Impact între un autoturism şi un autocamion pe un drum european din Gorj. O persoană a decedat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a intrat într-un TIR, după care a ajuns într-un şanţ                                      Foto: ISU Gorj
Maşina a intrat într-un TIR, după care a ajuns într-un şanţ                                      Foto: ISU Gorj

Un grav accident de circulaţie a avut loc marţi, 15 februarie, în comuna gorjeană Bâlteni, pe Drumul European E79.

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc ca urmare a unei depăşiri neregulamentare. 

O femeie în vârstă de 69 de ani, care se afla în autoturism, a decedat, iar şoferul vinovat a fost rănit grav. Victima era mama şoferului. 

„Din cercetările efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 47 de ani, din comuna Băleşti, în timp ce se deplasa din direcţia Rovinari, în direcţia Turceni, s-ar fi angajat în depăşirea unui autoturism, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor marca şi semiremorca, condus de un barbat, de 33 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care circula din sens opus, după care ar fi ricoşat într-un cap de pod.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea conducătorului autoturismului, de 47 de ani, dar şi decesul pasagerului autoturismului, o femeie, de 69 de ani, din comuna Băleşti. 

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-le recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.


Vă recomandăm să mai citiţi: 

Au furat zeci de ţevi metalice din şantierul podului de la Lainici. Trei suspecţi au fost reţinuţi

Doi tineri s-au răsturnat cu un ATV pe Transalpina. Una dintre victime, preluată cu elicopterul SMURD

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite