Bilete mai scumpe la transportul public din Iași. Totodată, valoarea amenzii a fost dublată

0
Publicat:

Ieșenii care folosesc transportul în comun pentru a se deplasa vor fi nevoiți să plătească mai mult pentru achiziționarea unui bilet. Noule tarife, stabilite de autoritățile locale, intră în vigoare de la începutul lunii decembrie.

Mijloace de transport în comun Iași SURSĂ Facebook Primăria Municipiului Iași
Mijloace de transport în comun Iași SURSĂ Facebook Primăria Municipiului Iași

Decizia a fost luată în urma unei ședințe de Consiliu Local care a avut loc pe data de 29 noiembrie.

Cât vor plăti ieșenii pentru un bilet de autobuz

Conform hotărârii care a fost luată în plenul Consiliului Local Iași, reunit pe 29 noiembrie, un bilet cu o călătorie va costa, de la începutul lunii decembrie, 3.5 lei, în timp ce suma pe care ieșenii o vor achita pentru un bilet cu două călătorii va fi de 7 lei. În prezent, prețul unui bilet cu o călătorie, valabil 120 de minute, este de 3 lei, iar cel al unui bilet cu două călătorii este de 6 lei.

O altă noutate este că s-a modificat și valoarea amenzii. Astfel, cei care vor fi prinși fără legitimație de călătorie în mijloacele de transport în comun vor fi nevoiți să achite suma de 99 de lei. În prezent, valoarea amenzii este de 50 de lei. 

Totodată, Compania de Transport Public Iași a anunțat că celelalte tarife, precum cele ale abonamentelor, facilitățile și gratuitățile nu vor fi afectate de această majorare de prețuri.

Iașiul așteaptă mai multe tramvaie noi

Iașiul va avea încă 18 tramvaie noi. Acestea vor fi livrate de Bozankaya, turcii reușind să-și adjudece licitația organizată de Primăria Municipiului Iași, competitorul direct fiind compania PESA din Polonia.  Conform informațiilor oferite de municipalitate,  Bozankaya a avut o ofertă financiară mai bună, 141,4 milioane lei, în condițiile în care valoarea estimată a contractului a fost de 177,2 milioane lei

Conform municipalității, noile tramvaie vor fi diferite de cele achiziționate recent, care sunt deja prezente pe străzile orașului. Astfel, mijloacele de transport în comun, care vor fi livrate de Bozankaya, vor avea lungimea de 22 de metri, față de 32 de metri, cât măsoară ultimele garnituri aduse la Iași.    

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite