Respectăm tipăritura. Respectaţi-ne internetul!

Care este vechimea internetului? 20 de ani? Hai să zicem în mare 20 de ani, deşi maturitatea internetului încă nu s-a atins. Suntem încă în faza incipientă, aşa că fricile sunt inerente legate de acest mediu. Ne va distruge? Va elimina cultura? Nu vom mai ţine minte nimic?

Cezar Paul-Bădescu a scris pe 27 martie pe blogul său de pe adevarul.ro (da, pe internet) postarea „Ne mai scutiţi cu internetul ăsta?”. Rândurile de mai jos sunt o pledoarie neutră pentru apărarea internetului. Ce e cu italic şi bold sunt rândurile lui Cezar Paul-Bădescu. Mai jos sunt răspunsurile mele. 

Între timp, au murit servere, s-au închis servicii de web hosting (ca Geocities de la Yahoo, de exemplu), s-au pierdut multe în procesele de transfer. Astfel, realizezi că pe web nu ai trecut – sau că trecutul tău se rezumă la doar câţiva ani.

Într-adevăr, pe internet trecutul nostru este de doar câţiva ani. Motivul e simplu. Internetul în sine este un mediu tânăr şi nu avem cum să ne extindem trecutul deodată. Aşa cum Antichitate, Evul Mediu, perioada modernă şi cea contemporană, textele au fost scrise din nou de scribi, date la tipar sau vândute în zeci de exemplare, internetul nu funcţionează diferit. El are nevoie de redundanţă pentru a-şi atinge scopul. Un text postat într-un singur mediu, să zicem Geocities, va dispărea aşa cum au dispărut şi textele din biblioteca din Alexandria. Înmulţirea şi redundanţa unui text este obligaţia celui care le-a scris. Pentru omul modern, acesta se numeşte „backup” şi înseamnă procesul de a face o copie suplimentară în caz că un serviciu dă un rateu. Ca toate serviciile.

E o ironie, mai ales că tot auzi că se fac eforturi pentru prezervarea memoriei umanităţii pe internet şi se digitalizează cât mai multe cărţi. La ce bun? Avem cărţi şi de acum câteva sute de ani, iar în sălile de lectură ale bibliotecilor poţi citi articole de ziar şi de pe la o mie opt sute şi ceva.

Am fost şi eu prin biblioteci. În facultate, mi-a fost dat să mă duc să caut ziare mai vechi. Starea în care se aflau acestea era jalnică şi nu era vina lor. Pur şi simplu, s-au uzat. Care este datoria noastră? Să le punem pe un suport nou şi să le dăm generaţiilor care vin. Suportul acesta înseamnă floppy disk, CD, DVD, stocare pe internet sau pe un server în „norii” internetului. Cu fiecare apariţie nouă, datoria noastră este să încercăm să ducem cultura mai departe şi să ne asigurăm că o catastrofă naturală, o greşeală sau orice alt motiv nu le va face dispărute. Redundanţă.

Caută, în schimb, un articol apărut pe net în anii 90 sau chiar în jurul anului 2000 şi te poţi considera norocos dacă îl mai găseşti. De multe ori, dai doar de „umbrele“ lui de pe portalurile care l-au preluat, dar linkurile nu te mai duc nicăieri.

Anii `90 pentru internet reprezintă începuturi, în care nu ştiam să ne folosim de el la adevărata capacitate. De asemenea, întrebarea care-mi vine mie în minte este următoarea: câte texte originale din începuturile culturii umanităţii s-au păstrat? Nu textul lor, nu ediţii noi, ci texte originale. Căci despre asta vorbim. Aşa cum primele texte erau scrise pe pietre sau papirus, aşa şi începuturile internetului au fost timide şi marcate de greşeli. Evident, îmbunătăţiri mai pot fi descoperite. Nu este vina internetului, ci a oamenilor nepricepuţi dacă unele texte s-au pierdut. În momentul de faţă, orice platformă care se respectă are o posibilitate de backup şi de păstrare a textului original, într-o formă sau alta. Câte texte originale ale lui Platon putem citi în lume? Da, au trecut ceva ani din timpurile acelea, iar tehnologia a devenit mai interesantă, dar esenţa s-a păstrat. Internetul e controlat de oameni. Dacă noi nu ştim să ne folosim de el ca să prezervăm textele valoroase, atunci el nu poate face nimic.

Asta se întâmplă şi offline, când e vorba de lumea calculatoarelor, unde noutatea apare într-un ritm tot mai rapid şi în general omoară ceea ce devine vechi. Acum câţiva ani, îţi salvai datele preţioase pe dischete (floppy), să-ţi faci un backup, dacă-ţi crapă calculatorul. Acum nu mai ai cum să accesezi ce e pe respectivele dischete. Aceeaşi soartă vor avea, peste nu mult timp, si CD-urile sau DVD-urile (deja au apărut calculatoare fără cititor de discuri). Cică ni se oferă în schimb cloud-uri. Pentru cât timp vom beneficia şi de acest serviciu, până când îşi va da şi el obştescul sfârşit şi toate datele de acolo vor fi iarăşi inaccesibile?

Domnule Cezar Paul-Bădescu, aveţi nişte dischete vechi pe care nu le mai puteţi accesa? Nişte CD-uri care vi se par nefolositoare? Cu plăcere! Iată nişte link-uri utile. Necunoaşterea nu este o scuză atunci când acuzi.

Adaptor de la floppy la USB. Pentru a muta conţinutul dischetelor pe spaţii de stocare noi. 

DVD (CD) Reader şi Writer extern, pentru a te conecta la calculator. 

Ştiţi de ce s-au inventat scannerele sau Xerox-ul? Ca să putem muta pe medii noi ceea ce era în pericol. Pentru că am descoperit medii mai bune de stocare. Acum spuneţi că vi se bagă pe gât Cloud-ul. Dar nu e nevoie, staţi  liniştit. Accesând acest link veţi găsi un HARD DISK extern de 1.024 de GB, mai mult decât suficient pentru orice date. De asemenea, iată şi un stick USB de 1.024 de GB.

Pe de altă parte, internetul se manifestă ca un veritabil ucigaş al originalităţii. Totul pe web a ajuns să funcţioneze după modelele copy/paste sau share. Dacă postezi ceva valoros – poză, film sau text –, în scurt timp va deveni bunul tuturor şi nimănui nu-i va păsa cine e autorul. Vor fi destui care se vor împăuna cu poza făcută de tine şi vor fi „felicitaţi“ prin like-uri sau vor face trafic pe site-urile lor cu textul scris de tine.

Evident, oamenii sunt invidioşi şi îşi asumă de multe ori munca altora. Nu numai pe internet, ci în general. Internetul nu face din bunuri, nişte lucruri ale tuturor, decât dacă nu vrei tu asta. Există metodă de protecţie pentru orice tip de format media şi, din nou, ignoranţa nu este o scuză.

Să spunem că ai o poză? Ce poţi face? De la simplul watermark, la o protecţie mai mare. Depinde unde îţi asumi că pui poza.

O poză publică pe Facebook este ca şi cum ai pune un manuscris original pe o stradă aglomerată, l-ai lăsa acolo nesupravegheat şi ai avea pretenţia că nu ţi-l va lua nimeni. Câte lucrări de licenţă nu au avut bucăţi întregi copiate? Chiar al nostru prim-ministru a descoperit plăcerile vinovate ale copy-paste-ului. Vezi tu, totul poate fi copiat. Chiar şi textul tău de pe blog, dacă ar fi protejat printr-un zid ar fi accesibil şi l-aş putea copia şi asuma. Scriind aşa la tastatură, ca în vechile vremuri. Cea mai bună protecţie pentru a-ţi proteja şi asuma textele, pozele sau lucrările este un site personal, pe care să ţi le urci şi să ţi le asumi în mod public. Astfel, oricine ar dori să le fure, va putea fi descoperit uşor.

Pentru imagini, accesaţi acest link pentru a vedea nişte sfaturi prin care îţi poţi proteja proprietatea intelectuală. Nu uita, mereu poate exista cineva care să ţi le fure şi să şi le asume. Google reuşeşte să caute după imagine.

Suntem ameninţaţi că internetul va înlocui cultura pe hârtie şi că aceasta va dispărea în cele din urmă. Ne este ridicat în slăvi internetul, care cică e mult mai sexy decât tipăritura şi face lucruri incredibile. Ne este băgat pe gât internetul, pentru că el reprezintă viitorul. După cum vedem de pe acum, e vorba de un viitor fără trecut şi în care mediocritatea face legea. Din fericire, Apocalipsa nu va veni chiar aşa de repede cum ni se prezice.

Nu ne grăbim nicăeri. Moartea cuvântului printat nu este un deziderat al acestui om recent de care vorbea Horia-Roman Patapievici. Dezideratul unui om modern întreg la cap este de a propăşi cuvântul scris şi printat. De a duce mai departe lucrările originale şi de a le proteja. Pentru că atunci când manuscrisele vor arde într-un incendiu sau o inundaţie va veni şi va duce pe apa Dunării lucrări importante ale culturii, să avem siguranţa că acele texte vor fi duse mai departe în varianta lor originală. Nu mă refer aici la furtul lor şi postarea lor pe internet, fără a respecta dreptul autorilor la copyright. Ci, efectiv, digitalizarea lor nu pentru a distruge printul, ci pentru a fi siguri că vom avea cultură.

Vedeţi dumneavoastră, domnule Cezar Paul-Bădescu, internetul şi omul recent nu vrea să vă distrugă tipăritura. Internetul şi omul recent vrea să găsească metode să se asigure că cei care vor urma după noi şi care vor găsi noi metode de stocare, vor reuşi să acceseze acele lucrări. Pentru că drama cea mai mare a umanităţii este descoperirea unor texte de o importanţă epocală, dar care sunt incomplete. Iar atunci, ne imaginăm ce ar fi fost scris acolo. Cu ajutorul digitatlizării, ducem mai departe cultura.

Mă înscriu în categoria oamenilor recenţi. Aceşti mediocri ce cred în viitorul noilor descoperiri, ce cred că evoluţia se face doar dacă găsim metode şi mai bune pentru orice. Nu sunt un credincios, dar îmi amintesc ce i-a spus cardinalul Jorge Mario Bergoglio asistentului său, atunci când acesta i-a arătat pagina sa oficială de Facebook: „Este ca o parohie virtuală, iar misiunea noastră este să ajungem la oameni care nu pot ajunge la noi. Este o metodă bună”.

Suntem nişte mediocri, domnule Cezar Paul-Bădescu. Nu credem în tipărituri. Ştiţi de ce? Pentru că nu credem în efemeritate. Pentru că ne-am născut într-o generaţie de visători care consideră că, dacă noi nu am ajuns nemuritori, cultura noastră poate fi nemuritoare. Ce am creat noi, în afară de posibilităţi de stocare noi? Ce cultură producem noi? Una haotică, una care se bazează pe actualitatea zilnică, un jurnal online al fiecăruia. Dar avem doar 20 de ani de internet. Şi începem să ne transformăm. Poveştile se spun şi altfel. Poveştile nu se spun doar în cuvântul tipărit. Mai avem timp să ne maturizăm. Sunt convins că nici după moartea mea internetul nu-şi va atinge maturitatea.

Dar este responsabilitatea dumneavoastră, a mea, a generaţiei mele şi a generaţiilor care urmează să înţeleagă la ce poate fi folosit internetul şi tehnologia. Deschideţi ochii, căci sunteţi un om cu o inteligenţă de necontestat. Lăsaţi-ne să vă ajutăm. Lăsaţi-ne să ducem cultura mai departe şi, de ce nu, să o creăm. Cu mijloacele noastre. Cele pe care le-am cunoscut din copilărie. Aţi văzut lucrările de artă fotografică făcute de amatori pe Instagram? Doar un exemplu...

Ignoranţa dumneavoastră, domnule Cezar Paul-Bădescu, mă jigneşte. Mă jigneşte să ştiu că un scriitor, un jurnalist de valoare, decide să dea în internet, fără să fie informat. Mă jigneşte că nu ne ajutaţi să creăm o cultură nouă, să ducem mai departe informaţiile umanităţii. Eu vă propun următorul experiment. Haideţi să nu mai scutim nimic. Haideţi să îmbrăţişăm posibilităţile noi şi să gândim înainte, nu înapoi. Mă jignesc oamenii de cultură care nu vor să îmbrăţişeze noul şi îl acuză. Pentru că îmi jignesc ... viaţa.

Respect tipăritura. Respectaţi-ne internetul.

P.S.: Un citat din filmul „Scent of a Woman”: „You hold this boy's future in your hands, committee! It's a valuable future. Believe me! Don't destroy it — protect it, embrace it. It's gonna make you proud one day, I promise you.”