Ce pedeapsă minoră riscă interlopul din Argeş care l-a lovit pe primarul de la Mioveni, chiar în biroul acestuia
0
În seara de 11 februarie 2022, un incident şocant avea loc loc în biroul primarului Ion Georgescu (PSD) din oraşul Mioveni, Argeş. Stelian Crăciun, unul dintre cei mai agresivi interlopi din Argeş, a intrat peste acesta şi l-a lovit. Procurorii l-au trimis în judecată pe agresor, iar ”Adevărul” a intrat în posesia rechizitoriului.
Pe 11 februarie, în biroul primarului de la Mioveni a intrat omul de afaceri Daniel Otobîcu, patronul unui restaurant din Piteşti. Respectivul s-a aşezat pe unul dintre fotolii, iar după câteva zeci de secunde, în biroul primarului a intrat şi Stelian Crăciun, unul dintre cei mai agresivi interlopi din Argeş. Primarul Ion Georgescu s-a repezit spre uşă să cheme paznicul, numai că Stelian Crăciun l-a lovit şi îmbrâncit. Paznicul a alertat Poliţia Mioveni, mai multe echipaje de poliţie sosind după câteva minute.
„Intrând fără drept în sediul Primăriei Mioveni, Stelian Crăciun, profitând de neglijenţa şi pasivitatea paznicului a intrat în biroul primarului Ion Georgescu. Primarul le-a solicitat martorului Daniel Otobîcu şi inculpatului Stelian Crăciun să părăsească sediul instituţiei, întrebându-l pe paznic de ce le-a permis accesul celor două persoane. Stelian Crăciun s-a întors însă în biroul Primarului, pentru a doua oară, moment în care între cei doi s-a declanşat un conflict fizic şi verbal, paznicul intervenind între aceştia pentru a-i despărţi”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Trebuie spus că Stelian Crăciun a refuzat în mod repetat să părăsească sediul Primăriei Mioveni, deşi i s-a cerut acest lucru atât de către primar, cât şi de către paznic.
Deocamdată, primarul Ion Georgescu nu s-a constituit parte civilă, având această posibilitate până la începerea cercetării judecătoreşti. El a declarat că nu ştie din ce cauză a fost atacat de Crăciun.
Conform rechizitoriului, Stelian Crăciun ”a avut o atitudine nesinceră pe parcursul fazei de urmărire penală, nerecunoscând fapta reţinută în sarcina sa”.
Stelian Crăciun va fi judecat pentru violarea sediului profesional şi riscă închisoare între trei luni şi trei ani sau amendă.
Stelian Crăciun este cumnatul lui Nicolae Dascălu, primarul comunei argeşene Mărăcineni, şi a fost implicat în numeroase incidente grave în ultimii ani, fiind cercetat în cinci dosare pentru şantaj.
În primăvara lui 2021, Stelian Crăciun a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru că l-a bătut şi şantajat pe Florinel Popescu, preşedintele PNL Mărăcineni.
Vă mai recomandăm şi:
Ce au stabilit anchetatorii în cazul primarului din Argeş care a dat foc primăriei