Parcări cu dizabilităţi. În Oradea a „explodat“ numărul şoferilor cu legitimații de handicap

0
Publicat:

În Oradea a crescut de patru ori numărul legitimaţiilor de parcare pentru persoane cu dizabilităţi, iar anomalia e pusă pe seama legii care nu face nicio deosebire între diferitele grade de handicap.

Parcare pentru handicap SURSA Arhivă
Parcare pentru handicap SURSA Arhivă

Legea 448/2006 privind protecţia persoanelor cu handicap, care permite acestor persoane sau reprezentanţilor lor legali să beneficieze de parcări gratuite nu face nicio diferenţă între diversele grade de handicap - grav, accentuat, mediu sau uşor - şi nici între cineva care nu poate merge sau a suferit o operaţie oncologică, aşa că facilitatea se aplică tuturor solicitanţilor în acelaşi fel.

Lege cu handicap

Am solicitat deja Asociaţiei Municipiilor din România să facă demersuri pentru modificarea legii astfel încât aceste facilităţi să se aplice numai unor categorii de beneficiari, cum ar fi persoanele cu handicap grav, nu tuturor celor care au certificate", spune primarul municipiului Oradea, Florin Birta, arătând că, în prezent, în Oradea, sunt valabile 1.964 de carduri-legitimaţie pentru persoane cu handicap, dintre care 313 au fost eliberate în primele trei luni din 2024.

Legitimaţii false

Şeful Poliţiei Locale Oradea, Samuel Milian, nu exclude ca multe legitimaţii să fie false, însă Primăria nu a făcut până acum nicio verificare a celor care folosesc legitimaţii de handicap, pentru a descuraja abuzurile. „De doi ani Primăria a introdus legitimaţii cu hologramă, mai greu de falsificat, dar multe sunt încă valabile până în iunie. Ne-am expune oamenii inutil. Şoferul poate spune foarte uşor că persoana cu handicap este acasă, iar el îi face aprovizionarea, aşa că nu ai ce-i face“, explică Milian.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite