Ilie Torcică, pentru al treilea an la rând campion al României la judo, la categoria veterani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sportivii de la CS Târgoviște au avut parte de rezultate extraordinare la ediția din acest an a Campionatului Național de judo destinat veteranilor. Doi dintre aceștia au devenit campioni ai României, iar cel de-al treilea a ajuns vicecampion al țării.

Illie Torcică, alături de elevii săi. FOTO arhiva personală
Illie Torcică, alături de elevii săi. FOTO arhiva personală

Ilie Torcică, 60 de ani, unul dintre cei mai titrați sportivi seniori târgovișteni, a intrat în posesia titlului de campion al României la „M6”, în limitele categoriei 81 de kilograme. Este pentru a treia oară consecutiv când antrenorul secției de judo de la CS Târgoviște a devenit campion al țării la veterani.

Competiția a fost găzduită în Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic Sportiv de la Izvorani, la sfârșitul lunii noiembrie.

Ilie Torcică, foto dreapta
Ilie Torcică, foto dreapta

Este o încununare a muncii mele. Pot spune că mi-am apărat cu succes titlul de campion al României. A fost o competiție grea, dar în același timp și plăcută. Cel mai greu meci a fost în finală, dar până la urmă am reușit să-mi adjudec titlul național”, ne-a spus Ilie Torcică.

Antrenorul târgoviștean scoate pe bandă rulantă sportivi talentați, având mai multe grupe de copii pe care îi antrenează.

Ilie Torcică, 60 de ani, unul dintre cei mai titrați sportivi seniori târgovișteni. FOTO Arhiva pers
Ilie Torcică, 60 de ani, unul dintre cei mai titrați sportivi seniori târgovișteni. FOTO Arhiva pers

„Trei ani la rând am ieșit campion la veterani. Să știți că sunt tot timpul în activitate, din 1977, fără întrerupere. Am fost sportiv de performanță, am fost la lotul național, am făcut școala de antrenori, după aceea Institutul de Educație Fizică și Sport și de atunci m-am dedicat antrenoratului. Făcând mișcare și cu sportivii, arătându-le procedeele în fiecare zi, cot la cot cu ei, m-am perfecționat și eu tot timpul. Am fost și în nenumărate stagii de pregătire”, spune Ilie Torcică, antrenor de judo.

E refuzat un „post” de ofițer

„În tinerețe am fost cooptat și în trupele speciale de pompieri, unde am ieșit campion european cu echipa, în 1984. Am fost imediat numit ofițer, dar nu mi-a plăcut să stau acolo și am făcut o mare greșeală. Eram tânăr, nu am regrete acum, uitându-mă în urmă. Se spune că în viață nu e bine să îți pară rău de ceea ce nu ai făcut”, mai spune antrenorul târgoviștean.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite