În arest pentru cumpărături pe site-uri celebre. Shopping de 14.000 lei, returnat ca prejudiciu

0
Publicat:

Un tânăr în vârstă de 24 ani și o femeie în vârstă de 39 ani, din Olt, au stat o noapte în arest, pentru că au folosit pentru a face cumpărături, atât în magazine, cât și pe mai multe site-uri, două carduri pe care aceștia au susținut că le-au găsit.

Cei doi făptași au golit conturile, cu cardurile sustrase, făcând cumpărături online FOTO: arhiva
Cei doi făptași au golit conturile, cu cardurile sustrase, făcând cumpărături online FOTO: arhiva

Cei doi, care sunt rude, ar fi găsit - după cum au susținut în fața anchetatorilor - două carduri care îi aparțineau unui bărbat în vârstă de 35 ani, din Strejești.

Păgubitul a sesizat că nu mai are cardurile la mijlocul lui octombrie 2023, atunci când cei care i le-au sustras, sau și le-au însușit în cazul în care păgubitul le-a pierdut, au făcut mai multe cumpărături. 

Bărbatul a anunțat Poliția atunci când a rămas fără 14.000 lei din cont, iar după aproape patru luni de cercetări anchetatorii au descins la domiciliile persoanelor bănuite că au ar fi furat și ulterior folosit respectivele carduri.

La data de 6 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au reținut două persoane cercetate pentru furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic”, au anunțat polițiștii din cadrul IPJ Olt.

Reținerile au fost operate în urma a trei percheziții domiciliare efectuate la locuințele celor bănuiți de comiterea faptelor, în localitatea Milcov din județul Olt.

Polițiștii au stabilit în urma activităților investigativ-operative că sunt implicate șase persoane în acest caz.

Se fac acum cercetări pentru comiterea infracțiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

Cumpărături pe site-uri în vogă

Procurorii spun că cele două carduri ar fi fost sustrase. Făptașii le-au folosit atât pentru a face cumpărături în magazine fizice, făcând achiziții sub limita care impune folosirea codului PIN, cât și pentru cumpărături online.

„În fapt, din cercetări a rezultat că la data de 16.10.2023, persoane necunoscute au sustras două carduri bancare, cu care ar fi efectuat tranzacţii financiare frauduloase, în valoare de 14.000 lei, la comercianţi de pe raza municipiului Slatina, județul Olt, precum şi on-line la comercianţi din afara ţării, respectiv Shein, Wish, Zalando etc.. În urma percheziţiilor efectuate au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri susceptibile ar fi fost folosite la comiterea faptelor, precum şi bunuri ce ar fi provenit din comiterea faptelor”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, într-un comunicat de presă.

Bărbatul și femeia au stat o noapte în arest, în 7 februarie 2024 fiind plasați sub control judiciar. Totodată, aceștia i-au achitat păgubitului suma de 14.000 lei.

„Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie”, au mai precizat procurorii.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite