VIDEO Totul despre imprimantele 3D, la Adevărul Live: NASA a „învăţat“ un rover să printeze cărămizi din praf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Adevărul Live, de la ora 15.00, l-am avut invitat pe Radu Anghel, market intelligence analyst la CEES, Central European Energy Services, prima firmă care comercializează imprimantele 3D în România. Am discutat cu el despre acest domeniu, despre oportunităţi şi ce intenţionează unele companii mari ale lumii.

Radu Anghel şi Vlad Andriescu au discutat despre imprimarea 3D, ce materiale sunt folosite şi cam ce se poate face. Desigur, în funcţie de costuri stabileşti şi anvergura proiectelor. 

Anghel a vorbit şi despre NASA şi Boeing. Prima are un rover care printează cărămizi folosind praful, pentru o viitoare expediţie pe Marte, iar cea din urmă vrea să tranforme un hangar într-o imprimantă 3D imensă.

Videoclipul complet de la Adevărul Live este disponibil mai jos. Sub acesta sunt fragmente din discuţia lui Anghel şi Andriescu. 

Totul despre imprimantele 3D de la cei care le-au adus şi în România 

Două companii din SUA, cea mai mare cunoscută fiind Stratasys, deţin 70% din piaţa imprimantelor 3D din lume, fiindcă au majoritatea patentelor care pot fi folosite la această tehnologie. El a mai povestit că în compania pe care a fondat-o alături de doi prieteni lucrează acum 20 de oameni. „Am început acum un an împreună cu doi prieteni când am văzut un filmuleţ pe ted.com şi aşa ne-a venit ideea”, a spus Anghel.

Anglia şi Germania conduc detaşat în Europa la producţuia de printere 3D, a mai explicat el. „Tehnologia 3D va schimba modul în care este abordată producţia, nu mai ai nevoie de fabrici cu linii de producţie”.

Costurile imprimării 3D

„O imprimantă 3D din cele pe care le importăm noi costă maxim 3.000 de euro, faţă de cele industriale care nu sunt mai ieftine de 30.000 de euro, iar cele care se folosesc în cercetare costă 100.000 de euro şi pot imprima cobalt, aur, crom, deci ansambluri industriale de cea mai înaltă calitate, în timp ce imprimantele mai ieftine imprimă pe plastic”, a explicat Anghel.

„Imprimantele pe care le folosesc acum le vom comercializa la circa 2.500 de euro“, a spus Anghel. Cu ea se pot face machete, proiecte pentru designeri, pentru studenti la medicina. „Un caz interesant: era un student din Iaşi care trebuia să ducă nişte molecule complexe. Nu le putea găsi acolo, dar noi i le-am printat. Am făcut inclusiv piese pentru sisteme în mişcare“, a mai spus acesta.

Crearea modelului se poate face în orice program care îl poate exporta într-un fişier recunoscut de către imprimantă, cum ar fi 3D Studio Max sau Google SketchUp, un program gratuit de modelare 3D. „Fiecare imprimantă are un program care analizează modelul, îl «curăţă», îţi arată unde poate avea probleme de construire şi îţi corectează eventualele scăpări“, a explicat Anghel. Informaţiile sunt stocate apoi pe carduri SD şi totul se face apoi din imprimantă.

Materialele folosite sunt PLA şi ABS. PLA este un plastic organic obţinut din porumb, nu e toxic, nu lasă reziduuri. ABS e un tip de plastic folosit de mult timp în industrie, LEGO îl foloseşte la piesele sale, iar marele avantaj e că e mai dur, dar necesită şi condiţii specifice. Temperatura trebuie să fie mai ridicată, în zona în care se imprimă, decât cea a camerei. O companie din SUA va combina PLA cu carbon pentru a putea printa obiecte care să reziste şocurilor mai bine.

Radu Anghel a spus că ei au început să experimenteze şi cu cauciucul. Primele teste au fost cu carcasele de telefon şi vor începe să producă şi aşa ceva.

Publicul imprimării 3D

„Deocamdată, publicul interesat este cel din domenii în care ar fi utile machetele, modelele la scară. Dar încet-încet conceptul începe să atragă tot mai mulţi oameni“, a spus Anghel. El a menţionat şi pistolul printat 3D, iar acesta e unul dintre lucrurile inevitabile din acest domeniu, era previzibil. „E ca pirateria pe Internet“.

„Armele printate 3D ţin mai mult de aria problemelor sociale. Omul nu ar trebui să aibă nevoie de o armă, pentru că dacă va fi lăsat, este normal că şi-o va construi“, a mai spus Anghel.

Crearea propriu-zisă

Materialul este luat din rolă, în cazul modelelor actuale, apoi este topit şi extrudat printr-un capăt de printare. Fiecare punct e luat drept pixel, iar startul se dă de la bază. „Avem punctul 0,01. De acolo începe să depună material pe stratul unul. Apoi doi, trei, patru şi vorbim de mii de straturi“, a explicat Anghel. „Printezi efectiv în aer, fără să mai ai matriţă“.

Pentru un model de circa 10 centimetri înălţime, gol pe interior, sunt necesare circa trei ore. „În proporţie de 80% sunt goale, dar au un schelet de rezistenţă. Obiectul e mai efecient astfel, în termeni de timp şi de material. Spre exemplu, Boeing vrea să transforme până în 2030 un hangar într-o mare imprimantă 3D care va realiza piesele de avion, iar braţele robotice vor asambla avionul. Personalul uman va fi minim“, a menţionat Anghel.

„În următorii ani, costurile vor scădea de câteva ori şi imprimantele vor fi mai performante. Din punctul nostru de vedere fiecare şcoală ar trebui să aibă una, orice birou de arhitectură şi nu mai zic de laboratoarele de cercetare“, a afirmat Anghel. El a spus că urmează etapa educării oamenilor, aceştia vor învăţa să-şi facă singuri modelele şi să le facă acasă sau la şcoală.

Organe imprimate 3D?

Anghel spune că toată această modă a început cu o companie din SUA care a vrut să vadă dacă se poate. Ei au creat structura organului şi au pus cultura de celule stem, iar acele celule ştiu deja ce să facă. „Anul trecut, au printat un ficat. Au creat o structură de glucoză şi au pus celulele stem peste. Atunci, au venit cu declaraţia că vor avea suficiente informaţii pentru a printa o inimă. Nu suntem departe de momentul în care companiile de asigurări vor pune o clauză în plus: vreţi un organ printat 3D sau aşteptaţi un donator?“, a explicat Anghel.

El a vorbit şi despre NASA care vrea să printeze 3D mâncare şi asta până în 2030, când vor să aibă o colonie pe Marte. De asemenea, oamenii de pe Marte ar avea nevoie şi de locuinţe. „Ei au făcut un rover dotat cu imprimantă 3D care printează cu praf. Face o groapă şi obţine material pentru cărămizi sau orice altceva“, a spus Anghel.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite