Iaşi: Problemele Operei din Iaşi în perioada comunistă

Iaşi: Problemele Operei din Iaşi în perioada comunistă

Angajaţii teatrului liric au „tras cortina“ peste dificultăţile acelor timpuri

Nu erau destui bani pentru artişti, căldura era frecvent oprită, dar spectacolele trebuiau să continue.  De „avatarele vremii“ nu scăpau nici cei mai talentaţi artişti.

„Ceauşescu era zgârcit, iar noi, cei care eram responsabili de spectacolele care ajungeau la public, trebuia să găsim soluţii“, spune Marcel Fischer, unul dintre fondatorii Operei din Iaşi.

La suprafaţă, totul arăta de-a dreptul preţios, pe scenă urcau artişti de talie internaţională, voci greu de egalat, sala, cortina şi lojele aurite susţineau atmosfera fastuoasă.  Dar în culise se căutau cu înfrigurare, cel mai adesea cu ingeniozitate, rezolvări la problemele care ar fi putut afecta calitatea actului artistic.

Citeşte şi:

• Eleanor Parker, vedetă în SUA şi dezastru la Iaşi
• Publicul, „stăpânul“ Operei din Iaşi
• Opera din Iaşiul anilor '50 avea strategie de marketing
• „Tosca“, la 53 de ani de la prima reprezentaţie în Iaşi (VIDEO)
• Poveştile neştiute ale Operei Naţionale din Iaşi (VIDEO)

Viorica Cortez, pedepsită de regim

„Directorul Goia nu avea somn dacă nu ştia că este  totul în regulă. Implicit, nici noi, ceilalţi care aveam responsabilităţi administrative. Actul artistic trebuia să iasă impecabil. A fost un director extraordinar. Opera era, atunci, mai presus de noi înşine“, îşi aminteşte organizatorul de spectacole.

Spectatorii erau feriţi de „avatarele vremii“, după cum îi place lui Marcel Fischer să le numească. Biletele costau puţini lei şi nu acopereau cheltuielile. Şi cum bugetul alocat de la Centru nu era tocmai generos, Marcel Fischer era adesea pus în dificultate. „Fără să folosesc mijloace necinstite, ca impresar, am reuşit mereu să rezolv problemele legate de bani, să mulţumesc pe toată lumea“, spune Fischer.

Uneori se găsea un substitut. „Am avut în vizită solişti germani la Iaşi şi, cum n-aveam cu ce-i plăti, i-am dus într-o zi la podgorie. Şi-au cules struguri, au petrecut clipe frumoase. Experienţa asta a înlocuit diferenţa de bani“, recunoaşte impresarul. Improvizaţia era mai complicată în momentele de iarnă pentru că se sista căldura.

Nu doar oamenii din administraţie se împiedicau de tot felul de chestiuni mai greu sau mai uşor de rezolvat. Şi artiştii se loveau de o politică nedreaptă, discriminatorie, în cazul celor de operă surdă. Talente mari erau persecutate din cauza originilor. Multe au emigrat, în detrimentul scenelor româneşti. „Viorica Cortez a fost, la început, coristă pentru că familia ei avea un teren, nu mare, pe Bucium. Era chiar grădina unde se făcuseră repetiţiile mai puţin formale pentru «Tosca», în 1956“, povesteşte Marcel Fischer. Acolo, artiştii care deschideau Opera de la Iaşi se întâlneau, împreună cu regizorul Hero Lupescu. 

Proprietatea folosită şi de Opera Română din Iaşi fusese motivul pentru care viitoarei absolvente de Conservator de la Iaşi nu i s-a permis să aibă un rol pe măsura vocii într-un spectacol de operă.

Mai târziu, a fost nevoită să părăsească ţara. După 1971 şi până în 1989, mezzo-soprana nu a mai călcat pe pământ românesc, aşa că Franţa a devenit a doua ei casă, mai primitoare, mai corectă.