Cum scăpăm de burtă. Sfaturile celui mai bun culturist european, românul Andrei Alexandrescu: „Tonifierea, apoi cardio“
0
Sezonul estival bate la uşă, aşa că cei care ţin la aspectul lor fizic pot scăpa de câteva kilograme în plus cu puţină voinţă.
În câteva săptămâni, cu o dietă bazată pe mai puţini carbohidraţi şi cu ceva activitate fizică puteţi slăbi vizibil, garantează proaspătul campion european la culturism, categoria 45-49 de ani, românul Andrei Alexandrescu. La bărbaţi, mai ales, burta este o mare pacoste.
„Pentru a scăpa de burtă trebuie să introducem ceva activitate fizică în rutina fizică. Nu mă refer neapărat la abdomene, pentru că ne ajută foarte mult. Cu ajutorul abdomenelor tonifiem musculatura, dar nu dăm jos burta. Asta e o poveste. Trebuie să recurgem la o combinaţie de exerciţii cardio cu exerciţii de forţă. Muşchii se tonifiază prin forţă, în primul rând, urmate de exerciţii cardio, exact în ordinea asta. Este greşit invers”, explică campionul european Andrei Alexandrescu.
În meniul zilnic trebuie să includem piept de pui, peşte, orez, cartofi fierţi, fructe şi legume. „Felul în care arăţi depinde foarte mult de ce mănânci. Ajută la slăbit garantat, numai să vrei să faci un minim efort. Nu poţi mânca doar astea toată viaţa, dar ajută. Avem nevoie de o dietă echilibrată. De reţinut că fructele se consumă doar dimineaţa, nu seara”, adaugă el.

FOTO: Andrei Alexandrescu / Facebook
Cele mai bune exerciţii pentru slăbit, pe care le putem face acasă, în confortul propriu sunt genuflexiunile, flotările, abdomenele etc.
Târgovişteanul Andrei Alexandrescu a devenit campion european la catergoria de vârstă 45-49 de ani, la competiţia care a avut loc luna aceasta, în Spania.
Pe podium, alături de Andrei Alexandrescu a mai urcat încă un român, Emil Giurgiu - locul II, pentru ca locul III să fie ocupat de un spaniol.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Andrei Alexandrescu este instructor de culturism şi campion naţional