Bacalaureat 2016. Candidat, la ieşirea din sala de examen: „Ne-a picat «Ion», deci îţi dai seama că n-am avut emoţii. Iau peste 8, fără discuţie!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bac 2016. Peste 1.600 de absolvenţi de liceu din judeţul Sălaj au susţinut luni, 4 iulie, prima probă a examenului de Bacalaureat 2016, cea la Limba şi literatura română.

La profilul Real, la primul subiect, elevii au primit un text la prima vedere din piesa de teatru "Madona" a lui Tudor Muşatescu, în timp ce la subiectul al doilea, candidaţii au avut de realizat un text argumentativ de maxim 300 de cuvinte, despre rolul jocurilor pe calculator în viaţa tinerilor. Cel de-al treilea subiect a vizat redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte, despre tema şi viziunea despre lume într-un roman interbelic studiat.

Absolvenţii claselor cu profil Uman au avut de rezolvat, la Subiectul I, mai multe cerinţe din piesa de teatru "Citadela sfărâmată" de Horia Lovinescu, în timp ce la Subiectul II, tema a fost întocmirea unui text de timp argumentativ de cel mult 300 de cuvinte despre rolul lecturii în dezvoltarea personală. Ultimul subiect s-a referit la caracterizarea unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.

Bacalaureat 2016. Părinte: "I-am spus lu' fiu-meu: copile, nu ieşi din sală până nu te dau aia afară!"

La Colegiul Naţional Silvania Zalău au intrat în sălile de examen atât absolvenţii unităţii şcolare, cât şi cei de la Liceul de Artă "Ioan Sima" din municipiu. În total, vreo 300 de liceeni.

În faţa porţii, câţiva părinţi îşi aşteaptă emoţionaţi odraslele. "Nu ştiţi ce le-au dat?", deschide discuţia o mamă. "Romanul interbelic, pentru cei de la Real. La Uman încă nu am aflat", îi răspunde o alta. Nu se cunosc, dar contextul le face să discute de parcă ar fi vechi prietene. "I-am spus lu' fiu-meu: copile, nu ieşi din sală până nu te dau aia afară! Stai acolo şi te gândeşti! Sunt sigură că a ales romanul "Ion", că "Ultima noapte" nu a învăţat-o deloc. Nu i-a plăcut. Sper să fi ştiut, că la facultate i se calculează 10 la sută Bacul", spune o femeie vizibil agitată.

image

Alexandra, fostă elevă a clasei de Ştiinţe ale naturii, a ieşit prima pe poarta liceului, la mai puţin de două ore de la începerea probei. "Au fost subiecte destul de uşoare, dar cred că m-aş fi descurcat mai bine dacă aş fi primit un subiect de poezie. Oricum, nu îmi fac probleme. Va fi mai bine la matematică", ne-a declarat zâmbitoare tânăra.

Bacalaureat 2016. "A fost cam greu. O să iau un opt"

După doar câteva minute, un alt absolvent îşi face apariţia. Imediat ce iese din curte, îşi apride o ţigară. "A fost cam greu. O să iau un opt, cred. Oricum, unde dau eu nu prea contează Bacul, altele sunt importante", spune pufăind adolescentul care a terminat filiera vocaţională şi îşi doreşte să urmeze Actoria.

Pe poartă iese Tudor, un alt absolvent al profilului Real. Se îndreaptă spre motocicleta cu care a venit la examen, în timp ce vorbeşte la mobil. Nu pare dezamăgit de modul în care a tratat subiectele şi spune că se aşteaptă la un opt, dacă nu chiar mai mult.

image

Plin de entuziasm şi foarte vocal, un tânăr îşi linişteşte la telefon părinţii: "A fost ok. Ne-a picat "Ion", deci îţi dai seama că n-am avut emoţii. Iau peste 8, fără discuţie!"

image

Mult mai pregătită pare să fi fost Andrada, absolventă a clasei de Mate-Info bilingv. Şi ea a optat pentru romanul "Ion" şi este convinsă că lucrarea îi va fi notată cu cel puţin 9,50. "Vreau să merg la Facultatea de Business, unde se ia în calcul fie rezultatul la Bac 2016, fie nota de la un concurs pe care l-am dat anterior. În funcţie de media pe care o voi avea, voi decide pentru care optez", mărturiseşte tânăra.

image

Marţi, 5 iunie, va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 6 iulie, candidaţii vor susţine proba obligatorie a profilului, respectiv Matematică pentru elevii de la profilul Real şi Istorie pentru elevii de la profilul Uman. Ultima probă scrisă din cadrul Bacalaureatului este programată vineri, 8 iulie, când absolvenţii vor da proba la alegere a profilului. Aceştia au de ales aici între dintre disciplinele fizică, chimie, biologie, informatică, respectiv geografie, filozofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi sociologie.

Vă mai recomandăm:

Evaluare Naţională 2016. Elevă de 10 din Zalău: „Subiectele au fost de nivel mediu. La Matematică le-am rezolvat într-o oră“

O treime dintre absolvenţii de liceu din Sălaj sunt utilizatori de nivel mediu ai calculatorului

Licean înjunghiat în timpul unui festival de muzică populară. Tânărul susţine, în aceste zile, Bacalaureatul

Rezultate BAC 2016. Unul din doi absolvenţi de liceu este "experimentat" la Limba română

Elev din Zalău eliminat de la Bac după ce i-a sunat mobilul

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite