TIR încărcat cu bere, răsturnat lângă Penitenciarul Mărgineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TIR încărcat cu bere, răsturnat lângă Penitenciarul Mărgineni
TIR încărcat cu bere, răsturnat lângă Penitenciarul Mărgineni

Din cauza carosabilului umed, un şofer de TIR s-a răsturnat în această dimineaţa, în comuna I.L. Caragiale. Bărbatul transporta sute de lăzi cu bere. Jandarmii au fost chemaţi la faţa locului pentru a păzi încărcătura.

Accidentul a avut loc, în această dimineaţă, apropierea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Mărgineni. TIR-ul era plin cu bere. Cei care locuiesc în blocul respectiv spun că s-au speriat când au auzit zgomotele puternice. Accidentul s-a produs în jurul ore 6:20 dimineaţa. 

Şoferul, din Vrancea, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, spun poliţiştii. Marfa aparţine unei firme din Braşov şi trebuia să ajungă în Ploieşti.
 

accident tir bere

Tot în această dimineaţă, un alt TIR încărcat cu pâine a intrat într-un magazin, la Adânca. Mastodontul a distrus terasa unui magazin, iar accidentul a avut loc la nici 10 kilometri distanţă de cel încărcat cu bere.

Terasa a fost distrusă în totalitate şi a fost afectată şi o parte din clădire. Ambii şoferi s-au ales cu sancţiuni contravenţionale din partea Poliţiei şi vor fi nevoiţi să suporte şi pagubele create.

accident tir
accident tir
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite