Detalii șocante în cazul „accidentului” cu drujba din Vaslui: „Sora noastră a fost incendiată intenționat”
0Au ieșit la iveală noi informații în cazul „accidentului” cu drujba din Vaslui, petrecut în cursul serii de duminică, 25 august. Femeia, în vârstă de 29 de ani, a fost transportată la spital cu multiple arsuri, după ce drujba cu care tăia lemne a luat foc, conform declarațiilor făcute la acel moment de partenerul său de viață.

Însă, oamenii legii au descoperit că arsurile tinerei, Florentina Georgiana Fîșicaru, au fost provocate, de fapt, chiar de cel cu care își împărțea viața, în vârstă de 34 de ani. Aceasta a fost stropită cu benzină și incendiată. Scenele îngrozitoare s-au petrecut chiar în fața copilului lor, în vârstă de 10 ani.
Individul a fost plasat în arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Potrivit Vremea Nouă, viața femeii nu a fost deloc una ușoară. La doar 14 ani, aceasta a decis să plece de acasă și să-și construiască o viață cu cel care i-a devenit și călău. De asemenea, bătăile și insultele erau la ele acasă, conform dezvăluirilor făcute de sora femeii.
„Era bătută mai mereu”
Incidentul de duminică s-a petrecut în curtea celor doi soți. Conform sursei citate, vecinii care au intervenit pentru a stinge flăcările că au spus că Mitică Constantin, partenerul de viață al femeii, a stropit-o cu benzină.
„Sora noastră era bătută mai mereu, iar acum când am aflat despre tragedie ne-am interesat la vecini despre ce s-a întâmplat. Și așa am aflat că sora noastră a fost incendiată intenționat. Băiatul a fost de față în momentul în care criminalul își punea benzina în drujbă. Probabil, se certa cu sora noastră și a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. El s-a pus în ușă, ca ea să nu iasă afară. Băiatul a sărit pe geam, din câte am înțeles de la vecini. Vecinii spun că ar fi vrut să îi dea și copilului foc, în acel moment de furie. Vă dați seama că până s-au hotărât cei de la Poliție să îl aresteze, criminalul a stat cu copilul sub același acoperiș? L-a învățat să spună că el nu știe nimic, că se juca în drum, dar nu a fost așa. Am înțeles mai târziu că a spus tot la polițiști și, cu întârziere, s-a luat măsura ca acest copil să fie dus la Protecția Copilului, unde să fie consiliat de psihologi. Acum că tatăl lui este arestat, o să mergem să îl luăm, și o să-l creștem noi, cu bunicii împreună”, a mărturisit Paula Andreea Fâșicaru, sora femeii.
„Sora noastră a trecut prin copilărie printr-un episod nefericit. S-a ars la plită. Noi, acasă, aveam patul lângă plită și sora noastră, era micuță, a pus mâinile pe plită și a căzut cu obrazul pe plita încinsă. Și a rămas de atunci cu un semn pe față. Când a plecat de acasă, îndrăgostită fiind de acest bărbat, mai mare cu 6 – 7 ani decât ea, probabil că s-a gândit că nu o să mai găsească pe altcineva, care să o accepte, așa cum este ea «însemnată». De asta a suportat toate bătăile și jignirile acestui individ și a trăit o viață mizerabilă cu el. Părinții mei au făcut tot posibilul să o aducă acasă. Am fost și cu Poliția, dar ea mereu fugea înapoi, la el. Apoi a apărut și băiatul și totul a rămas așa. Noi ne-am dus în lumea noastră. Eu, de exemplu, lucrez în Germania, la fel ca și celelalte surori, care sunt tot în străinătate. Și lucrurile au rămas așa”, a mai dezvăluit sora victimei.
Părinții victimei locuiesc în aceeași localitate vasluiană, iar tânăra de 29 de ani mai avea trei surori.
„Știa tot satul ce s-a întâmplat acolo”
Cu doar o zi înainte ca evenimentul să aibă loc, Florentina Georgiana Fîșicaru s-a prezentat la spital cu dureri abdominale, la insistențele surorii sale.
„Nu vreau să acuz pe nimeni, dar toți știau în ce chin trăiește sora mea. Cu o zi înainte ca acest concubin să îi dea foc, eu am dus-o la spital. Sunt în concediu, venită din Germania, și când am văzut că se plângea, am convins-o să meargă la spital. Și mie, și medicilor ne-a spus că a fost bătută de o prietenă, dar eu știam clar cine este agresorul. Știam că sora mea îl protejează. Dar nimeni la spital nu a chemat Poliția, așa cum se procedează, iar urmarea o știți”, a mai adăugat Paula Andreea Fâșicaru.
Mitică Constantin a fost reținut miercuri, 28 august, iar joi a fost plasat în arest preventiv.
„Poliția, când îl lua pe criminal, când îl trimitea acasă. Spuneau că nu au suficiente dovezi, că așteaptă raportul autopsiei surorii noastre. Eu nu pot înțelege de ce s-a tergiversat atât de mult arestarea sa, mai ales că știa tot satul ce s-a întâmplat acolo. El credea că scapă. Mergea mereu la magazin, cumpăra băutură și dădea de băut. Noi am fost la el, la poartă, să îl întrebăm ce i-a făcut surorii noastre. Ne înjura, ne vorbea urât, după aceea trimitea băiatul la noi, acasă, să ne ceară numerele de telefon, să vorbească cu noi. Nu ne-a fost frică în toată această perioadă că ne face rău, dar ne temeam pentru viața băiatului, mai ales că știam că a vrut să îi dea foc și lui. Atunci când a incendiat-o pe sora noastră. Le-am tot spus polițiștilor să facă ceva. Nu știu, s-a lucrat anapoda în acest caz. Sperăm ca Justiția să își facă treaba și să nu scape cu puțini ani de pușcărie. Am înțeles că la Poliție a recunoscut totul, vrea să scape mai ușor dacă recunoaște”, a mai menționat femeia.