Ziua în care a fost efectuată prima operație pe cord deschis din România. Echipa de titani ai Medicinii a fost condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

0
Publicat:

La 5 aprilie 1973, la Târgu-Mureş, prof. dr. Ioan Pop de Popa a efectuat prima operaţie pe cord deschis din România, după mulți ani de pregătiri și testări pe animale.

Ilustrul medic Ioan Pop de Popa FOTO fobac.ro
Ilustrul medic Ioan Pop de Popa FOTO fobac.ro

Echipa operatorie a fost condusă de prof. dr. Pop D. Popa, dr. Deac, Dr. Ilniczky, dr. Aczel. Activitatea de anestezie a fost asigurată de dr. Kerek Istvan după o specializare de un an în Germania.

Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, vestitul medic povestea: „Cu inima artificială am început operaţiile experimentale pe cord deschis, inclusiv primele transplanturi cardiace experimentale, dar pe câini, cu cercul ştiinţific studenţesc, din care făceau parte la acea vreme studenţii Ion Dobocan, Mircea Iosifas şi Radu Deac. De altfel, aici îşi au originea actualele transplanturi cardiace la om din România, în aceste experimente făcute în perioada 1953-1957, când despre această problemă nici nu se discuta în literatura medicală, ci numai în două-trei centre de vârf. Actualul profesor Radu Deac are meritul, cu şcoala sa, de a le fi încununat cu succes, de a fi putut continua la Târgu-Mureş experimentele începute de mine împreună cu ei, când erau încă studenţi, şi de a le fi aplicat la om. De altfel, Radu Deac a realizat împreună cu Şerban Brădişteanu primul transplant de inimă din România“.

Prof. dr. Pop D. Popa dezvăluia că se făceau operaţii la Fundeni, în Bucureşti, dar, din păcate, mortalitatea era între 52% şi 62%, lucru care se ştia şi în străinătate. „Era un punct negru în practica din ţara noastră. Din fericire, în 1962, eu am fost transferat de la Cluj, unde eram şef de lucrări, la Clinica de Chirurgie din Institutul de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş. Fusesem o singură dată înainte la Târgu-Mureş şi mi-a plăcut enorm. Cred că acest lucru a contribuit la acceptarea transferului meu în acest oraş. Trebuie să vă spun, însă, că pentru acceptarea acestui transfer am pus condiţia să nu fiu numit în locul nimănui şi să mi se dea fonduri pentru supraetajarea clinicii vechi, pentru o unitate nouă. Am dorit o unitate nouă, lucru care s-a realizat în anul 1965. Clinica nouă s-a numit „Clinica Chirurgicală nr. II şi de Chirurgie Cardiovasculară“. Aşa a luat naştere prima clinică de chirurgie cardiovasculară din ţară, cu personalitate juridică, întrucât la Fundeni, deşi se făceau operaţii cardiace, cum am spus, ele erau efectuate în cadrul unui compartiment al Clinicii de Chirurgie Generală, nu ca o clinică independentă“.

Ioan Pop de Popa s-a născut în Oradea. Între anii 1940-1944, familia sa s-a refugiat din Ardealul de Nord la Beiuș, unde a urmat clasele III-VII la liceul „Samuil Vulcan”.

În 1944 a participat voluntar ca elev de liceu sanitar în spitalul de campanie pe frontul de eliberare din Apuseni. După eliberarea Ardealului, și-a continuat studiile (clasa a VIII-a) la liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea (1945-1946), după care la Facultatea de Medicină Generală din Cluj (1946-1952), pe care a absolvit-o cu diplomă de merit Magna cum laude.

Între anii 1949-1954 a fost numit preparator la Institutul de Anatomie umană și chirurgie operatorie a IMF din Cluj, apoi extern la Clinica de chirurgie generală nr. 1 a profesorului doctor Aurel Nana.

În perioada 1953-1954 a realizat prima inimă artificială și primul plămân artificial din România, atunci printre primele patru din lume. A început primele transplante experimentale de organe, de rinichi și pancreas.

În 1958 a realizat experimental primele transplante cord-plămân. În anii 1952-1962 a fost asistent universitar la Clinica de chirurgie generală nr. 1 a profesorului doctor Aurel Nana, IMF Cluj.

În 1957 a obținut prin examen titlul de medic specialist chirurg în chirurgia generală. În 1960 s-a specializat în chirurgia cardiovasculară la Spitalul Fundeni, București, sub conducerea profesorului doctor Voinea Marinescu.

În 1962 s-a transferat, în calitate de șef de lucrări, la IMF Târgu Mureș, Clinica de chirurgie generală condusă de conf. dr. Zoltán Pápai. În anul următor s-a specializat în chirurgia cardiovasculară la Institutul Bakulev din Moscova, sub îndrumarea profesorului I. V. Burakovski. La întoarcere a înființat clinica de chirurgie cardiovasculară din Târgu Mureș.

La începutul anilor 70 a primit o bursă de la Guvernul american și a efectuat o specializare în chirurgia cardiovasculară.

Secție în limba română a facultății de profil din Târgu Mureș

În perioada 1963-1974 a fost prorector al Institutului de medicină și farmacie Târgu Mureș, unde a înființat secția română a acestei universități, unde anterior limba de predare fusese exclusiv maghiara.

După întoarcerea din SUA, profesorul Ioan Pop de Popa a fost transferat împotriva voinței sale la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București pe post de profesor și, în paralel, într-o funcție de decizie cu mână liberă pentru a aplica în România cele văzute în Statele Unite.

Tot medicul genial a obținut 30 de brevete de invenţie pentru implantarea valvelor de porc mistreţ şi pentru arterele artificiale. 

„Valva de porc mistreţ am implantat-o la 736 de pacienţi – 860 de piese, fiindcă unora trebuia să le pui câte două-trei. Arterele artificiale care-mi poartă numele au fost implantate la mii de pacienţi. Înainte de a breveta eu aceste invenţii, se operau numai câteva zeci pe an, fiindcă intervenţiile erau foarte scumpe. O valvă din import costa la vremea aceea între 2.000 şi 2.500 de dolari. Şi vreau să vă spun că acestea ar fi metode care şi astăzi ar aduce bani în sănătate, însă s-a ales praful, din motive... mă rog, igienice. Mai cunosc şi astăzi, da, o parte dintre beneficiarii acestor intervenţii. Dar aş vrea să vă povestesc despre primul implant de valvă de porc mistreţ.

Era 26 decembrie 1983, în seara de Crăciun. Atunci am implantat prima valvă de porc mistreţ unei profesoare bolnave în stare foarte gravă. Rezultatul operaţiei a fost excelent. Uşa reanimării se deschidea mereu şi se punea aceeaşi întrebare: „Ce face bolnava? Nu a murit încă?“. Mare le-a fost mirarea când, a treia zi, bolnava circula pe coridor bine-mersi. În săptămânile următoare am implantat şapte, apoi zece şi aşa mai departe. Colegii au început şi ei să le implanteze, cu mare încredere“

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite