FOTO Cum arată primele picturi originale ale Palatului Vulturul Negru, simbolul oraşului Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au fost date jos schelele de la intrarea în Pasajul Vulturul Negru dinspre Piaţa Unirii. Până acum a fost restaurată o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi din pictura originală a cupolei pasajului şi a pereţilor aferenţi.

Lucrările au fost împărţite pe mai multe tronsoane, urmând să fie executate succesiv dinspre Piaţa Unirii spre zona centrală a pasajului.

Firma executantă a lucrărilor este Constructorul Sălard, iar termenul de finalizare a reabilitării faţadelor interioare corespunzătoare etapei I este 29 aprilie 2016, valoarea lucrărilor fiind de 3.651.85 lei (fără TVA).

Cea de-a doua etapă, constând în consolidarea părţii metalice a cupolei Pasajului Vulturul Negru, se află în fază de proiectare.

„Palatul Vulturul Negru reprezintă spiritul unei lumi, este simbolul prosperităţii, a unui mod de viaţă îndestulător. Este simbolul unui stil de arhitectură care dă farmec şi individualizează Oradea", susţine Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.

Pe amplasamentul actualului Palat Vulturul Negru a existat până în 1905 un han numit Vulturul. Loc de întâlnire pentru personalităţile vremii, hanul a găzduit inclusiv recepţii grandioase în cinstea împăratului Franz şi a reginei Elisabeta, aşa cum  aminteşte, în cartea „Memoria Caselor", Liviu Borcea.

La finele secolului al XIX-lea, odată cu schimbările arhitecturii Pieţei mici, industriaşii Adjoran Emil şi Kurlander Ede au decis să transforme hanul într-un hotel excepţional.Cei doi au pornit în documentare la Berlin, Paris, Londra, Milano şi  SUA, pentru a afla secretele celor mai moderne hoteluri din lume. Vestea unei noi construcţii i-a făcut însă pe propietarii fabricilor de cărămidă să ridice preţul cu 100%.

În acelaşi timp, băncile din Budapesta au mărit dobânzile finanţării, iar, în 1907, la subsolul clădirii a fost descoperită o cameră funerară, presa speculând atunci că ar fi fost vorba despre osemintele Sfântului Ladislau.

Palatul  Vulturul Negru a fost finalizat în noiembrie 1908. „Era şi a rămas cel mai mare complex arhitectural în stil secession din Transilvania", a notat Liviu Borcea în lucrarea mai sus amintită.

Clădirea concepută cu două faţade dispunea de două săli de spectacole, cofetărie, cafenea, hotel cu 75 de camere şi magazine. Cel mai spectaculos element rămâne pasajul, care a stârnit senzaţie prin proporţiile lui americane şi care a fost executat  după modelul  galeriei Victor Emmanuel din Milano, de care Emil Adorjan era îndrăgostit.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite