buenos aires - ultimele știri
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a avut duminică, la Buenos Aires, o scurtă discuție „foarte directă” cu premierul Ungariei, Viktor Orban, în marja ceremoniei de învestire a preşedintelui argentinian Javier Milei.
fără imagine
Între cutele bandoneonului coboară liniștea. Apoi se lasă înfrântă de zvâcnirea muzicii nervoase.
Justina Irimia a publicat, luna aceasta, o ediție revizuită și adăugită a monografiei „Ultimul tango la Buenos Aires – O metropolă exotică pe înțelesul tuturor“, în care surprinde și evenimente majore care au afectat societatea argentiniană în ultimii ani.
Rata inflației din Argentina a ajuns la 102,5% în februarie, adică la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani. Țara se confruntă cu o criză economică dură, iar autoritățile au încercat să combată scumpirile prin fixarea prețurilor.
Lionel Messi (35 de ani) are de acum un statut cel puțin egal cu un alt „zeu“ al fotbalului argentinian: Diego Armando Maradona.
Potrivit postului de televiziune Todo Noticias, din cauza afluxului de oameni, autoritățile nu sunt încă sigure cum va fi asigurat traseul cortegiului.
Cinci persoane, printre care trei copii, au murit, iar alte 35 au fost spitalizate, din cauza unei intoxicaţii cu fum, în urma unui incendiu într-un bloc cu 14 etaje, joi, într-un cartier din Buenos Aires, anunţă salvatori, relatează AFP....
Buenos Aires a fost martorul multor epidemii de-a lungul secolelor. Prima consemnată este epidemia de pojar din 1685. Arhivele menţionează şi epidemii de holeră, dizenterie, scarlatină, variolă şi febră tifoidă. Una dintre cele mai grave a fost provo...
Rude ale victimelor COVID-19 au manifestat luni, la Buenos Aires, împotriva preşedintelui argentinian Alberto Fernandez, surprins sărbătorind în plină pandemie, relatează AFP....
Yamil Santoro, reprezentant al coaliţiei Republicanos Unidos din Argentina, a anunţat că a depus plângere penală pe numele preşedintelui Alberto Fernandez, acuzându-l pe acesta de încălcarea normelor sanitare din pandemie prin organizarea omagierii l...
Diego Armando Maradona, care a încetat din viaţă în urmă cu o zi, a fost omagiat joi seară la Napoli, atât la meciul dintre echipa italiană şi Rijeka, din Liga Europa, cât şi de fani în afara stadionului.
Omagierea lui Diego Maradona la palatul prezidenţial din Buenos Aires s-a încheiat, joi, mai devreme decât se prevedea, din cauza incidentelor, iar familia fotbalistului a luat decizia controversată de a-l îngropa pe acesta chiar astăzi, joi, 26 noie...
Mii de argentinieni au manifestat, luni, la Buenos Aires şi în alte oraşe, împotriva restricţiilor impuse de Guvern pentru a opri răspândirea noului coronavirus, în contextul în care Argentina se confruntă cu o creştere puternică a contaminărilor....
Un argentinian în vârstă de 24 de ani a intrat cu maşina în poarta de la intrarea în incinta Ambasadei Chinei la Buenos Aires, fără să rănească pe cineva, a anunţat poliţia, care a deschis o anchetă, relatează AFP....
Prins în flagrant când încerca să fure o carte din celebra librărie El Ateneo Grand Splendid de la Buenos Aires, ambasadorul Mexicului în Argentina, Ricardo Valero, a demisionat oficial „din motive de sănătate“....
Maestrul Christian Badea, cel mai cunoscut dirijor de operă născut în România, dirijează, până duminică, opera „Turandot” la celebrul Teatro Colón din Buenos Aires. Christian Badea semnează conducerea muzicală a celebrei opere compuse de Puccini şi l...
Cel mai important eveniment al anului în România, din anumite puncte de vedere, vizita Papei Francisc, va reţine atenţia a milioane de oameni.
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi regina Letizia au avut parte de un lanţ de surprize neplăcute la Buenos Aires, în Argentina. Cuplul regal spaniol s-a văzut nevoit să aştepte aproape o oră în aeroport pentru a coborî pe scara potrivită....
Suspectat că a ordonat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a avut parte de întâlniri cordiale în marja summitului G20 de la Buenos Aires, Argentina....
Mii de protestatari se adună vineri în Buenos Aires pentru a mărşălui împotriva politicilor economice ale ţărilor G20, scrie Reuters.
Summitul celor mai mari economii ale lumii, membre în G20, va începe vineri pe fondul războiului comercial dintre Statele Unite şi China, care a tensionat pieţele mondiale, şi al conflictelor geopolitice provocate deseori de preşedintele american Don...
O anchetă a fost deschisă pentru a stabili dacă pana avionului cu care mergea la summitul G20, în Argentina, cancelarul german Angela Merkel este de origine criminală, dezvăluie Rheinische Post în ediţia de vineri, citând surse apropiate serviciilor ...
La finele săptămânii are loc a 13-a reuniune a celor mai importante 20 de puteri economice. Începuturile G20 şi actuala criză prin care trece forumul, pe scurt....
Componenţii lotului României au obţinut şase centuri de campioni mondiali, o medalie de aur, şase medalii de argint şi patru de bronz la Campionatele Mondiale de kickboxing desfăşurate în Argentina, la Buenos Aires între 5 şi 10 noiembrie. Statul rom...
Senatorii argentinieni au respins joi legalizarea avortului în ţara Papei Francisc, punând capăt speranţelor organizaţiilor feministe, după ce proiectul de lege a fost adoptat de către deputaţi în iunie, relatează AFP....
Sora mai mică a reginei Maxima a Olandei, Inés Zorreguieta, a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Buenos Aires, `probabil în urma unei sinucideri“, a anunţat familia regală olandeză, relatează AFP....
Opt poliţişti argentinieni au fost concediaţi după ce au pretins că peste jumătate de tonă de marijuana, care a dispărut dintr-un depozit al poliţiei, a fost mâncată de şoareci....
În acest an se împlinesc 90 de ani de la naşterea lui Che Guevara, cel mai cunoscut şi controversat revoluţionar de pe planetă. Juan Martin Guevara (74 de ani), fratele lui Che Guevara, a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“...
Un judecător a cerut Senatului să permită arestarea şi judecarea fostei preşedinte a Argentinei Cristina Fernández de Kirchner, acuzând-o de trădare într-un caz legat de Iran....
Opera „Andrea Chénier“, compusă de Umberto Giordano, are premiera pe 5 decembrie la Teatrul Colon din Buenos Aires, iar pe 7 decembrie, acelaşi titlu, în altă versiune scenică şi muzicală, va deschide porţile teatrului de operă Scala din Milano. La c...
Patruzeci şi opt de foşti militari argentinieni au fost condamnaţi miercuri la închisoare, dintre care 29 pe viaţă, pentru crime comise la Şcoala Mecanică a Marinei (ESMA), principalul centru de tortură al Argentinei conduse de generalul Jorge Rafael...
Romanul „Zeii tangoului” de Carolina de Robertis prezintă viaţa adolescentei Leda, în Buenos Aires, unde ajunge să devină pasionată de tango. Adevărul.ro prezintă un fragment din volumul Carolinei De Robertis, apărut la editura Nemira.
Soprana Angela Gheorghiu afirmă, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că este dezamăgită de lipsa de profesionalism a reprezentanţilor Teatrului Colón din Buenos Aires, unde se află de mai multe zile. Artista nu a putut participa la repet...
Născut în 1893, în comuna argeşeană Berevoeşti, Mihai Tican Rumano a avut o viaţă demnă de un roman. La 15 ani, ajunge băiat de prăvălie la un negustor din Câmpulung-Muscel, iar apoi fuge la Bucureşti, de unde ia drumul Brăilei, ajungând apoi la Cons...
Un judecător din Argentina a interzis toate "cluburile comerciale de dans, cu muzică live sau înregistrată", după ce cinci oameni au murit în urma unor supradoze de droguri la un festival de muzică, dar nu este clar deocamdată cum şi dacă poliţia va ...
Cazul a doi fraţi vitregi din Argentina, Leandro Acosta, 25 de ani, şi Karen Klein, 22 de ani, care şi-au ucis părinţii a îngrozit opinia publică argentiniană, iar detaliile sordide au făcut înconjurul lumii în presa internaţională.
Braşoveanul Kicsi Csongor şi bucureşteanca Laura Iaru pot reprezenta România la Campionatul Mondial de Tango Argentinian, ce se va desfăşura în luna august a acestui an, chiar în patria dansului sud-american, la Buenos Aires....
După bronzul de la Barcelona, echipa pregătită de Dan Podeanu a cucerit medalia de argint la etapa de Cupă Mondială de la Buenos Aires, Argentina.
Justin Bieber (20 de ani) este chemat în faţa unui tribunal din Argentina după ce a fost acuzat de agresiune de un fotograf. Dacă în termen de două luni artistul nu se va prezenta în faţa judecătorilor, acesta urmează să fie reţinut. Oficialii argent...
Evazioniştii din Argentina sunt urmăriţi cu ajutorul avioanelor fără pilot, care au identificat până în prezent 200 de vile şi 100 de piscine în zona din jurul oraşului Buenos Aires care nu au fost declarate de proprietari, a anunţat agenţia de admin...
Argentina a intrat din nou în faliment, a doua oară în ultimii 13 ani, după ce discuţiile avute în New York între gubvernul de la Buenos Aires şi fondurile speculative au eşuat.
Câteva sute de suporteri ai Argentinei n-au suportat înfrângerea din prelungiri suferită de naţionala lor în faţa Germaniei şi şi-au vărsat năduful asupra forţelor de ordine din Buenos Aires.
O apreciere de tipul „păpuşa, ce fund mişto ai!” gâdilă, de fapt, orgoliul femeilor, la nivel subconştient, chiar dacă vine din partea unui necunoscut şi este exprimată într-o manieră vulgară?...
Născută pe 7 mai 1919, Eva Peron este exemplul clasic de femeie care şi-a cunoscut foarte bine atuurile, punându-le atât în folosul propriu, cât şi în cel al poporului argentinian. Iubită şi controversată în timpul vieţii, fosta Primă Doamnă a Argent...
KLM lansează astăzi, 5 februarie, campania “Doar 6 zile”, cu preţuri promoţionale la peste 25 de destinaţii intercontinentale. Campania se desfăşoară pe www.doarsasezile.ro până la 10 februarie 2014 şi include reduceri până la 40% faţă de preţurile d...
Fiecare dintre noi are momente în viaţă când ajunge într-o asemenea stare de tensiune încât simte nevoia să-şi vărse nervii pe primul lucru întâlnit în cale. Totuşi, pornirile violente sunt taxate de cei din jur, dincolo de faptul că poţi fi pus în s...
Cel puţin 35 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, după ce un tren a intrat cu putere, sâmbătă, în tampoanele de oprire de la capătul liniei de cale ferată, în gara Once din Buenos Aires, a anunţat secretarul argentinian pentru Securita...
Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, va fi operată pentru neutralizarea unui hematom cerebral
Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, va fi operată marţi, la Buenos Aires, pentru neutralizarea unui hematom cerebral, anunţă surse medicale citate de AFP.
Ministerul argentinian al Transporturilor a declaşat o anchetă după ce camerele video instalate în cabinele mecanicilor de ministerul de Interne au atătat că aceştia sunt ocupaţi cu orice altceva în timpul serviciului, decît să fie atenţi la condus.
Două trenuri de navetişti s-au ciocnit joi în apropierea capitalei argentiniene Buenos Aires. Până acum au fost confirmate trei decese, iar autorităţile au anunţat că alte peste 150 de persoane sunt rănite.
Cel puţin 48 de persoane au murit în oraşul La Plata, aflat la aproximativ 60 de kilometri de Buenos Aires, în urma unor inundaţii, în noaptea de marţi spre miercuri, nivelul apei atingând în unele locuri joase şi până la doi metri, relatează AFP....
De la un albastru superb în Spania până la o întreagă paletă de culori în Buenos Aires, aceste oraşe sunt cu un ton deasupra celorlalte. BBC ne prezintă cromatica lumii în câteva cartiere sau orăşele din toată lumea.
Papa Francisc va dărui inelul său de cardinal Catedralei din Buenos Aires, a anunţat preotul paroh al locaşului de cult Alejandro Russo pentru o televiziune argentiniană. Inelul a fost purtat noul Papă, Jorge Bergoglio, în perioada în care a fost arh...
Zeci de mii de persoane au manifestat miercuri, pe străzile din centrul Buenos Aires, la apelul sindicatelor ce se opun preşedintei argentiniene Cristina Kirchner, pentru a protesta mai ales faţã de impozitul de venit, relateazã AFP....
12.12.2012 a fost prilej de sărbătoare pentru suporterii lui Boca Juniors, una dintre cele mai iubite formaţii din America de Sud şi din lume.
Avortul unei femei, în vârstă de 32 de ani, care fusese violată a fost oprit, în ultimul moment, într-un spital din Buenos Aires, în urma deciziei unui judecător, anunţă Centrul de Informare Judiciară, citat de AFP....
Scriitorii de peste 60 de ani din Buenos Aires şi cu cel puţin cinci cărţi publicate primesc pensii speciale, pentru recunoaşterea contibuţiei literare. Demersul face parte dintr-un program menit să consolideze cultura, „coloana vertebrală a societăţ...
O bombă a fost găsită la Buenos Aires acolo unde trebuia să vorbească fostul preşedinte Alvaro Uribe
O bombă care trebuia să fie detonată cu ajutorul unui telefon mobil a fost găsită marţi într-un teatru unde miercuri trebuie să ţină un discurs fostul preşedinte columbian Alvaro Uribe, în plin centru al oraşului Buenos Aires, au declarat surse judic...