Ghișeele Casei de Pensii s-au redeschis. Și angajații AJOFM au întrerupt greva generală. Ce li s-a promis protestatarilor

0
Publicat:

Angajații din instituțiile județene subordonate Ministerului Muncii și-au reluat, de luni, 4 decembrie 2023, activitatea cu publicul, după săptămâni de proteste și după ce adoptaseră forma care îi afectează cel mai tare pe beneficiarii serviciilor: întreruperea activității cu publicul.

Funcționarii din subordinea Ministerului Muncii au protestat săptămâni la rând FOTO: arhiva
Funcționarii din subordinea Ministerului Muncii au protestat săptămâni la rând FOTO: arhiva

Angajații Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt au fost timp de trei zile în grevă generală, forma de protest afectându-i în primul rând pe cetățenii care au avut nevoie să interacționeze cu funcționarii de la ghișeu. Perioada este una delicată, în județul Olt fiind anunțate concedieri colective, astfel că aproximativ 600 de lucrători se vor adresa în această lună pentru serviciile oferite de către AJOFM.

Nici la Casa Județeană de Pensii Olt nu s-a lucrat cu publicul, ghișeele fiind închise în cursul săptămânii trecute. Funcționarii de aici au adoptat această formă de protest după ce, în săptămânile anterioare (protestul a început încă din 6 noiembrie), au întrerupt lucrul câte două ore pe zi (recuperând după program), timp în care au afișat înscrisuri cu doleanțele lor.

Nemulțumiri au și angajații Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Olt, dar și cei ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, și aceștia alăturându-se, într-una din zilele de protest, colegilor din Casa de Pensii Olt (AJPIS, CJP și ITM funcționează în aceeași clădire). 

„Greva este suspendată pe perioada negocierilor”

Principala nemulțumire a funcționarilor din instituțiile aflate în subordonarea Ministerului Muncii este faptul că salariile lor sunt mult sub cele ale colegilor din București, de la nivelul agențiilor naționale. Un angajat din cadrul Casei Județene de Pensii încasează un salariu mai mic cu 1.500 - 2.000 lei decât funcționarul aflat pe aceeași treaptă ierarhică din Casa Națională de Pensii. La fel se întâmplă și în cazul celorlalte instituții, motiv pentru care funcționarii au cerut, în primul rând, echitate salarială. 

„Greva este suspendată pe perioada negocierilor. Liderii Federației (Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii) merg la Guvern, din nou, să parafeze cele discutate miercuri. Astăzi lucrăm cu publicul la capacitate maximă”, a declarat liderul Sindicatului Forța de Muncă din cadrul AJOFM Olt, Costinel Gheorghe.

În ultima zi lucrătoare dinainte de mini-vacanța de 1 Decembrie, reprezentanții Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii s-au întâlnit la București cu cei de la care așteaptă soluții, în cele din urmă convenindu-se ca salariile funcționarilor din județe să crească la nivelul colegilor lor din agențiile naționale. Deși această creștere nu ar duce salariile lor la nivelul colegilor din Finanțe sau din Sănătate, este un pas, consideră funcționarii protestatari.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite