Şcolile şi grădiniţele din Timişoara rămân închise. Simularea exemenului de bacalaureat se amână
0
Veşti proaste pentru cadrele didactice, părinţii şi elevii din Timişoara. Şcolile şi grădiniţele rămân închise, cursurile urmând să se desfăşoare online încă minim două săptămâni.
În şedinţa Consiliului de Administraţie al Inspectotartului Şcolar Judeţean Timiş, desfăşurată duminică dimineaţa, s-au luat o serie de hotărâri cu privire la funcţionarea şcolilor şi grădiniţelor după ieşirea din carantină.
S-a decis că unităţile de învăţământ din localităţile cu incidenţă peste 6 la mie (cum este şi cazul Timişoarei) vor suspenda cursurile faţă în faţă pentru o perioada de 14 zile începând cu 22 martie 2021. Activităţile didactice urmmează a se desfăşura on line, în baza ordinului comun nr 3459 din 6 martie şi a ROFUIP.
De asemenea, desfăşurarea simulării examenului de bacalaureat (pentru liceele din Timisoara, Giroc şi Lovrin) se amână pentru perioada 12-16 aprilie 2021.
Potrivit DSP Timiş, rata de infectare în judeţul Timiş este duminică de 6,01 la mia de locuitori.
În judeţ sunt 19 localităţi cu rata peste 6 la mia de locuitori: Pădureni (12,99), Jebel (11,69), Orţişoara (11,54), Moşniţa Nouă (11,45), Sânmihaiu Român (10,82), Giroc (9,99), Pişchia (9,28), Săcălaz (8,68), Timişoara (8,19), Mănăştur (8,09), Bucovăţ, 7,84), Maşloc (7,72), Lovrin (7,52), Giarmata (7,47), Ghiroda (7,47), Şag (6,97), Parţa (6,97), Dumbrăviţa (6,85) şi Peciu Nou (6,52).
Vă mai recomandăm:
Fritz acuză politizarea carantinei. DSP Timiş a propus carantină pentru localităţi cu primari USR-PLUS şi PSD şi ridicarea restricţiilor pentru cele cu primari PNL
Surpriză uriaşă. Timişoara iese din carantină deşi rata de infectare nu a scăzut, ci a crescut. Prelungirea restricţiilor a căzut la vot