În următoarele șase luni va începe construcția noului stadion din Târgoviște, de lângă Dâmbovița Mall

0
Publicat:

În ultimele zile ale lui 2022 a fost semnat contractul pentru proiectarea și construirea noului stadion de la Târgoviște. Valoarea proiectului pentru arena de 12.000 de locuri este de peste 54 milioane de euro.

Machetă stadion. FOTO CJD
Machetă stadion. FOTO CJD

Contractul a fost semnat pe final de an la sediul Companiei Naționale de Investiții, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, Consiliul Județean Dâmbovița fiind beneficiar al acestei investiții.

Antreprenorul care a câștigat licitația publică e un consorțiu, format din ACI Cluj SA, biroul de proiectare Dico & Țigănaș și Imrat Service SRL. Acesta are la dispoziție 42 de luni pentru execuție, dintre care primele șase luni sunt pentru proiectare.

Întregul proiect are o valoare de aproximativ 271 milioane de lei, adică peste 54 de milioane de euro.

Noul stadion va îndeplini condițiile necesare pentru a găzdui partide din prima ligă a fotbalului național, din competițiile europene, dar și meciurile naționalei de fotbal, anunță autoritățile județene.

Machetă stadion. FOTO CJD
Machetă stadion. FOTO CJD

În plus, pe stadion se vor putea juca meciuri de rugby și vor putea fi organizate competiții de atletism.

Noul stadion va îndeplini condiţiile necesare pentru a găzdui atât meciurile din Liga I, cât şi meciuri din UEFA Europa Ligue şi UEFA Champions Ligue, dar şi meciurile echipei naţionale de fotbal.

Stadiu avansat pe „Eugen Popescu”

Între timp, la stadionul „Eugen Popescu”, unde se lucrează și astăzi, s-a finalizat hidroizolarea, s-a montat structura acoperișului, s-a turnat betonul pe 2/3 din pista de tartan, au fost aduse toate scaunele, inclusiv cele pentru băncile de rezervă, iar în scurt timp va fi finalizat montajul membranei speciale, ultima componentă a acoperișului.

De asemnea, a început amenajarea parcării din spatele stadionului, care va avea o capacitate de câteva sute de locuri.

Valoarea actualului proiect este de aproximativ 15.000.000 euro, suportată exclusiv de către Primărie. Stadionul va avea o capacitate de aproximativ 8.000 de locuri.

În comparație, stadionul Steaua (capacitate de 31.254 locuri) a costat la finalizarea lucrărilor aproximativ 81 de milioane de euro, Arcul de Triumf (capacitate 8.155 locuri) - 28,5 milioane euro, iar Rapid (capacitate 14.050 locuri) - 37,5 milioane de euro.

Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a anunţat că îşi doreşte înfiinţarea unui Muzeu al Fotbalului Târgoviştean, în condiţiile în care Stadionul „Eugen Popescu” se apropie de finalizare.

Viitorul muzeu ar putea fi amplasat chiar în cadrul stadionului „Eugen Popescu”. Edilul a precizat că printre obiectele expuse aici ar vrea să se numere fotografii vechi cu clubul şi cu stadionul Chindia, dar şi obiecte, care au legătură cu istoria clubului. În acest sens, Cristian Stan face un apel la toţi cei care-şi pot aduce aportul, împrumutând astfel de „exponate”.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite