FOTO Surpriză pentru tinerii care au dat Bac-ul la Istorie. “Toată lumea se aştepta la Marea Unire, în anul Centenarului, dar ne-a picat Comunismul"
0Absolvenţii clasei a XII-a au dat miercuri examen la proba obligatorie a profilului şi specializării. La centrul de examinare de la Colegiul J.L. Calderon din Timişoara s-a dat examenul la Istorie.
Conform Inspectoratului Şcolar Timiş, în judeţ au fost aşteptaţi 2.779 de candidaţi pentru examenul la Matematică, pentru profilul real, şi 1.256 la Istorie, pentru profilul uman. Candidaţii au primit subiectele în jurul orei 9.00 şi au avut avea la dispoziţie trei ore pentru a le rezolva.
La centrul de examinare de la Colegiul J.L.Calderon din Timişoara au susţinut examenul absolvenţii secţiilor cu profil uman.
În cele mai multe cazuri, candidaţii au ieşit cu zâmbetul pe buze de la examen. S-au arătat bucuroşi de subiectele care le-au picat. Poate cel mai aşteptat subiect a fost cel despre “Comunism”, perioadă pe care părinţii tinerilor l-au trăit din plin.
“Au fost uşoare subiectele. A picat chiar comunismul, ce ştiam toţi din clasă. Ăsta era subiectul trei, cred că toată lumea a ştiut să-l facă. A mai fost un subiect, lucru pe text, tot uşor. Despre comunism ne-au povestit şi părinţii. Cred că patru ani numai de comunism am auzit”, a spus unul dintre candidaţi.
“A fost uşor. A trebuit să scriem un eseu despre România din perioada războiului rece, despre România postbelică, despre totalitarism. Comunism, în general. Nu mă aşteptam să fie aşa uşor”, a spus un alt absolvent de liceu.
“Mi-au plăcut primele două subiecte. Textele au fost uşor de înţeles. Întrebările la fel de uşoare. Consider că toţi puteau lua o notă de trecere. În primul subiect era vorba de Statul Român modern, iar al în doilea despre domnitorul Ştefan cel Mare. Şi cel de-al treilea subiect, cu cumunismul, era bun. Ne-a ajutat foarte mult că ne-au povestit şi părinţii despre perioada aia, plus că e ceva ce s-a întâmplat în România mai recent. Bacul a fost destul de simplu. Mă aşteptam să fie mai greu, am fost foarte panicată şi speriată. Dacă îţi dai puţin interesul poţi trece lejer”, ne-a povestit o tânără.
“Bac-ul a fost uşor. Şi la română mi-a picat exact subiectul pe care l-am ştiut, Eminescu. La fel şi la istorie. La subiectul unu am stat mult să mă concentrez pe text. Nu am dormit aseară, exact subiectele astea le-am învăţat. Comunismul a picat şi anul trecut şi nu mă aşteptam să pice din nou. Dar ceva mi-a spus totuşi să învăţ bine şi asta. Sunt foarte mulţumită. Aştept mâine şi geografia. Nu vreau să spun o notă, dar sunt sigur că trec”, a mai spus una dintre candidatele care au ieşit de la examen.
“Nu mă aşteptam să pice România postbelică. Toată lumea se aştepta la Marea Unire, în anul Centenarului. Dar a fost acceptabil, decent”, a declarat o altă tânără.
Ultima probă la Bac 2018 este cea la alegere a profilului şi specializării, care este programată joi.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie.
Tot în aceeaşi zi, tinerii vor putea depune contestaţiile, în intervalul orar 12.00 – 16.00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.