Cum au resimțit gorjenii cutremurul de luni după-amiază: „S-a auzit un vuiet puternic, venit din subsolul blocului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cutremurul cu magnitudinea de 5.2, grade pe scara Richter a avut loc în apropiere de municipiul Târgu Jiu, în comuna Runcu. Gorjenii s-au speriat și au ieșit din case, așteptând și alte replici.

Cutremurul a avut loc în apropiere de Târgu Jiu
Cutremurul a avut loc în apropiere de Târgu Jiu

În municipiul Târgu Jiu, aflat la aproximativ 20 de kilometri de epicentrul cutremurului, seismul s-a resimțit puternic. Oamenii s-au speriat și au ieșit în fața blocurilor: „Eram în casă și am auzit dintr-o dată un zgomot puternic, venit din subsolul blocului. Parcă cineva ar fi lovit cu picamer. A început să se miște mobila în casă. Ne-am dat seama imediat că este vorba de un cutremur. Fiica mea a început să țipe. Ne-am speriat teribil. Ne-am gândit la ce este mai rău“, a spus Eugen care locuiește la etajul III.

Locatarii unui bloc din cartierul 9 Mai au ieșit în fața blocului și nu au mai intrat în case timp de aproximativ o oră: „Ne-am speriat și am ieșit din casă. M-am gândit că pot urma replici și am decis să plecăm din locuințe. Mă uitam la televizor și am simțit cum se mișcă televizorul. Aveam pe un raft o sticluță de mir, care a căzut, iar o icoană s-a răsturnat“, a povestit Andrei, un tânăr din Târgu Jiu.

„Stăteam la masă și scriam ceva. Am simțit cum se mișcă masa. Eu locuiesc la parter și aici nu se simte așa de puternic. Așa ceva nu am mai trăit până acum“, a spus Cristian. 

O coafeză din Târgu Jiu povestește cum a resimțit cutremurul: „S-a auzit un vuiet puternic. Am amețit și un corp mobil cu mai multe sertare a început să se miște și să se lovească de perete. Clienta care se afla pe scaun a început să țipe“, a spus Aida, coafeză în Târgu Jiu.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite