Cum poate scăpa „regina serelor”, Maria Schutz, de cei 10 ani de închisoare pentru tunul din agricultură şi falimentarea serelor Oradea şi Codlea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Schutz- sursa foto-ebihoreanul.ro
Maria Schutz- sursa foto-ebihoreanul.ro

Judecătorii Tribunalului Bihor s-au pronunţat în dosarul jafului care a dus la falimentarea serelor din Oradea şi a Sere Codlea. Astfel, Maria Schutz, supranumită ”regina serelor”, a primit 10 ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

“Regina serelor” Maria Schutz, cea care este acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea că a fraudat milioane de euro, a fost condamnată la 10 ani de închisoare cu executare. Pe lângă acuzaţia de fraudă, Schutz mai este acuzată şi de complicitatea partenerului de afaceri Ion Dascălu şi a doi şefi din Agenţia Domeniilor Statului - fostul director general Corneliu Popa şi şeful Direcţiei Urmărire Contracte, Mihai Ciobanu.

În timp ce Maria Schutz a fost condamnată la 10 ani de închisoare cu executare, în cazul lui Corneliu Popa şi Mihai Ciobanu judecătorii au decis câte 6 ani de închisoare, în timp ce Ion Dascălu, a fost achitat pentru prescrierea faptelor.

Se prescriu faptele

Este a doua sentinţă pronunţată de judecătorii orădeni, după ce în 2013 aceeaşi instanţă a decis condamnarea lui Schutz la 12 ani de detenţie, în timp ce Corneliu Popa şi Mihai Ciobanu au primit câte 10 ani de închisoare.Atunci nu a scăpat de închisoare cu nici Ion Dascălu, judecătorii condamnându-l la doi ani.

Cum sentinţa a putut fi atacată, procesul s-a mutat la Curtea de Apel Oradea unde magistraţii au invocat mai multe vicii de procedură pe care le-ar fi comis magistraţii de la Tribunal, astfel că dosarul a ajund din nou pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.

Decizia dată la finalul săptămânii trecute nu este definitivă, ea va putea fi atacată, din nou, la Curtea de Apel Oradea. De această dată, lucrurile vor trebui să se mişte mult mai repede şi asta pentru că în toamna acestui an, mai exact în luna noiembrie, se vor prescrie faptele penale pentru care Schutz, Popa şi Ciobanu sunt anchetaţi.

Pe lângă anii de închisoare pe care i-au primit, cei trei au de achitat şi sume importante de bani. Astfel, în solidar cu Societatea Agricolă Worldser Ţuglui şi Asociaţia Agricolă AGRO 2001 Ţuglui au de plătit despăgubiri de peste 13 milioane de euro către bugetul de stat.

Afacerea serelor orădene

La mijlocul lui decembrie  2007, Maria Schutz a fost trimisă în judecată în de procurorii DNA pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi bancrută frauduloasă, în formă continuată, alături de ea fiind inculpaţi şi cei doi responsabili ai  Agenţiei Domeniilor Statulu şi Ion Dascălu, asociat la SC Sere Codlea SA.

În urma unei licitaţii cu dedicaţie bine puse la punct de Popa şi Ciobanu, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni aparţinând SC Orser SA Oradea şi de concesiune a 104 ha de teren  cu societatea agricolă Worldsert Ţuglui, jud. Dolj, reprezentată de Maria Schutz

Contractul a fost încheiat în urma unei licitaţii, câştigate de această societate agricolă care, deşi oferise un preţ pe acţiuni mai mic decât cel al contra-ofertantului, şi-a asumat obligaţia de a realiza un program de investiţii din surse proprii de peste două milioane dolari în doar doi ani, în condiţiile în care societatea s-a înscris la licitaţie după mai puţin de o lună de la înfiinţare.

Ulterior, deşi nu fuseseră realizate obligaţiile investiţionale asumate prin contract,  Popa sprijinit de Ciobanu a încheiat un act adiţional, fără aprobarea Consiliului de Administraţie al A.D.S, prin care a prelungit la cinci ani termenul de realizare a investiţiei.

În perioada derulării contractului, Schutz a prezentat date nereale care atestau realizarea investiţiilor asumate. În realitate, majoritatea activelor Orser Oradea au fost înstrăinate către Gini Transcom Craiova, fiind la data respectivă una din societăţile care făceau parte din grupul celor controlate Schutz,  iar înstrăinarea a fost posibilă deoarece Schutz a creat aparenţa unor.

Când inspectorii fiscali şi furnizorii de servicii au cerut executarea Worldser pentru neplata datoriilor, Schutz a avut grijă să pună la adăpost restul activelor. Astfel a vândut cantina, atelierele, remizele şi căminul de nefamilişti către o altă firmă de-a sa, cu doar 50.000 lei, sumă mult sub valoarea reală a acestora.

Aceeaşi “reţetă” a fost folosită cu ocazia adjudecării licitaţiei şi încheierii, în septembrie 2000, a contractului de privatizare a SC Sere Coldea.

Va mai recomandam:

Maria Schutz, condamnată la 10 ani de închisoare în dosarul Serelor din Codlea şi Oradea şi la despăgubiri civile de aproximativ 20 de milioane de lei

„Reginei Serelor“ din Craiova trimisă în judecată pentru fraudarea fondurilor UE. Procesul a fost amânat până la sfârşitul lunii mai

Oradea

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite