O tânără din Argeș a fost reținută după ce i-a furat tatălui peste 73.000 de euro dintr-o cutie de valori
0Un om de afaceri din Argeș a sesizat organele penale după ce a constatat, în vara anului 2023, că i-a dispărut o sumă mare de bani din casă. În urma cercetărilor, oamenii legii au ajuns la concluzia că mezina familiei era autoarea furtului.

Surpriză într-o familie din Argeș. După ce s-a întors din vacanță, în această vară, o persoană și-a dat seama că îi lipsea o sumă de aproximativ 73.000 de euro, dintr-o cutie metalică pe care o avea în locuință. A sesizat organele penale, iar în săptămâna Crăciunului a fost identificată și reținută făptașa. S-a stabilit că cea care a luat banii era chiar fiica, în vârstă de 26 de ani, a afaceristului argeșean.
Pe 23 decembrie 2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările în dosarul penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, săvârșit între membri de familie. În cauză a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a femeii.
„În urma probatoriului administrat s-a stabilit că o femeie de 26 de ani ar fi sustras dintr-o cutie de valori a tatălui său, sumele de aproximativ 63.000 de euro și 50.000 de lei”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Argeș. Banii nu au fost recuperați de către tată.
În acest caz, există calea de împăcare între părți oricând, până la momentul condamnării. Dacă tatăl și fiica vor ajunge la o înțelegere, urmările infracțiunii vor dispărea.
Amenzi de peste 180.000 de lei
Între 22-23 decembrie, polițiștii argeșeni au legitimat 1.438 de persoane. În această perioadă, au fost verificate 988 de autoturisme și au fost efectuate 490 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest. Astfel, au fost aplicate 426 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 180.000 de lei. Doar polițiștii rutieri au aplicat 226 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, fiind reținute 15 permise de conducere și retrase șapte certificate de înmatriculare.