Trei minori cu cagule au atacat o familie în propria locuință. Hoții au furat telefoanele copiilor

0
Publicat:

Trei adolescenţi, cu vârsta de 15 şi 16 ani, au dat buzna peste o familie din Târgu Jiu. Adolescenții sunt suspectaţi că, având feţele acoperite de cagule, au intrat într-o locuinţă şi au sustras telefoanele mobile ale copiilor.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz FOTO Arhivă Poliția Română
Poliția a deschis o anchetă în acest caz FOTO Arhivă Poliția Română

La data de 13 martie, Poliţia Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgenţă, de un bărbat din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că la aceeaşi dată, trei persoane necunoscute, având cagule pe cap, au pătruns în locuinţa sa şi au smuls telefoanele mobile din mâna celor trei copii minori ai săi, ulterior părăsind imobilul”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj.

Oamenii legii au precizat că, în urma verificărilor, au fost identificaţi trei tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Cercetările sunt continuate de poliţişti, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor”, a mai transmis sursa citată.

Jaf ca-n filme în Germania

Un transport de bani care trebuia să ajungă la Banca Centrală a Germaniei a ajuns în mâinile hoților. Banda înarmată a dat foc mașinii și a plecat cu câteva milioane de euro, pe 6 martie 2023.

La patru zile de la incident, polițiștii germani încearcă să afle cum au aflat hoții de transport.

„Rămâne neclar de unde şi-a procurat banda vehiculele şi cum au aflat de acest transport de cash”, a explicat o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Neubrandenburg, potrivit potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Hoții au simulat că efectuează lucrări la autostradă pentru a opri mașina cu bani. S-a întâmplat aproape de satul Gutzkow, pe traseul urmat de transport, dinspre Greifswald spre Neubrandenburg.

Ca să oprească mașina cu bani, hoții au folosit vehicule şi blocuri de beton, iar doi dintre ei  chiar au tras focuri de avertisment cu pistoale automate și au stropit cu vopsea neagră parbrizul mașinii.

Au reușit să ia banii fără să rănească pe nimeni, nici măcar pe cei doi agenţi de securitate aflaţi în interior, apoi au incendiat  mașina jefuită și vehiculul de teren folosit.

Au fugit apoi cu o altă mașină, pe care au abandonat-o și incendiat-o, de asemenea, ulterior, într-o pădure, apoi au fugit cu un alt vehicul.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite