Şoseaua Hunedoara - Deva a intrat în reparaţii. Un alt tronson al DJ 687 este pregătit pentru reabilitare totală
0Gropile de pe cel mai tranzitat tronson de drum judeţean din Hunedoara vor fi reparate. Şoseaua nu este însă inclusă, deocamdată, într-un proiect de reabilitare totală.
Drumul Judeţen 687, pe tronsonul Sântuhalm – Hunedoara, a intrat în reparaţii. Au loc lucrări de întreţinere curentă şi de siguranţă a traficului rutier. Cei 12 kilometri ai şoselei reprezintă cel mai circulat tronson de drum judeţean din Hunedoara, unul care a devenit un subiect al reclamaţiilor şoferilor nemulţumiţi de starea carosabilului. De mai muţi ani, lucrările la reţeaua de apă şi canalizare au dus la deteriorarea şoselei, pe sensul de mers Hunedoara – Deva. Starea drumului a fost afectată, de asemenea, de camioanele încărcate cu zgură şi cu lemne.
Tronsonul Hunedoara – Deva (Sântuhalm) nu a mai fost inclus într-un proiect de reabilitare pe fonduri de la Uniunea Europeană, aşa cum anunţau în urmă cu câţiva ani reprezentanţii Consiliului Judeţean. Doar trei kilometri din acest drum, la intrarea în municipiul Hunedoara, au fost modernizaţi.
În schimb, nouă kilometri ai DJ 687, între Hunedoara şi Călan, vor fi modernizaţi pe fonduri UE, printr-o investiţie de aproape 40 de milioane de lei. Lucrările ar putea demara în acest an. Drumul în lungime de nouă kilometri va fi lărgit la şase metri cu două acostamente de câte un metru, iar reabilitarea sa va duce la creşterea siguranţei rutiere, a fluidizării traficului şi a vitezei medie de deplasare pe tronsonul Hunedoara – Călan. De asemenea, proiectul include construirea unor rigole de scurgere pentru apele pluviale şi o bandă de urcare pentru maşinile grele, pe o lungime de 1,2 kilometri.
Vă recomandăm să citiţi şi: