Un incendiu uriaş a afectat două judeţe. Banala iarbă arzând a lăsat un gospodar fără agoniseala de-o viaţă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săteanul din Şoimăreşti a rămas fără locuinţă. FOTO ISU Neamţ
Săteanul din Şoimăreşti a rămas fără locuinţă. FOTO ISU Neamţ

Un incendiu uriaş a izbucnit într-o comună din Neamţ, propagându-se şi în judeţul Suceava. O locuinţă a ars în totalitate, fiind afectate şi 30 de hectare de vegetaţie

Un incendiu de vegetaţie de foarte mari dimensiuni a afectat

aproximativ 30 de hectare de teren, izbucnind într-o comună din Neamţ, propagându-se apoi şi-n judeţul Suceava. Cel mai grav este faptul că flăcările au ajuns la locuinţa unui sătean. Acesta nu a reuşit să salveze mai nimic din agoniseala de-o viaţă. 

S-a întîmplat în 15 martie 2022, forţele de intervenţie fiind alertate prin apel la 112, înregistrat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava Neamţ în jurul orei 14:18. Pompierii erau solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu din satul Şoimăreşti, comuna Drăgăneşti, Neamţ. La locul indicat au plecat echipaje de la Detaşamentul de pompieri Târgu Neamţ, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. 

Forţele profesioniste au fost sprijinite de voluntarii din cadrul serviciului din comună. La sosirea acestora, incendiul cuprinsese deja o casă şi vegetaţia uscată, cu posibilitatea propagării la o locuinţă din apropiere. Pompierii au mai fost ajutaţi de angajaţii de la două firme din comuna Drăgăneşti, care au acţionat cu tractoare. 

incedraganesti1

Flăcările au afectat o suprafaţă de circa 30 de hectare FOTO ISU Neamţ

„Flăcările care s-au extins de la vegetaţia uscată au distrus în totalitate o locuinţă. A ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare de pe raza comunelor Drăgăneşti, judeţul Neamţ şi Drăguşeni, judeţul Suceava“, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ Neamţ. 

În timpul intervenţiei pompierilor, văzând dimensiunea dezastrului, o femeie în vârstă de 63 de ani a suferit un atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, dar a refuzat

transportul la un spital. 

Specialiştii ISU au ajuns la concluzia că sinistrul a fost provocat de focul deschis în spaţii deschise. Cel mai probabil, de la arderea unor resturi vegetale. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un refugiat din Ucraina are necazuri şi în pribegie. A fost implicat într-un accident

Copilul unor refugiaţi din Ucraina a fost botezat de o familie din Neamţ. Micuţul Aslan a fost îmbrăcat în culorile steagului ucrainean FOTO

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite