Un tânăr crescut de bunic de la vârsta de şase luni a intrat la Medicină: „Vreau să-i ajut pe ceilaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Petre (al treilea de la stânga la dreapta), proaspăt student la Medicină. FOTO: Alexandru Dincă / Facebook
Ionuţ Petre (al treilea de la stânga la dreapta), proaspăt student la Medicină. FOTO: Alexandru Dincă / Facebook

Dorinţa de a deveni mai bun şi de a-şi depăşi condiţia au făcut dintr-un tânăr de 18 ani, din Dâmboviţa, un exemplu de urmat. Chiar dacă s-a lovit de multe greutăţi şi a fost crescut doar bunicul său, Ionuţ şi-a urmat visul de a deveni doctor.

Ionuţ Petre (18 ani) a fost crescut de bunicul său (74 de ani) de la vârsta de şase luni, în condiţii modeste. A avut norocul să se înconjoare numai de oameni sufletişti, iar dorinţa sa de a deveni mai bun l-a condus pe drumul pe care şi l-a dorit. 

Admis la Medicină

La exemenul de Bacalaureat a obţinut o notă foarte bună, respectiv 9,57, iar acum a primit vestea cea mare: a fost admis la Medicină. 

Ionuţ face parte din marea familie a Asociaţiei Comunitare din Găeşti. Chiar dacă a crescut în condiţii grele, a învăţat de mic ce este munca în gospodărie şi s-a străduit să înveţe carte. A luptat din greu, iar acum este student la Universitatea de Medicina şi Farmacie din Craiova. 

Greutăţile materiale nu i-au permis să se bucure de prea multe. Ionuţ Petre a reuşit, abia la 15 ani, să ajungă pentru prima dată la mare, cu ajutorul Asociaţiei Comunitare Găeşti şi a unor oameni de bine. 

Ionuţ Petre

Ionuţ Petre (stânga), proaspăt student la Medicină. FOTO: Alexandru Dincă / Facebook

Ionuţ a fost elev al Colegiulului Naţional „Vladimir Streinu” din Găeşti, fiind remarcat de diriginta lui, prof. Andreea Ratea, care a luat legătura cu Alexandru Dincă, sufletul Asociaţiei Comunitare Găeşti.

Acesta, practic, l-a ajutat pas cu pas, integrându-l în senzaţionalul proiect „Casa Speranţei şi a Bucuriei”, care îi ajută pe copiii deosebiţi din zonă. 

„Am avut un vis mare, care a devenit realitate. Vreau să devin medic pentru a ajuta oameni. Principala mea motivaţie a fost să îi ajut pe ceilaţi, să întorc înapoi din ce am primit şi eu, să îi ajut pe oameni în orice formă”, spune tânărul, căruia nu îi place să vorbească prea mult despre el şi despre situaţia sa. 

Din păcate, tatăl său nu a stat în preajma sa nicio clipă, iar mama este plecată de mulţi ani la muncă în străinătate.

„Este un tânăr cu foarte mult bun simţ şi cu o dorinţa uimitoare de a reuşi. Îi mulţumesc pentru încrederea pe care ne-au acordat-o atât el cât şi familia sa, mulţumim bunicului tău şi unchilor care l-au susţinut şi au crezut în el”, ne-a spus Alenaxdru Dincă, preşedintele Asociaţiei Comunitare Găeşti.

Ionuţ Petre

Ionuţ Petre (dreapta), proaspăt student la Medicină. FOTO: Alexandru Dincă / Facebook

În urma mediatizării cazului lui Ionuţ, conf. univ. dr. Alin Demetrian, şeful secţiei de Chirurgică Toracică din Craiova, a anunţat că va avea grijă ca tânărul să se dezvolte frumos. 

„Bunicul, cu lacrimi în ochi, i-a mulţumit bunului Dumnezeu”

„Când am auzit că a fost admis, emoţiile au fost atât de mari la primirea acestor veşti, încât preţ de câteva clipe nu am avut reacţie. Bunicul, cu lacrimi în ochi, i-a mulţumit bunului Dumnezeu şi domnului Alin Demetrian pentru şansa pe care i-o oferă lui Ionuţ, pentru că numai el ştie cât de greu l-a crescut”, adaugă Alenxadru Dincă.  

Încă din clasa a IX-a, diriginta lui a văzut că are posibilităţi intelectuale, dar are nevoie de sprijin materiale, aşa că a luat legătura cu Asociaţia Comunitară din Găeşti.

Organizaţia ajută copiii extraordinari din comunitate, îi îndrumă şi sprijină să-şi atingă potenţialul, graţie unor oameni cu suflet din Găeşti, cum este familia Voevodschi, care a donat Spitalului din localitate aparatură de zeci de mii de euro.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Rezultate Bacalaureat 2021 Dâmboviţa. Rata cumulată de promovare înainte de contestaţii şi câte medii de 10 au fost obţinute

Zeci de absenţi şi un eliminat, la proba la alegere a examenului naţional de Bacalaureat, în judeţul Dâmboviţa

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite