greenfield - ultimele știri
Un bucureștean din cartierul Greenfield, Băneasa, a intrat în greva foamei pe motiv că autoritățile întârzie redeschiderea unui drum de acces către zona rezidențială, iar oamenii stau zi de zi în trafic cu orele.
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor finalizează un parc fotovoltaic format din 1.297 de panouri şi cu o capacitate totală de 700 kWp în cartierul Greenfield Băneasa.
Povesteam la finalul primei file a Jurnalului despre “grupul civic IMPACT”. Astăzi voi povesti puțin despre acești mici dictatori ai cartierului, cei care afirmă că reprezintă interesele comunității din Greenfield.
În urmă cu 3 ani m-am mutat în cartierul Greenfield, Sectorul 1, Bucureşti. A fost o decizie luată repede (o lună), după aproape un an de căutări.
Locuitorii din cartierul Greenfield - Sectorul 1 - protestează, marți, în fața Primăriei Municipiului București după ce drumul de acces prin pădurea Băneasa a fost închis. Oamenii se plâng că le-a rămas o singură cale de acces către Capitală.
Locuitorii cartierului Greenfield au protestat joi, 19 ianuarie, în fața Primăriei Sectorului 1, după ce drumul prin Pădurea Băneasa a fost închis, iar acestora le-a rămas o singură cale de acces către casă deși peste 6500 de oameni locuiesc în zonă.
În urma acuzațiilor lansate în spațiul public de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, privind închiderea accesului autovehiculelor către cartierul Greenfield Băneasa, Romsilva a precizat că măsura e „strict legală”.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand cere deblocarea de urgență a drumului folosit de locuitorii din Greenfield și acuză că măsura închiderii acestuia ar avea iz politic.
România face paşi către alinierea legislaţiei interne cu directivele europene în domeniul eficienţei energetice şi a construirii de noi ansambluri rezidenţiale conform criteriilor de sustenabilitate.
Romsilva a rămas fără un hectar din Pădurea Băneasa printr-o actualizare făcută de Agenţia Naţională de Cadastru. Beneficiari sunt avocaţii Dumitrescu&Ciorobea care aveau un teren de 10 hectare chiar lângă drumul pe care statul îl va construi spre ca...
O informare trimisă Bursei de Valori Bucureşti din partea dezvoltatorului imobiliar care a construit cartierul Greenfield din Capitală arată că Primăria Municipiului Bucureşti a cumpărat 70 de apartamente.
În această toamnă, primii doi rezidenţi ai singurului parc industrial operaţional din judeţul Iaşi îşi încep activitatea. Alte peste 55 de firme lucrează la halele de producţie şi logistice din parcul industrial de la Miroslava, aflat la intrarea în ...
articol publicitar
Am locuit de când mă ştiu, ca şi părinţii mei, într-un oraş aglomerat şi nu am fost niciodată genul de copil care să fi petrecut foarte multe vacanţe la ţară. Credeam că sunt dependentă de agitaţia oraşului şi că am nevoie să fiu în mijlocul ei pentr...
articol publicitar
Acum un an şi jumătate, începeam căutarile pentru un apartament împreună cu soţul meu, Mihai. Stăteam deja de câţiva ani cu chirie şi ne săturasem de eternele probleme ale traiului într-un bloc din anii '70....
În plină dezbatere a Legii dării în plată, târgul imobiliar, Project Expo, i- a adus sub acelaşi acoperiş pe cei mai cunoscuţi dezvoltatori care au printre oferte, atât apartamente în Capitală, cât şi camere care pot fi cumpărate în sistem time shari...
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor avea în portofoliu, la finele anului trecut, un stoc de aproximativ 891.000 de metri pătraţi de teren destinat vânzării şi dezvoltării de noi proiecte în 2016, printre care un nou ansamblu de locu...
Doi oameni de afaceri moldoveni din Polonia vor să creeze un centru regional logistic în Parcul Industrial Răut din Bălţi. Guvernul dă asigurări că îi va ajuta în dezvoltarea afacerii
În Zona Economică Liberă 'Valkaneş'' a fost realizată prima partidă de produse finite, fabricată de către rezidentul "Terra Impex" SRL, societate cu capital integral românesc, specializată în producerea plasei din polimeri şi fibre din sticlă utiliza...
Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea a negat existenţa unui raport prin care i se solicita sesizarea Parchetului în cazul cartierului Greenfield din Bucureşti. După dezvăluirile din „Adevărul“, actualul ministru al MDRT, Eduard Hellvig, arată c...
Are 36 de metri pătraţi, dar este în acelaşi timp baie, bucătărie, living, dormitor şi birou. Este vorba despre garsoniera Kaleidoscop, scoasă pe piaţă în ansamblul rezidenţial Greenfield din Băneasa, la Târgul Naţional Imobiliar care începe astăzi î...