde l-a înlocuit la un moment dat pe legendarul Pierre Boulez.

De altfel, chiar membrii Orchestrei Simfonice din Philadelphia l-au votat pe Cristian Măcelaru ca dirijor asistent, o performanţă de care ar trebui să fim mândri. Orchestra Simfonică din Philadelphia rămâne orchestra lui Leopold Stokowski (vă amintiţi celebrul desen animat Fantasia de Walt Disney – tabloul cu Toccata şi fuga de Bach era interpretat sub bagheta lui Leopold Stokowski). De altfel, comunicatul de care aminteam mai sus spunea că în septembrie 2013, la casa Deutsche Grammophon va apărea primul disc al dirijorului Yannick Nézet-Séguin, aflat în compania Orchestrei Simfonice din Philadelphia, un album dedicat memoriei lui Leopold Stokowski. Sunt convinsă că vom putea asculta şi achiziţiona acest album şi în România. Sper să fie parte a campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2013”.

Cristian Măcelaru la Bucureşti

În 9 noiembrie 2012, Cristian Măcelaru a fost dirijorul Orchestrei Naţionale Radio la Sala Radio, cu un program de muzică rusă care pur şi simplu m-a ţintuit prin calitatea interpretării în faţa radioului de acasă. Oricine interesat poate să reasculte fişierul audio al concertului aici.

Cu doar câteva zile înainte, în 21 octombrie 2012, Cristian Măcelaru apărea în concertul aniversar „Sir Georg Solti 100” de la Chicago, acelaşi în care a evoluat şi soprana Angela Gheorghiu, prilej cu care i s-a înmânat şi premiul Georg Solti pentru tineri dirijori (a fost prima dată în istoria fundaţiei Georg Solti când s-a acordat un asemenea premiu).

Acestea sunt doar câteva fapte despre un dirijor român care ne face cinste pe piaţa muzicală atât de competitivă din Statele Unite ale Americii, un dirijor al cărui nume cu siguranţă îl vom întâlni pe coperta unui disc apărut la o casă faimoasă.

Mai multe despre povestea lui Cristian Măcelaru, pentru cei care au timp să asculte, puteţi găsi în cele două ediţii ale emisiunii „Poveştile de succes ale muzicii” de la Radio România Muzical ce l-au avut protagonist în 10 şi 17 februarie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite