Video Satul de momârlani care l-a înfuriat pe Ceaușescu, demolat în trei zile. „Au adus armata peste noi“ VIDEO
0Locuitorii din Câmpul lui Neag (Hunedoara) își amintesc cu tristețe teroarea cu care s-au repezit asupra lor autoritățile comuniste în 1987, când peste 50 de gospodării au fost demolate cu forța pentru a face loc unei cariere de cărbune. (video).
Goana după cărbune din ultimii ani ai regimului condus de Nicolae Ceaușescu a transformat un sat pitoresc din Hunedoara într-un imens crater. Peste 50 de case au fost demolate, iar sute de oameni au fost obligați să se mute din calea excavatoarelor, după ce în centrul localității a fost descoperit un zăcământ de huilă.
Satul Câmpul lui Neag din Hunedoara se află la capătul vestic al Văii Jiului, aproape de izvoarele Jiului de vest și a fost locuit în cele peste cinci secole de existență de numeroase familii de momârlani – oameni ai muntelui ocupați cu creșterea animalelor.
Satul a fost întemeiat în Evul Mediu de munteni (locuitori ai regiunii Olteniei) care au trecut Munții Carpați în ținuturile Hunedoarei, găsindu-și aici, în locul ascuns între Munții Retezat, Pleșa (munții Vâlcan) și Godeanu refugiul din calea turcilor care au năvălit în ținuturile de la sud de Carpați.
Satul de momârlani care a rezistat epocii mineritului
Primele mine de cărbune din Valea Jiului au fost deschise la mijlocul secolului al XIX-lea, iar în jurul lor s-au dezvoltat cele șase orașe industriale: Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani.
Până la începutul anilor ‘60, satul Câmpul lui Neag din Hunedoara, aflat la zece kilometri de orașul Uricani, și-a păstrat înfățișarea patriarhală fiind ocolit de industrializare.
Devenise unul dintre locurile căutate de drumeții care porneau pe cărările din Retezatul Mic (zona de nord, calcaroasă, din Parcul Național Retezat) și Munții Vâlcan, ori pe traseele mai lungi, spre izvoarele Jiului de Vest și apoi spre Valea Cernei, în Parcul Natural Domogled Valea Cernei (video).
Călătorii descopereau aici o comunitate arhaică de păstori și oameni ai muntelui, care trăia aproape netulburată de forfota în care se extindeau orașele cărbunelui din Valea Jiului.
Timp de cinci ani, în perioada 1962 – 1967, liniștea satului Câmpul lui Neag din Hunedoara a fost tulburată de miile de muncitori care au lucrat construcţia barajului Valea de Peşti (video), necesar pentru a asigura alimentarea cu apă a oraşelor şi exploatărilor miniere din Valea Jiului. Un munte a fost dinamitat și excavat pentru construcția barajului lung de 240 de metri, al lacului Valea de Pești, întins pe 25 de hectare.
„Am realizat barajul înalt de peste 50 metri, iar în el vedem rodul întregii noastre frământări şi dăruiri de-a lungul anilor. Milionul de tone de rocă al barajului este tocmai muntele Păroasa, retezat de încărcăturile de 25.000 de kilograme de amestec exploziv declanşate la fiecare puşcătură de mineri, cu concursul compresoriştilor şi forezorilor”, relata inginerul Gheorghe Ciobanu, în iulie 1972.
Cum a fost descoperit cărbunele la Câmpul lui Neag
După finalizarea lucrărilor la barajul Valea de Pești, satul Câmpul lui Neag avea să își recapete din nou liniștea, pentru mai mult de un deceniu.
Din vara anului 1980, soarta așezării de momârlani avea să se schimbe pentru totdeauna, odată cu descoperirea unor zăcăminte de cărbune pe terenurile localnicilor. Primele tone de huilă au fost scoase de la marginea satului de momârlani.
„Au găsit cărbune de bună calitate. Era ca smoala. Pe un deal, la marginea actualului lac de carieră din Câmpul lui Neag – înființat pe vatra satului, săpaseră niște oameni și au dat de grămezi de cărbune. S-a sondat și au dat drumul la carieră. Prin 1980, cei de la combinatul minier au început să intre în grădinilor. Tot luau câte o bucată și tot așa, până au ajuns lângă casele oamenilor. De acolo nu a mai fost loc de întoarcere”, își amintește Emil Manolescu, localnic din Câmpul lui Neag.
În toamna anului 1987, autoritățile comuniste i-au anunțat pe localnicii că vor trebui să își părăsească definitiv vechile gospodării, pentru că sub sat se află un important zăcământ de cărbune care va fi exploatat în carieră deschisă.
Decizia de strămutare nu mai putea fi amânată, în ciuda protestelor momârlanilor. Deja, de câțiva ani, sătenii erau sufocați de poluarea pe care o produceau câteva cariere mai mici înființate la marginea satului.
„Locuitorii au primit cu înţelepciune noua realitate impusă de cariera de cărbune. Simţul proprietăţii n-a anulat, în cazul lor, simţul ierarhiei, astfel încit au consimţit cu politeţe să se intre în zona lor. Au acceptat să-şi mute gardul pentru a face loc drugului pentru basculante, au acceptat să cedeze suprafaţa arabilă pentru a se depozita piatră, deşi în acest fel a trebuit să-şi pună cartofii mai departe, au acceptat să dea o mână de ajutor, când şi unde puteau, muncitorilor de la carieră”, informa revista Flacăra, în 1985.
Cu timpul, dinamitările stâncilor și șirurile de buldozere și basculante s-au apropiat tot mai aproape de centrul satului.
„Totul se desfăşoară în ritm intens, cariera se grăbeşte să dea la suprafaţă cărbunele de sub casele oamenilor, Preparaţia Uricani aşteaptă cărbunele de la Câmpul lui Neag, Doiceştiul aşteaptă cărbunele de la Uricani… Nimeni nu se mai împacă acum nici cu praful care înăbuşă aici, mai abitir ca în Bărăgan, iarba, copacii, întregul peisaj. La fiecare trei minute trece o basculantă, timp de 20 de ore pe zi, doar între orele 3 şi 7 aşezarea respirând în linişte. Este un dans infernal, ca în jocurile mecanice cu fise, numai că aici locul maşinuţelor e luat de basculante de 16 tone. Dintr-o posibilă staţiune montană (spargerea spre Herculane ar fi şi consacrat-o ca atare), Câmpu lui Neag devine pe zi ce trece, sub ochii noştri şi cu simţul plămânilor noştri, o localitate poluată cu praf — altitudinea, pădurile de brad şi fag nemaiavînd forţa de absorbţie a teribilului praf ce iese de sub coloşii pe roţi”, informa revista Flacăra, în 1985.
Satul demolat în câteva zile
În anii ’80, localnicii au sperat până în ultima clipă că lucrările în noua carieră de cărbune se vor opri și își vor putea continua viața în ritmul specific al zonei de munte. Minele de cărbune erau suficiente în Valea Jiului pentru a absorbi forța de muncă și pentru a produce milioanele de tone de huilă cerută de industria românească a acelor ani.
„Apoi, prin noiembrie – decembrie 1987, ningea, ploua, ne-am trezit cu armata în sat. Au trimis soldații să ne anunțe să ne luăm ce avem mai de valoare în casă, țigle, materiale, mobilă și să plecăm. Cei care nu au avut posibilitatea să își ia lucrurile au trebuit să le lase în calea buldozerelor. În câteva zile nu a mai fost nicio casă”, spune Emil Manolescu, a cărei veche casă a fost demolată în 1987.
Biserica veche din satul Câmpul lui Neag a fost, de asemenea, demolată, împreună cu cimitirul din jurul ei.
Unii localnicii au vrut să rămână până în ultima clipă în casele lor, chiar și
atunci când cupele excavatoarelor le-au zdruncinat pereții. Alții au avut noroc, fiind mai departe de perimetrul viitoarei cariere.
„Au venit peste noi, cei de la combinatul minier și ne-au anunțat ca în termen de două – trei zile să părăsim gospodăriile. Casa socrilor mei se afla chiar lângă biserica satului. Era foarte solidă, astfel că au pus dinamită ca să poată sparge tavanul de beton al beciului. Am luat ce am putut din ea și țiglele de pe acoperiș. Socrul meu însă nu a vrut să o părăsească. A zăcut vreo trei-patru nopți lângă o sobă pe care o demolaseră și spunea: să vină să mă împuște, că nu plec de aici. Apoi ne-am mutat la Valea de Brazi (n.r. satul învecinat), iar socrul meu a decedat în anul următor”, își amintește Ileana Oprea, o localnică din orașul Uricani din Hunedoara.
Localnicii din Câmpul lui Neag au fost despăgubiți cu bani și au primit propunerea de a se muta, cu chirie, în locuințele unor blocuri din Uricani, care încă nu erau finalizate.
Mulți dintre momârlani nu au rămas în apartamente, fiind obișnuiți să locuiască la sat. De asemenea, la capătul satului spre Munții Retezat, au fost ridicate vreo patru blocuri, unde autoritățile plănuiau să îi mute pe săteni. Clădirile nu au mai fost date în folosință nici până în prezent, iar unele au fost abandonate înainte ca lucrările să fie finalizate.
Oamenii din satul Câmpul lui Neag se consideră nedreptățiți de autoritățile din regimul condus de Nicolae Ceaușescu.
„Cât a fost de frumos acest sat, a ajuns atunci un dezastru”, spune Ileana.
Industria din orașul Uricani, pusă la pământ
În orașul Uricani din Hunedoara (video) și satele sale Câmpul lui Neag și Valea de Brazi locuiesc mai puțin de 7.000 de oameni.
Orașul a rămas izolat la capătul Drumului Național 66 A de pe valea Jiului de Vest, lucrările de continuare a șoselei, prin munți, spre zona Herculane – Orșova fiind oprite de peste un deceniu, după ce au fost construiți circa 20 de kilometri din el.
Localnicii munceau în trecut în cele trei mine de cărbune din Uricani, aflate la Uricani, Valea de Brazi și Câmpul lui Neag – închise după 1990, la cariera de huilă din Câmpul lui Neag – închisă în anii 2000 și inundată, la cariera de cuarț de pe muntele Șiglău și la carieră de piatră de pe muntele Păroasa. Sute de oameni au muncit în anii ’60 la amenajarea hidrotehnică Barajul Valea de Pești și a lacului său de acumulare.
Momârlanii s-au ocupat cu creșterea animalelor, iar lucrările forestiere, stupăritul, ciupercăriile și fructele de pădure au asigurat și ele sursa de venit pentru numeroasele familii. În prezent, pensiile din minerit și câteva pensiuni ridicate în zona cu potențial turistic asigură veniturile multor familii.
Unii localnici speră că drumul care va lega județele Hunedoara și Gorj, prin valea Sohodolului, a cărei construcție va începe în zilele următoare la Câmpul lui Neag, va mai scoate așezările momârlanilor din izolare.
De asemenea, oamenii nu au renunțat la dorința de a fi legați de județul învecinat odată cu reluarea lucrărilor la DN 66, pe Valea Cernei – blocate însă de peste un deceniu.
Se încarcă comentariile...
