Copil pe bicicletă, accidentat grav la Vaslui. A rămas fără frână și s-a ciocnit cu o mașină plină cu varză
0Un copil de 12 ani din Vaslui a rămas fără frână la bicicletă și nu a mai reușit să oprească la timp pentru a evita coliziunea cu o mașină. În urma impactului, băiatul s-a accidentat grav.

Un grav accident rutier a avut loc joi, 3 noiembrie, în localitatea Tomești, comuna Pogana, județul Vaslui. Un copil de 12 ani a ajuns în stare gravă la spital în urma unei coliziuni cu o mașină încărcată cu varză.
Martorii spun că băiatul ar fi rămas fără frână la bicicletă și nu a reușit să oprească la timp pentru a evita ciocnirea cu un autovehicul care ieșise de pe un drum lateral.
„Copilul este conștient. A fost trimisă o ambulanță SAJ de la Bârlad”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui.
Copilul a primit asistență medicală la fața locului și a fost transportat apoi la spital pentru îngrijiri medicale.
Copil lovit în plin de un camion de mare tonaj
Un alt accident grav în care a fost implicat un adolescent a avut loc pe 24.06.2022 pe DN 25, în localitatea Lieşti, din judeţul Galaţi. Un minor de 16 ani, care circula pe bicicletă, a fost lovit de un camion, în timp ce a traversat strada neregulamentar.
Potrivit Poliţiei Galaţi, accidentul s-a produs joi, 23 iunie, în jurul orei 22.20, pe DN 25, în localitatea Lieşti, din judeţul Galaţi. Adolescentul a ieşit în mijlocul drumului fără să se asigure şi şoferul nu a mai putut să-l evite.
Din primele verificări, a rezultat că victima, un minor de 16 ani care circula pe bicicletă, a fost acroşată de un autocamion de mare tonaj, în timp ce traversa drumul.
Adolescentul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale, având multiple traumatisme. Şoferul este anchetat, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.