Protest spontan la DSP Gorj. Angajații acuză discriminări salariale, deși se află în prima linie a sănătății publice
0Angajații Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj au participat miercuri, 15 noiembrie 2023, între orele 11.00 și 13.00, la un protest spontan, acuzând discriminare salarială.
Aceștia reclamă faptul că sunt discriminați, după ce salariile personalului Caselor de Sănătate a fost majorat. În jur de 4.000 de lei este salariul unui angajat cu studii superioare.
„Protestăm pentru că s-au votat în parlament anumite amendamente care au mărit salariile celor de la Casele de Asigurări de Sănătate. Nu suntem împotriva majorărilor, ci ne dorim și noi, pentru că am fost scoși de pe ordinea de zi de majorare a salariilor.
Să nu uităm că DSP a fost în prima linie când a început pandemia și este primul când sunt focare de diferite boli infecțioase. Am avut colegi care au fost plecați de acasă câte două săptămâni sau o lună de zile. Din păcate, avem și un coleg care a decedat în perioada respectivă.
Noi am muncit cu toții. Se uită acum că suntem și noi în sistemul sanitar, cu toate că suntem ca pregătire asistenți, medici, chiar dacă suntem funcționari publici. La DSP se apelează atunci când este nevoie și noi suntem responsabili atunci când nu se face ceva bine.
Inegalitățile sunt între noi și celelalte instituții din sistemul sanitar. Există un deficit de medici și asistenți, pentru nimeni nu vine să lucreze pe aceste salarii“, a spus Elena Pițian, angajat în cadrul DSP Gorj.
„Vom continua protestele“
În cadrul DSP Gorj își desfășoară activitatea aproximativ 65 de angajați.
Activitatea DSP Gorj a fost blocată timp de două ore. „Pe perioada celor două ore în care protestăm nu se desfășoară activități de relații cu publicul, documentații depuse de avizare, medici de familie care își aduc facturile pentru decontare, recoltări de analize. Vom continua protestele“, a spus un salariat de la DSP Gorj.