Nestor Hunedoreanul, noul episcop al Devei şi Hunedoarei, are 38 de ani. Este succesorul răposatului episcop Gurie
0
Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au ales noul episcop al Devei şi Hunedoarei, pe preotul Nestor, în vârstă de 38 de ani.
Joi, 16 decembrie, Nestor Hunedoreanul a fost ales, de Sfântul Sinod, noul episcop al Devei şi Hunedoarei. El candidase la această demnitate alături de preotul Gherontie Ciupe, după ce în luna octombrie episcopul Gurie Georgiu a decedat. Întronizarea noului episcop al Devei va avea loc în data de 26 decembrie.
„Bucuria firească a acestui moment nu mai este aceeaşi. Este însă un balsam de mângâiere, pe o inimă şi peste toate inimile îndurerate ale celor care suntem în Episcopia Devei şi Hunedoarei”, a declarat ierarhul, potrivit Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Preotul Nestor Hunedoreanul este al doilea cel mai tânăr ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. S-a născut în 1983 la Craiova şi a studiat teologia în localitatea natală. Are un doctorat în Istoria şi filosofia religiilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Biografia episcopului Nestor
PS Nestor, pe numele de mirean Dumitru-Cristian Dinculeană, s-a născut în 11 iunie 1983, în Craiova, judeţul Dolj. Între anii 2003-2007 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, Secţia Teologie Pastorală. În 2009 a absolvit un master la aceeaşi instituţie de învăţământ.
A urmat cursuri de doctorat, între 2011-2014, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. A obţinut o bursă de studiu la Padova-Italia în vederea redactării tezei de doctorat (2012-2013). A obţinut titlul de doctor în 2015.
În 2009 a fost tuns în monahism şi a primit numele de Nestor. A fost hirotonit ieromonah în 2011 şi hirotesit arhimandrit în 2014.
Între 2018 şi 2021 a fost vicar administrativ al eparhiei Devei şi Hunedoarei, iar de la începutul acestui an a fost ales arhiereu-vicar.
Episcopia Devei şi Hunedoarei a fost înfiinţată în iunie 2009 şi a fost condusă din acelaşi an, până octombrie 2021, de episcopul Gurie Georgiu. Acesta a murit în spital, în urma complicaţiilor suferite ca urmare a infectării cu virusul Sars-CoV-2.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Dramele care au zdruncinat copilăria lui Arsenie Boca: „Dacă aveam avere, intram la Cotroceni”