Jaf de bijuterii în valoare de 60.000 de euro, comis în Austria. Unul dintre autori este român

0
Publicat:

Un bărbat din judeţul Neamţ, care a fost dat în urmărire internaţională, a fost prins de poliţişti. Este acuzat că ar fi sustras bijuterii de 60.000 de euro dintr-un magazin din Austria.

Furtul a avut loc într-un oraș austriac FOTO Arhiva Adevărul
Furtul a avut loc într-un oraș austriac FOTO Arhiva Adevărul

Cadrele Serviciului de Investigaţii Criminale de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ au depistat, pe data de 20 septembrie 2023, un bărbat, de 38 de ani, din localitatea Săbăoani, pe numele căruia fusese emis un mandat internaţional de arestare, individul fiind acuzat de furt.

„Din cercetări a reieşit că, pe 4 septembrie 2023, persoana în cauză, împreună cu un complicele, ar fi pătruns, prin forţarea unei ferestre, într-un magazin, de unde ar fi sustras bijuterii în valoare de 60.000 euro. A fost prezentat de poliţişti procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău“, a declarat inspector Ramona Ciofu.

După ce a petrecut 24 de ore în arest, ieri, 22 septembrie, neamţeanul a fost dus la Curtea de Apel Bacău, cu propunere de arestare. Magistraţii au decis să nu ia nicio măsură împotriva acestuia, dându-se un nou termen, pe 2 octombrie, dată până la care trebuie tradus mandatul internațional de arestare emis de autorităţile austriece.

La începutul acestui an, un nemţean era extrădat din Ungaria, pentru a executa în România un rest din pedeapsa de doi ani şi 8 luni de închisoare trafic de persoane. Fusese condamnat pentru că, pe 18 noiembrie 2021, în autovehiculul condus de acesta au fost descoperiţi 24 de afgani pe care i-a adus dinspre Serbia, în Ungaria.

Se întâmpla într-o zonă de frontieră a ţării vecine. Intenţia migranţilor asiatici era de a ajunge în Austria, niciunul neavând acte de intrare şi şedere în Ungaria. Pentru transportul lor şi pentru ajutorul acordat în trecerea ilegală a frontierei, nemţeanul a primit suma de 1.000 euro, de la o persoană necunoscută. Printre afgani se aflau două persoane sub 14 ani şi opt care nu împliniseră 18 ani.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite