FOTO Structura celui mai mare pod din PET-uri este aproape gata. Sâmbătă se va putea traversa peste Bega

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul este asamblat pe terasa de la Căpiţe şi în fostul ştrand Eminescu FOTO Ştefan Both
Podul este asamblat pe terasa de la Căpiţe şi în fostul ştrand Eminescu FOTO Ştefan Both

După două perioade de amânări, cel mai mare pod din PET-uri din lume urmează să fie inaugurat, sâmbătă, pe Bega, în zona restaurantului Flora.

Reprezentanţii EcoStuff Romania şi voluntarii timişoreni lucrează contra cronometru pentru a putea termina cel mai mare pod din PET-uri. Au existat deja două amânări, pe motiv că nu s-au strâns suficiente sticle de plastic şi din lipsa forţei de muncă. Lucrările au ajuns acum la final. Construcţia majorităţii celor 74 de elemente care vor forma podul a fost deja realizat. Mai rămân de umplut cu PET-uri doar câteva module. 

Însă şi pe ultima sută de metri, organizatorii mai au nevoie de PET-uri, dar şi de voluntari care să ajute la asamblare. Dacă nu vor apărea lucruri neprevăzute, în două zile poate începe mutarea elementelor în zona restaurantului Flora şi începerea construcţiei.  

Podul va avea înglobat peste 100.000 de sticle de plastic.

Toţi cei care vor să dea o mână de ajutor sunt aşteptaţi la terasa La Căpiţe, vis-a-vis de Universitatea de Vest, oricând între orele 10.00 si 20.00.

Se doreşte ca inaugurarea podului să aibă loc sâmbătă. Podul va putea fi utilizat timp de două săptămâni. De asemenea, acesta va fi folosit pentru diferite evenimente şi concerte. 

Prin crearea celui mai mare pod din PET-uri, EcoStuff Romania  îşi propun să atragă atenţia asupra cantităţii enorme de ambalaje din plastic care poluează apele din România şi din întreaga lume.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite