Povestea Elisabetei Rizea, eroina anticomunistă din Rezistență care a fost cenzurată și după Revoluție VIDEO
0Alături de Toma, Petre și Elena Arnăuțoiu, Elisabeta Rizea este un simbol al celei mai puternice și lungi rezistențe anticomuniste din Europa. Iar personalitatea sa continuă să fie un exemplu și la peste trei decenii de la căderea comunismului și la 20 de ani de la moartea sa.
Între anii 1949 şi 1958, în comuna Nucşoara din Argeș a fost organizată cea mai puternică şi lungă rezistenţă anticomunistă din Europa. Cei care au luptat împotriva regimului comunist au fost conduşi de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu. Grupul iniţial, format din 16 partizani, a fost susţinut de sute de oameni din comună, inclusiv de numeroase femei. Iar printre femeile-eroine care au susținut partizanii s-a numărat Elisabeta Rizea, devenită ulterior un simbol al luptei împotriva comuniștilor și totodată o figură emblematică a comunei Nucșoara.
Bastioane anticomuniste
Elisabeta Rizea, de la a cărei trecere în neființă se împlinesc 20 de ani pe 6 octombrie 2023, s-a născut pe 28 iunie 1912, în Domneşti (Argeș), comună aflată la mai puțin de 20 de kilometri de Nucșoara, localitatea unde se va stabili ulterior și care va deveni foarte cunoscută după 1990 pentru mișcarea de rezistență anticomunistă.
Înainte de comuna Nucșoara se află Corbi, una dintre cele mai frumoase comune din România și totodată un alt bastion al rezistenței anticomuniste. În satul Poenărei din Corbi au fost mai multe adăposturi ale partizanilor, iar zeci de oameni din Corbi au fost arestați de Securitate înainte de 1960.
De cum ieși din Corbi și intri în Nucșoara, drumul șerpuiește, iar diferența de altitudine se simte de la primele serpentine. La Nucșoara, comuna emblematică a rezistenței anticomuniste, s-au născut frații Toma și Petre Arnăuțoiu. Acolo se află și casa Elisabetei Rizea, iar mai multe afișe de pe gard prezintă un istoric al cunoscutei luptătoare anticomuniste și al rezistenței de aici.
Nucșoara, o comună plină de oameni harnici și patrioți, a fost un loc unde comunismul a fost detestat tot timpul. Iar locuitorii săi aveau motive întemeiate pentru a avea o ură viscerală față de comunism. Aproape jumătate dintre locuitorii satului Nucşoara, acolo unde a trăit Elisabeta Rizea, au fost bătuți, torturați sau chiar executați din cauza opoziției față de regimul comunist.
Nucșoara face parte dintr-o zonă ce a cunoscut foarte devreme represiunea comunistă, începută după un an și jumătate de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. „Trei oameni au fost primele victime care au dat măsura violenţei ce va urma. Totul s-a petrecut cu puţin înaintea alegerilor din noiembrie 1946 şi imediat după. Primii doi, urmăriţi de o bandă de terorişti în slujba comuniştilor, în timp ce veniseră să depună listele cu candidaţi, au fost un învăţător dintr-o comună de lângă Piteşti şi un avocat din comuna Vâlseneşti, ambii fruntaşi ţărănişti. Învăţătorul a fost împuşcat chiar în Tribunalul din Piteşti, iar avocatul – între Tribunal şi Administraţie. Totul s-a petrecut la lumina zilei. Cel de-al treilea era din Domneşti, nu departe de Nucşoara. Se numea Gheorghe Şuţa, era comerciant, om avut, cu multe proprietăţi. Era unchiul Elisabetei Rizea. El a fost ridicat spre ziuă din casa lui, dus la marginea satului şi împuşcat. A fost găsit într-un şanţ. Toţi trei erau fruntaşi ţărănişti, iar ţărăniştii beneficiau de o largă adeziune în Nucşoara. Oamenii au înţeles repede că noua putere va zdrobi orice opoziţie, reală sau imaginară, că ori erau cu ei, comuniştii, ori erau contra lor“, scrie Aurora Liiceanu în volumul „Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi“.
La arme!
Comuniștii au făcut presiuni repetate pentru crearea unei cooperative la Nucșoara, însă localnicii au refuzat ferm această inițiativă. Chiar la marginea comunei Nucșoara începe o zonă montană foarte împădurită, iar oamenii din zonă vânau și aveau arme, fiind obișnuiți de mici cu pădurea. După Al Doilea Război Mondial, în zonă au rămas multe arme lăsate de nemți, iar localnicii care veneau de la război se întorceau și ei cu armament. Cum deținerea armelor era interzisă, unii dintre ei au fugit, adăpostindu-se în pădurile dese și unde erau greu de găsit. Alții au păstrat armele, iar acestea le-au fost de folos în luptele, adesea de gherilă, duse cu comuniștii.
Încet-încet, între locuitorii din Nucșoara s-au creat relații foarte strânse de solidaritate pentru a scăpa de violența regimului comunist. Și tot mai mulți soldați, securiști, milițieni și informatori au fost trimiși la Nucșoara pentru a reprima orice tentativă de opoziție. Iar arestările și omorurile, inclusiv în rândul soldaților trimiși de comuniști, erau din ce în ce mai dese. Astfel că, în 1949, s-a format grupul de rezistență de la Nucșoara, ce avea să fie condus până la sfârșit de către Toma Arnăuțoiu.
„Coada mi-a rămas în cârlig și eu am căzut la pământ“
Condusă de ura și disprețul faţă de comuniştii care îi omorâseră unchiul în 1947 şi care îi hărţuiau rudele și prietenii, Elisabeta Rizea s-a alăturat Rezistenţei anticomuniste, hotărându-se fără ezitare ca împreună cu soțul său, Gheorghe Rizea, să îi ajute pe partizani cu alimente și îmbrăcăminte. Numai că Securitatea a aflat de sprijinul acordat partizanilor de către soții Rizea și a început să îi urmărească. Gheorghe Rizea a reușit să se ascundă mai multe luni înainte de a fi capturat, arestat și condamnat la 15 ani de muncă silnică.
Securiștii au arestat-o pentru prima oară pe Elisabeta Rizea pe 20 noiembrie 1950. În 1951, după luni de anchetă și torturi, Tribunalul Militar București a condamnat-o la șase ani de detenție. Însă în ciuda tuturor torturilor, aceasta a refuzat să îi trădeze pe partizanii din Nucșoara.
„Mi-au luat tot comuniștii. Ginerele, cuscru, toți au făcut pușcărie pentru că eu am dat de mâncare la partizani. Mă aducea lumea cu țoala acasă. Ultima dată, a venit căpitanul Cârnu cu bastonul de cauciuc și o curea pe mână. «Spune!». N-am spus. «Îți dăm 300 de lei!». «Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginți…». M-a trântit pe jos. M-a legat și m-a bătut cu cauciucul, de la ceafă la călcâi, și pe stânga și pe dreapta. Dar n-am luat banii lui! Apoi, m-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masă pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. «Spune!». Purtam coadă cu fundă. Mi-au aruncat fota și am rămas în ie. Mi-au legat coada sub cârligul de la lampa din casa boierului. Coada era groasă. Eram și eu altfel la 38 de ani... Cârnu mi-a tras scaunul. Ălălalt mi-a tras și masa. Coada mi-a rămas în cârlig și eu am căzut la pământ. Așa mi-au smuls părul. Am făcut tratament și nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vândut... Dacă vorbeam, omorau jumătate de sat! După ce mi-au tras masa de sub picioare, au început să mă bată cu un băț până la sânge. Mi-au rupt câteva coaste și am leșinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii și mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic“, își amintea Elisabeta Rizea după 1990.
25 de ani de muncă silnică
A fost eliberată din închisoare pe 6 iunie 1956 și a continuat să îi ajute constant pe partizanii din Nucșoara, deși știa că era urmărită de Securitate. Elisabeta Rizea nu și-a pierdut nicio secundă umanitatea și spiritul dreptății.
Elisabeta Rizea nu a cedat. Nu a trădat, deși chinurile la care a fost supusă i-ar fi făcut pe mulți să cedeze psihic. A fost lovită, legată în lanțuri, pusă să se spele doar cu apă rece și a stat într-o celulă în care șobolanii mișunau ziua și noaptea. Dar tăria sa morală a fost de neînvins.
„De când m-au adus din pușcărie, eu am mers târâş. Făceam toate drăciile contra comunismului. Îmi dam drumu’ pe scară în cămașa de noapte, să creadă că intru-n closet. Aveam cuiele scoase la două uluci şi treceam dincolo. Băgam mâncarea pentru partizani într-o grămadă mare de crăci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbură. Puneam cana pe perete, ţineam urechea pe fundul cănii şi auzeam ce vorbeau securiştii în camera de-alături“, povestea Elisabeta Rizea cu câțiva ani înainte să moară.
Pe 20 mai 1958, după mai bine de nouă ani în care încercaseră să-i lichideze pe fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu şi grupul lor de rezistenţă din comuna Nucşoara, comuniştii reuşeau să-i prindă. Documentele spun că arestarea lor a fost posibilă din cauza trădării mai multor apropiaţi ai fraţilor Arnăuţoiu, în frunte cu un fost coleg de şcoală de-ai lui Toma Arnăuţoiu.
În 1958 a fost arestată și Elisabeta Rizea, pentru a doua oară. Condamnată inițial la 25 de ani de muncă silnică, a fost eliberată pe 29 iunie 1964, prin decret de grațiere. Însă timp de aproape trei decenii, până la Revoluția din decembrie 1989, a fost urmărită și interogată constant de Securitate, purtând eticheta de „dușman al poporului“. În 1990, povestea ei a fost făcută publică, emoționând o țară întreagă.
Casă de martir, casă de erou
Casa din Nucșoara a fost lăsată moștenire strănepotului ei, Bogdan Vârvoreanu, care a înființat Asociația Elisabeta Rizea în 2017 și a început un amplu proiect de transformare a imobilului în casă memorială. Concret, pentru ca locuința unde a trăit una dintre cele mai cunoscute luptătoare anticomuniste din Europa să devină casă memorială, sunt necesare câteva zeci de mii de euro.
Până în vara anului trecut s-au realizat grație donațiilor strânse: lucrări de drenaj în curtea casei, stabilizarea temeliei casei prin lucrări specifice, construirea unei anexe din lemn pentru bucătărie şi baie, construirea unei magazii de lemn şi refacerea fostei bucătarii lipită de spatele casei, tot din lemn și înlocuirea lemnăriei prispei, a stâlpilor din lemn care erau extrem de deterioraţi. Însă e nevoie de mult mai mult pentru ca locuința unde a trăit Elisabeta Rizea cea mai mare parte a vieții sale să devină casă memorială.
Bogdan Vârvoreanu nu va renunța însă până când proiectul nu va deveni realitate. Amintirile care îl leagă de străbunica lui sunt numeroase și speciale: „Elisabeta Rizea a fost și va rămâne în sufletul meu, mai ceva decât o mamă, o icoană a demnității, a onoarei și a curajului, ce și-ar fi dat viața și sângele pentru noi, pentru Rege și pentru țară. Îmi amintesc cum stăteam seara pe prispa casei sale și îmi povestea prin câte a trecut și câte a îndurat... Chinurile anchetelor, temnițele și torturile la care au fost supuși... Cum aduna informații din sat ziua, iar noaptea le scria pe bilețele, după care le ducea într-o scorbură, într-o salcie... Și multe altele“, rememorează cu emoție Bogdan Vârvoreanu pentru „Weekend Adevărul“.
„Tuța Rizii era vitează, altruistă și luptătoare“
Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu a predat timp de opt ani un curs despre rezistenţa anticomunistă şi a stat de vorbă de-a lungul timpului cu membri importanţi ai mişcării de rezistenţă de la Nucşoara. Dascălul le-a vorbit de multe ori elevilor săi despre Elisabeta Rizea și eroismul său.
„Dacă ar trebui să o definesc în câteva cuvinte pe Elisabeta Rizea, aș spune că a fost strașnică, vitează, inimă largă, credincioasă, altruistă, monarhistă și luptătoare. Şi mereu gata să sară în ajutorul altuia. Nu exista «nu se poate» la Tuţa Rizii, cum o ştia toată lumea. Iar după ce a devenit celebră, graţie doamnei Lucia Hossu Longin şi Memorialului Durerii, apoi Irinei Nicolau, cu atât mai mult a încercat să ajute lumea. A cerut să se asfalteze drumul din centru până la Primărie şi a obţinut. Era vizitată de miniştri, de preşedinte, chiar şi de Regele Mihai“, precizează profesorul Cătălin Nedelcu pentru „Weekend Adevărul“.
Însă Elisabeta Rizea nu a dus lipsă de dușmani la Nucșoara, mai existând localnici care erau susținători înfocați ai comunismului: „Prin vara lui 1984 sau 1985, mergeam alături de străbunicii mei într-o zi toridă de vară, întorcându-ne de la fân și mergând prin grădini spre casă. La un moment dat, într-una dintre grădini și-a făcut apariția o tanti... O bătrână care flutura un băț și amenința verbal pe străbunici să nu mai calce prin gradina ei cât or trăi.... Și din <hoți> și <partizani> nu-i scoteau. Bineînțeles ca străbunicul nu a băgat-o în seamă și ne-a spus să ne vedem de drum“, povestește Bogdan Vârvoreanu.
Tot acesta a împărtășit pentru „Weekend Adevărul“ ultima amintire legată de străbunica sa: „Era foarte bucuroasă că i-au îndeplinit dorința și că au asfaltat comuna și au refăcut ușile bisericii din sat. Mi-a spus: «Maică, pot să mor, că mă duc și pe mine pe asfalt cu căruța și nu prin bolovani». M-a emoționat mult ce mi-a spus“.
Trimisă la spital pentru îndemn la democrație
La câteva luni după căderea comunismului, la alegerile din mai 1990, Elisabeta Rizea a îndemnat public votanții „să nu aleagă un singur partid“. Însă demersul său nu a avut succes într-o Românie care nu cunoștea drepturile fundamentale ale democrației, o Românie unde manipularea și dezinformarea erau la putere.
În replică la apelul său legat de alegeri, autorităţile din județul Argeș au trimis ambulanța la Nucșoara și au internat-o la Spitalul Judeţean din Piteşti pentru „diagnosticare“, însă aceasta a reuşit să fugă.
„Elisabeta Rizea a trăit într-o Nucşoară dezbinată, cu prieteni puţini şi duşmani mulţi, a fost admirată şi urâtă, însă a pus Nucșoara, micul sat de munte, pe harta memoriei româneşti. Şi a făcut puţină justiţie cu ajutorul memoriei!“, spune profesorul Cătălin Nedelcu.
Elisabeta Rizea a mai trăit 13 ani după căderea comunismului, murind la vârsta de 91 de ani, pe 6 octombrie 2003. Una dintre ultimele sale dorințe a fost să vadă lumea limpezită, „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea“, spunea la un moment dat Elisabeta Rizea.
Lumea însă nu s-a limpezit, dar memoria și eroismul Elisabetei Rizea sunt limpezi pentru toți cei care îi cunosc povestea.
Se încarcă comentariile...
