Culmea traseismului: cel mai „plimbăreţ” parlamentar a plecat din partidul lui Geoană la trei zile după ce a fost numit prim-vicepreşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joi, 4 iunie, Mircea Geoană anunţa că Mihai Neagu (dreapta) a devenit prim-vicepreşedinte PSRO
Joi, 4 iunie, Mircea Geoană anunţa că Mihai Neagu (dreapta) a devenit prim-vicepreşedinte PSRO

După ce săptămâna trecută, joi, a fost prezentat de Mircea Geoană ca prim-vicepreşedinte al noului Partid Social Românesc, senatorul Mihai Neagu s-a înscris luni în UNPR. În ultimii doi ani, Mihai Neagu a baleiat între PC, UNPR şi PSRO.

„Senatorul independent Mihai Neagu s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României. Începând cu această dată, parlamentarul UNPR îşi desfăşoară activitatea în cadrul grupului parlamentar al PSD din Senat”, anunţă, luni, un comunicat de presă al partidului condus de vicepremierul Gabriel Oprea.

Anunţul poate fi cel puţin surprinzător în condiţiile în care cu doar trei zile în urmă, joi, 4 iunie, Mihai Neagu a participat la o conferinţă de presă, la Suceava, împreună cu iniţiatorul noului Partid Social Românesc, Mircea Geoană. În cadrul conferinţei de presă, Geoană anunţa că Mihai Neagu este preşedintele filialei PSRO Suceava şi prim-vicepreşedinte la nivel naţional. Tot atunci, Neagu anunţa că are planuri mari pentru noul partid şi că va încerca să atragă cât mai mulţi membri.

Faptul că după doar trei zile îl regăsim în alt partid n-ar trebui totuşi să suprindă dacă privim la traseul politic al parlamentarului.

Mihai Neagu a fost ales senator în colegiul Rădăuţi din judeţul Suceava, în decembrie 2004, pe lista USL, din partea Partidului Conservator. După un an, în decembrie 2013, Neagu a plecat din PC şi s-a declarat independent.

N-a trecut mult timp şi în martie 2014, după ruperea USL, Neagu anunţa că s-a înscris în UNPR şi că va activa în grupul parlamentar PSD. După încă un an, în februrie 2015 pleacă din UNPR şi rămâne senator neafiliat. În fine, luna trecută Neagu şi-a anunţat adeziunea la iniţiativa lui Mircea Geoană, pe care l-a părăsit acum pentru a se întoarce la UNPR.

Alte ştiri din Suceava:

Inspectorii ANAF, salvaţi de jandarmi din Bazarul Suceava. Zeci de comercianţi i-au înconjurat şi i-au ameninţat cu bătaia

Povestea atentatului cu bombă care a îngrozit toată România în anii '90. Explozia, clasificată iniţial ca atentat terorist, a avut o intrigă demnă de filme

Povestea mănăstirii în care erau trataţi răniţii din luptele purtate în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei

VIDEO Intervenţie spectaculoasă a pompierilor pentru stingerea unei maşini care a luat foc ca o torţă

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite