Legendele lui Vlad Ţepeş. Înfiorătoarele povestiri medievale inventate de slavi, germani şi turci
0
La scurt timp după moartea sa, odată cu apariţia cronicilor slave, germane şi turceşti despre Vlad Ţepeş, domnitorul medieval să fie transformat într-unul dintre cele mai controversate personaje istorice ale Evului Mediu.
Vlad Ţepeş (1431 – 1476), voievod al Ţării Româneşti, timp de aproape 14 ani, la mijlocul secolului al XV-lea, se numără printre personalităţile cu un statut privilegiat în istoria românilor, dar şi unul plin de controverse. De-a lungul timpului, românii l-au privit pe domnitor, cel mai adesea, cu admiraţie – pentru isprăvile în războaiele anti-otomane, în timp ce numeroşi autori străini l-au asociat cu personajul legendar „Dracula” – erou al faimoaselor povestiri despre vampiri.
Primele anecdote despre Vlad Ţepeş au apărut la sfârşitul secolului al XV-lea, după moartea domnitorului valah. Au fost povestiri germane, slave şi otomane în care Ţepeş era portretizat ca fiind un tiran însetat de sânge, care inspira groază celor din jurul său. Multe dintre aceste legende s-au transmis pe cale orală, iar din secolul al XIX-lea au început să fie culese şi documentate de istorici şi etnografi.
Iată câteva dintre cele mai faimoase legende despre Vlad Ţepeş:
Povestirile germane despre Vlad Ţepeş, grupate în lucrarea „Dracole Wayda” au apărut în jurul anului 1488, la Nürnberg. Prezentau o înşiruire de fapte sinistre atribuite voievodului, începând cu primul său an din a doua domnie.
„După anul 1456 de la naşterea lui Hristos, Dracula a săvârşit multe lucruri înspăimântătoare, ciudate şi barbare. În acelaşi an Dracula a fost înscăunat domn în Valahia şi porunci uciderea voievodului Laslo, care el însuşi fusese domn aici. Îndată după aceea Dracula a dat foc în Transilvania şi în Ţara Bârsei în satul cu numele Beneşti şi a luat cu el, în ţara lui, în Valahia, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni ferecaţi cu lanţuri de fier şi aici i-a tras pe toţi în ţeapă. De asemenea, a poruncit ca toţi bărbaţii tineri care au fost trimişi în ţara sa pentru învăţarea limbii să fie închişi într-o cameră şi să fie arşi; aceştia să fi fost vreo patru sute. Apoi a făcut pace şi în acelaşi timp a pus să fie traşi în ţeapă negustori şi cărăuşi din Ţara Bârsei. El a stârpit de asemenea un neam întreg şi a tras în ţeapă de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân. Şi pe unii din oamenii săi i-a aruncat dezbrăcaţi într-o groapă până la brâu şi apoi a poruncit să fie străpunşi, pe câţiva i-a înfipt şi i-a jupuit (...).
Între timp, merse în Ţara Bârsei şi distruse grânele şi toate cerealele; porunci să fie arse şi porunci prinderea populaţiei şi o duse în afara Braşovului, aşa numit, astfel a lucrat Dracula la capela Sf. Iacob. El a poruncit să se ardă mahalaua oraşului şi pe când se făcu dimineaţă în ziua următoare, porunci tragerea în ţeapă lângă capelă sub munte, a femeilor şi bărbaţilor, tinerilor şi bătrânilor şi s-a aşezat la mijloc printre ei şi a luat cu bucurie masa de dimineaţă. (...)
De asemenea, a pus să se facă un cazan mare şi deasupra a făcut scânduri cu găuri şi a pus oamenii să vâre capetele prin acestea şi astfel i-a închis şi a pus să se umple cazanul cu apă şi sub cazan a pus să se facă un foc mare şi astfel a lăsat oamenii să urle amarnic până ce ei chiar au fiert şi murit. Înspăimântătoare, îngrozitoare, de nespus torturi a născocit el. A pus să fie traşi împreună în ţeapă mamele cu pruncii sugând la sân până ce pruncii mureau zbătându-se la sânul mamelor; el a spintecat apoi mamelor sânii şi a împins pruncii cu capetele prin aceştia şi astfel i-a tras în ţeapă pe amândoi”, arătau autorii cronicii medievale, conform traducerii lui Ion Stăvăruş, în „Povestiri medievale despre Vlad Ţepeş-Draculea (1993).
Povestiri slave – Ospeţe printre cadavre
Povestirile slave despre Vlad Ţepeş, în număr de 19, au fost culese la sfârşitul secolului al XV-lea, după moartea acestuia, într-un manuscris intitulat „Skazanie o Drakule voevode“ („Povestire despre Dracula voievod“), transcris de un autor care s-a semnat „păcătosul Efrosin”. Îl înfţişau pe acesta ca pe un domnitor nemilos, care îi înspăimânta pe supuşii săi şi pe solii trimişi de otomani să i se înfăţişeze.
„Odată se ospăta sub trupurile oamenilor morţi, care erau puşi în ţeapă, mulţime mare, împrejurul mesei lui. Iar el mânca în mijlocul lor şi cu aceasta se desfăta. Dar o slugă a lui pe care o aşeza în faţa lui ca să mănânce, nu a mai putut să îndure mirosul acela şi şi-a astupat nasul şi a plecat capul într-o parte. El a întrebat-o:„De ce faci aşa?” Sluga i-a răspuns:„Stăpâne, nu pot să sufăr putoarea asta”. Draculea a poruncit îndată ca să-l pună în ţeapă, zicând:„Tu trebuie să trăieşti acolo sus, pentru că putoarea nu poate să ajungă până la tine”, se arăta în „Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan)", publicat de Editura Junimea, Iaşi, 1986.
O altă anecdotă despre Dracula descrie cruzimea cu care îi trata pe cei care încălcau legea. Nimeni nu mai avea curaj să mai fure, de teama de a fi tras în ţeapă. Vlad Ţepeş ar fi dat poruncă să fie aşezată o cupă mare de aur lângă o fântână vestită şi oricine să poată bea cu ea. Nimeni nu a îndrăznit să fure acel pocal, spune legenda.
Autorul cronicilor slave dezvăluia şi cum ar fi murit domnitorul. „Sfârşitul lui a fost astfel: Trăia în Ţara Muntenească şi au venit asupra ţării lui turcii şi au început să jefuiască. El i-a atacat şi turcii au început să fugă. Oastea lui Draculea a început să-i taie fără milă şi i-a gonit. Iar Draculea de bucurie s-a suit pe un deal să vadă cum taie pe turci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiaţi lui, s-a travestit ca turc şi l-a lovit unul cu lancea. El, văzând că este omorât de către ai săi, îndată a ucis cu sabia sa pe cinci dintre ucigaşii săi. Pe el însă l-au străpuns cu multe suliţe şi astfel a fost omorât”.
Cronicile turceşti – grădina cu oameni traşi în ţepe
Autorul unora dintre cele mai înfiorătoare relatări despre Vlad Ţepeş (1431 - 1476) a fost Tursun Bei, contemporan domnitorului, rămas în istoriografie prin operele despre sultanii Mehmed al II-lea şi Baiazid al II-lea. Cronicarul turc a oferit amănunte despre cruzimea voievodului Vlad Ţepeş şi despre bătăliile purtate de oastea acestuia cu otomanii.
„Era un tiran neîndurător faţă de ghiauri. Cruzimea lui era atât de mare, încât dacă un om dintr-un sat săvârşea vreo nelegiuire, îi trăgea în ţeapă pe toţi locuitorii acelui sat, bărbaţi, femei şi copii la un loc. În faţa cetăţii de lemn unde îşi avea reşedinţa, el a pus, pe o lungime de şase mile, să i se împletească două rânduri de garduri, pe lângă care a pus mărăcini, spunând că îşi face o grădină. Apoi a umplut locul dintre cele două garduri cu unguri, moldoveni şi valahi traşi în ţeapă. În afară de aceasta, împrejurimile cetăţii fiind împădurite, de fiecare cracă atârnau nenumăraţi oameni spânzuraţi şi poruncise că oricine va lua jos pe unul dintre spânzuraţi să fie spânzurat în locul aceluia”, scria Tursun Bei, citat în volumul Cronici turceşti privind Ţările Române, publicat de Editura Academiei RSR în 1966.
„Sângele proaspăt împrăştiat pe jos forma lalelele înflorite ale acelei grădini, iar tigvele oamenilor erau fructele coapte, atât vara cât şi iarna, ale pomilor. Păsările şi ciorile mâncau din carnea lor şi nu lăsa să fie îngropaţi în pământ. Dacă cineva îndrăznea să dea jos pe aceşti spânzuraţi sau răstigniţi, atunci era spânzurat în locul lor. Şi privind acest loc de ospeţie şi de osândă el se mândrea, zicând că acest loc este maidanul de preumblare al acestor morţi”, relata un alt cronicar turc, potrivit autorilor aceluiaşi volum.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
