Ce planuri au italienii de la Beltrame cu singurul combinat care produce oțeluri speciale în România
0Reprezentanții Beltrame, firma italiană care deține Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) din Târgoviște, au anunțat că vor să construiască, de la zero, cel mai nou și modern combinat din lume. Noua construcție se va ridica în curtea actualului colos industrial.

Investiția se ridică la 500 de milioane de euro, iar în plan este și realizarea unui parc fotovoltaic, în apropierea COS Târgoviște, ce va susține nevoia de electricitate a combinatului în totalitate. Aceasta este ar fi o premieră mondială.
Beltrame a primit din partea Primăriei Târgoviște un teren de 16 hectare pentru realizarea parcului fotovoltaic. În schimb, italienii vor plăti o redevență de 30.000 de euro pe an.

„Am venit la Târgoviște pentru că am găsit forță de muncă super calificată și am putut porni motoarele imediat. Am găsit aici tot ce ne trebuie. România are asigurat, în acest moment, mai bine de jumătate din necesarul de oțel beton. Până acum se exporta fier vechi și se importa oțel din țări precum Turcia sau Egipt, al costuri mult mai mari. Vrem să ajungem să producem 700.000 de tone de oțel pe an, la Târgoviște”, a precizat unul dintre reprezentanții combinatului, la votul din Consiliul Local.
La finalul investiției, patronii italieni speră să aibă la dispoziție 1.100 de angajați.
„La Târgovişte va fi construit cel mai modern Combinat Siderurgic din Europa și din lume. A reieşit că, în următorii 4-5 ani, vor fi investite aproximativ 500 de milioane de euro. Este cea mai mare investiţie realizată în judeţul Dâmboviţa după Revoluţia din Decembrie 1989”, a precizat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
38 milioane euro pentru cumpărarea COS Târgovişte
Donalam - AFV Beltrame Group, companie ce activează în industria oţelului de peste 120 de ani şi deţine filiale în Italia, Franţa, Germania, România şi în America de Sud, fiind lider european în producţia de bare şi profile laminate comerciale, a cumpărat cu 38,3 milioane euro activele COS Târgovişte.