Mandat de arestare împotriva fostei preşedinte a Argentinei Cristina Kirchner. Este acuzată de trădare într-un caz legat de Iran
0Un judecător a cerut Senatului să permită arestarea şi judecarea fostei preşedinte a Argentinei Cristina Fernández de Kirchner, acuzând-o de trădare într-un caz legat de Iran.
Judecătorul Claudio Bonadio a acuzat-o joi pe Kirchner că a încercat să negocieze un acord secret cu Iranul pentru a obţine concesii comerciale în schimbul muşamalizării rolului jucat de această ţară în atacul produs în 1994 la Centrul evreiesc AMIA din Buenos Aires şi soldat cu 85 de morţi şi cu sute de răniţi.
Bonandio le-a cerut parlamentarilor să-i ridice imunitatea fostei preşedinte - obţinută săptămâna trecută, odată cu preluarea mandatului de senator - şi a dispus arestarea câtorva apropiaţi ai ei.
Este vorba de fostul secretar pe probleme juridice al lui Kirchner, Carlos Zanini, activistul civic Luis D'Elia, acuzaţi că au fost intermediari între Kirchner şi regimul de la Teheran, şi clericul musulman Jorge Alejandro Khalil. Fostul ministru de Externe Héctor Timerman, care are probleme de sănătate, se află în arest la domiciliu.
Într-o conferinţă de presă, Kirchner a respins acuzaţiile, afirmând: „Nu există infracţiune, nu există cazul. Bonadio ştie asta. Guvernul ştie asta. Preşedintele Macri ştie acest lucru“.
Guvernul argentininan nu a făcut niciun comentariu oficial pe această temă, însă presa citează surse guvernamentale care spun că preşedintele Macri nu va face presiuni pentru un vot în vederea ridicării imunităţii fostei preşedinte.
Mandatul de arestare este emis în baza unei investigaţii din 2015, coordonată de procurorul Alberto Nisman, care a murit în condiţii misterioase la câteva zile după ce a prezentat în instanţă acuzaţiile împotriva lui Kirchner.
Procurorul Nisman, cel care a coordonat ancheta în acest caz, a fost găsit în 18 ianuarie 2015, zăcând într-o baltă de sânge, pe podeaua băii din locuinţa sa, la scurt timp după ce i-a acuzat pe Kirchner şi Timerman „că sunt autori şi complici ai unei muşamalizări şi ai obstrucţionării justiţiei în cazul iranienilor acuzaţi pentru atacul terorist de la AMIA“.
Acuzaţiile lui Nisman erau bazate pe înregistrări ale convorbirilor telefonice ale apropiaţilor lui Fernandez, care negociau un acord de tipul „petrol contra cereale, dacă Argentina renunţă la mandatele internaţionale de arestare emise pe numele unor înalţi oficiali iranieni, acuzaţi că au organizat atacul.
Informaţiile iniţiale ale poliţiei şi autopsia nu au găsit vreo dovadă că în momentul morţij procurorului ar fi fost prezentă şi altă persoană, concluzia poliţiei federale fiind că acesta s-a împuşcat. Luna trecută, însă, au fost descoperite dovezi că acesta a fost asasinat.
Kirchner a respins în repetate rânduri acuzaţiile şi a numit acest caz o vendetta.
De altfel, ea riscă închisoarea în multe alte cazuri în care este acuzată de corupţie, însă beneficiază de imunitate parlamentară, pentru ridicarea acesteia fiind necesar votul favorabil a două treimi dintre senatori.