Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară din al treilea mare oraș din România. Un expert imobiliar analizează trendul

0
Publicat:

În ultimii ani, piaţa imobiliară din România a suferit schimbări drastice, susţin specialiştii. Acest lucru se întâmplă şi în Iaşi. În ultimile luni, în capitala Moldovei, chiriile şi preţurile apartamentelor au crescut constant.

Iaşi SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul
Iaşi SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul

În al treilea oraș al României din punct de vedere al populației, Iași, cererea de locuințe este într-o continuă creştere, mai spun agenţii imobiliari, atât în privința cumpărării, cât și în privința închirierii. Asta deși prețurile au crescut foarte mult în ultimii 3-4 ani

Cât te costă să închiriezi un apartament în Iaşi

Conform agenţilor imobiliari, la nivelul Iaşiului, cele mai căutate apartamente sunt cele cu o cameră sau cu două camere. În cazul acestora, tarifele au crescut considerabil, susţin specialiştii.

,,În această perioadă, în Iaşi, cei care doresc să închirieze un apartament cu două camere trebuie să plătească lunar suma de aproximativ 350 de euro. Putem spune că în ultimii ani, preţurile solicitate de către proprietari au suferit creşteri constante, cel puţin la nievelul Iaşiului. Totodată tarifele sunt mai mari şi în cazul locuinţelor mai spaţioase, cum ar fi apartamentele cu trei camere. În cazul acestora, proprietarii solicită, lunar, în medie, sume cuprinse între 450 şi 500 de euro. În acest moment, cele mai accesibile variante sunt reprezentate de garsoniere şi de apartamentele cu o cameră, chiar dacă şi în cazul lor s-au înregistrat creşteri semnificative în cursul acestui an. În Iaşi, pentru a închiria o garsonieră clienţii sunt nevoiţi să scoată din buzunar sume cuprinse între 230 şi 270 de euro. În cazul apartamentelor cu o cameră, care sunt mai spaţioase şi oferă conform în plus, preţurile pot ajunge chiar până la 350 de euro, în funcţie de zonă dar şi de dotările locuinţei. Totodată şi anul construcţiei imobilului reprezintă un factor important în stabilirea preţului final", a precizat Ştefan Chiriac, agent imobiliar în cadrul agenţiei DHD Imobiliare Iaşi

Preţurile vor stagna până la finalul anului

Agenţii imobiliari susţin că preţurile chiriilor vor stagna până la finalul acestui an, ele fiind deja stabilite de către proprietari. Acest lucru se întâmplă mai ales prin prisma faptului că o mare parte a clienţilor este reprezentată de studenţii care urmează cursuri la facultăţile din Iaşi.

,,Ne aşteptăm ca anul acesta preţurile apartamentelor să stagneze, chiar dacă ne-am obişnuit cu creşterea lor de la an la an în perioada preuniversitară. Totodată, menţionăm că anul acesta, cererea pe piaţa chiriilor este mult mai crescută faţă de ultimii trei ani", a adăugat agentul imobiliar ieşean. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite