FOTO Aşa arată fostul cinema Dacia, pe care RADEF nu doreşte să-l predea nici după pierderea proceselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Timişoara a câştigat toate procese cu RADEF, pentru recuperarea fostelor săli de cinematograf. Regia de Film nu intenţionează însă să le predea!

Pare incredibil. Primăria Timişoara nu poate recupera vechile săli de cinematografe, care stau în paragină, pentru că cei de la RADF nu vor să le predea. Şi asta cu toate că există o hotărâre definitivă şi irevocabilă de la Înalta Curte, care spune că Regia de Film trebuie să predea sălile autorităţii locale. Vorbim de o decizie de instanţă care nu se pune în aplicare! 

“RADEF, deşi am câştigat, nu a pus în aplicare decizia instanţei şi nu a întocmit procesul verbal de predare primire şi documentele anexe. Ultima adresă pe care am primit-o avea termen 15 octombrie pentru începerea procesului de predare primire. Între timp am primit şi o parte din documentele redactate de către instanţă şi le-am trimis spre executorul judecătoresc. Deci în acest moment încă nu avem nici o sală în proprietate”, a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

Printre cele nouă săli pe care RADEF trebuie să le transfere Primăriei este fostul cinema “Dacia”. Amenajată la parterul unui bloc de locuinţe, acest cinematograf de cartier a fost cândva un loc îndrăgit de cei din zona Circumvalaţiunii şi Piaţa Dacia. 

image

După închiderea cinematografului, la începutul anilor ’90, într-un spaţiu a funcţionat o sală de jocuri. Ce a rămas în urmă după ce au părăsit locaţia se poate vedea din fotografiile postate pe Facebook de Loredana Ambruş şi Timişoara Capitala Europeană a Culturii.

image

“Dacia este una dintre sălile pe care RADEF trebuie să o predea. Procesul pe care l-am intentat şi câştigat este legat de <obligaţia de a face> - întocmirea proceselor verbale şi a documentelor aferente. Ele sunt scrise clar în lege. Fără aceste documente nu putem face nici înscrierea la Carte Funciară şi nici un fel de lucrări. Am discutat prin adrese, ei au avansat termenul de 15 octombrie pe care nu l-au respectat”, a mai explicat Dan Diaconu.

image

Una dintre sălile pe care municipalitatea trebuie să le recapete este şi Cinema Timiş, care urmează să fie transformată în cinematograf de artă.

“La masa rotundă organizată de Asociaţia Documentor în 11 mai anul acesta, viceprimarul Dan Diaconu spunea că în cel mult şase luni vom vedea o soluţie la această situaţie încâlcită. Se vorbea inclusiv de recuperare prin executare silită, aşa cum s-a întâmplat de exemplu la Iaşi. Nu am auzit însă noutăţi pe acest subiect. Peste câteva zile va trece şi acest termen de şase luni şi mă tem că nu se avansează în direcţia anunţată. Între timp, în Arad s-au recondiţionat trei cinematografe, din care două de cartier, exact cum era Dacia. Şi asta a făcut parte din strategia de candidatura a arădenilor la titlul de Capitala Culturală Europeană (Aradul n-a ajuns nici măcar intre finaliste). Iar Timişoara deţine acum titlul”, a declarat Lucian Mircu, de la Asociaţia Marele Ecran.


Citiţi şi:

Mona Muscă, fost ministru al Culturii: „La Timişoara a fost prima proiecţie cinematografică din România, dar nu există la ora actuală un cinematograf”

Povestea primului cinematograf din Timişoara, pus în funcţiune în 1908. Banii mergeau la orfelinat, azilul de bătrâni şi la Fondul săracilor oraşului

FOTO Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: Cum mergeau oamenii la "mozi"

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite