Un bărbat a murit în fața spitalului din Murgeni, pe stradă. Oamenii revoltați au fost calmați de polițiști și jandarmi

0
Publicat:

Un bărbat de 78 de ani, care acuza stări de rău, a decedat chiar în fața unității sanitare. Acesta a fost resuscitat minute în șir de medicii de pe ambulanță chiar în fața porții spitalului, dar aceștia nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Bărbatul de 78 de ani a fost resuscitat chiar în fața porții spitalului din Murgeni FOTO Vremea Nouă
Bărbatul de 78 de ani a fost resuscitat chiar în fața porții spitalului din Murgeni FOTO Vremea Nouă

Este anchetă la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, după ce un pacient în vârstă de 78 de ani, care acuza stări de rău, a decedat chiar în fața unității sanitare.  Bărbatul a fost adus de rude la spitalul din Murgeni după ce a acuzat dureri de inimă.

Pe drum, rudele bărbatului au sunat la 112, pentru a solicita sprijinul echipajului de pe ambulanță. În momentul când a ajuns în fața unității sanitare, bărbatul era deja inconștient, intrând în stop-cardiorespirator.

Rudele care l-au adus cu mașina au mers în spital pentru a cere ajutorul cadrelor medicale care erau de gardă, însă, din spusele lor, au fost ignorate. După minute întregi de discuții aprinse, rudele au ieșit afară și au găsit echipajul de pe ambulanță acordând deja primele îngrijiri medicale pacientului.

Rudele bărbatului mai spun că medicul din spital și câteva asistente ar fi ieșit afară abia după ce au văzut ambulanța în poartă. Abia atunci și-ar fi dat și ei seama că e vorba de un caz foarte grav, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul ambulanței cu medic, de la Bârlad, potrivit Vremea Nouă.

La scurt timp, la fața locului și-a făcut apariția și un medic de la Urgență care a preluat de la colegii lui manevrele de resuscitare. Aproximativ o oră s-au luptat cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui să salveze viața bărbatului, însă nu au mai reușit să îl aducă la viață.

După 60 de minute de resuscitare, bărbatul de 78 de ani a fost declarat decedat, anunțul stârnind furia celor aproximativ 50 de persoane strânse în fața spitalului. Reprezentanții spitalului din Murgeni au o cu totul altă variantă asupra celor întâmplate. Aceștia susțin că bărbatul a fost adus mort la spital și lăsat intenționat în fața porții.

Angajații unității sanitare spun că, până să ajungă prima ambulanță, i-au făcut bărbatului o injecție cu adrenalină, în speranța că îl va ajuta. Cadrele medicale susțin că protocolul interzice ca o persoană care nu are puls să fie mutată, acesta fiind și motivul pentru care pacientul a fost resuscitat acolo unde a fost așezat de rudele sale, adică în fața porții spitalului.

Mulțimea a fost potolită cu greu de echipajele de Poliție și Jandarmerie trimise la fața locului, după ce a fost declarat decesul bărbatului de 78 de ani.

Oamenii din Murgeni sunt indignați că, în ciuda tragediilor de genul celei petrecute vineri, 1 martie, care se tot repetă, cei din conducerea orașului și județului nu fac nimic pentru a redeschide spitalul și altor bolnavi, nu doar celor cu probleme psihiatrice.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite