Iaşi: Chetă pentru salariul lui Nicolae Herlea

Iaşi: Chetă pentru salariul lui Nicolae Herlea

Nicolae Herlea, baritonul căruia ziarele străine îi dedicau cronici elogioase, a colaborat ani la rând cu Opera de la Iaşi.

„Herlea primea 10.000 de lei, o sumă fabuloasă pentru acele vremuri. Asta pentru că lunar puneam eu o parte şi strângeam bani şi de la angajaţii Operei. Merita asta cu prisosinţă“, recunoaşte impresarul.

Citeşte şi:

• Problemele Operei din Iaşi în perioada comunistă
• Eleanor Parker, vedetă în SUA şi dezastru la Iaşi
• Publicul, „stăpânul“ Operei din Iaşi
• Opera din Iaşiul anilor '50 avea strategie de marketing
• „Tosca“, la 53 de ani de la prima reprezentaţie în Iaşi (VIDEO)
• Poveştile neştiute ale Operei Naţionale din Iaşi (VIDEO)

„Prima“ oferită chiar de artiştii teatrului liric era un semn clar că salariul de bază nu reuşea nici măcar să se apropie de valoarea sa reală. Fără să se simtă nedreptăţiţi, subestimaţi, ieşenii au demonstrat că pot fi solidari, un mare serviciu făcut nu atât lui Herlea, cât publicului.Colaborarea lui Herlea, declarat artist al poporului încă din 1962, cu Opera Naţională Română de la Iaşi făcea o mare onoare instituţiei.

„Era un bariton genial, atent la propria voce“

El aducea cu sine atmosfera scenelor din oraşele-capitale ale operei,  Metropolitan Opera din New York, Scala din Milano, Teatrul Balşoi din Moscova. „Era un bariton şi un actor genial, mereu îngrijorat în privinţa vocii sale. Eu comunicam foarte bine cu el“, îl descrie Marcel Fischer.

În arhiva personală a ieşeanului, fotografiile baritonului şi afişele care anunţau prezenţa sa la Iaşi sunt păstrate cu un respect vădit. „Aici, a făcut un Scarpia incredibil... Aici, în «Paiaţe». Extraordinar era Herlea“, explică, arătând spre fotografii, Marcel Fischer.

Despre baritonul Nicolae Herlea, publicaţia „Arriba“ din Madrid, spunea că este „strălucitor cu al său timbru cald şi o tehnică austeră şi scenic demnă de toate elogiile“. Se referea, mai precis, la rolul din în „Andrea Chenier“.

Şi nu era singura cronică elogioasă. Ziarele străine concurau în a găsi cuvinte potrivite pentru o voce de aur după fiecare spectacol în care apărea acesta. Fie că era vorba despre „Don Carlos“, „Tosca“, „Otello“, „Faust“ sau „Carmen“.