Tragedie la un curs de înot, în Bihor: Un copil de 8 ani a murit. Era alături de un instructor și de tatăl său
0Un băiețel de 8 ani a murit luni după-amiază în timp ce participa la un curs de înot organizat de un instructor privat într-un bazin al Primăriei Ștei.

Incidentul, raportat la 16:45, a dus la o intervenție de urgență a medicilor și polițiștilor din Vașcău și Nucet. Copilul a fost scos din apă, dar nu a supraviețuit eforturilor de resuscitare. Poliția investighează circumstanțele tragediei, relatează ebihoreanul.ro.
Potrivit martorilor, băiețelul, care venise cu tatăl său la curs, a început să se simtă rău în timp ce era în apă. După ce a fost scos din bazin, instructorul a sunat imediat la 112, dar copilul a intrat în inconștiență. Medicii au încercat timp de peste o oră să-l resusciteze, dar fără succes, fiind nevoiți să declare decesul după ora 18. La locul tragediei au ajuns patrule de poliție din Vașcău și Nucet, iar ulterior și polițiștii din Ștei, care vor continua ancheta sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș.
„La data de 19 august anul curent, la ora 16.45, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNAU 112 că un minor s-ar fi înecat, într-un bazin de înot din localitatea Ștei. La fața locului, polițiștii din Vașcău și Nucet au identificat persoana în cauză ca fiind un minor de 8 ani, din comuna Lunca. Din primele investigații, acesta s-ar fi aflat, însoțit de un membru al familiei, la un curs privat de înot, organizat de un instructor de înot, în bazinul respectiv”, informează Poliția din Bihor.
Conform comunicatului emis luni seara de purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța, băiețelul decedat provenea din comuna Lunca. Polițiștii din Ștei au început cercetările pentru ucidere din culpă. Cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma necropsiei.
„Polițiștii din Ștei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii tragicului eveniment", a adăugat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor.