Închisoare pe viaţă pentru criminalul din seara Sfântului Nicolae. Complicele său va sta 15 ani după gratii
0Tribunalul Hunedoara a decis condamnarea celor doi tineri care în luna decembrie a anului 2013 au ucis o bătrână şi pe nepotul acesteia, iar apoi au încercat să ascundă omorurile, incendiind încăperea în care se aflau victimele.
Tribunalul Hunedoara a pronunţat miercuri sentinţa în dosarul dublului asasinat comis de Florin Mihăiescu (28 de ani) şi Iulian Emanuel Moldovan (18 ani), în noaptea de 5 spre 6 decembrie 2013.
Instanţa l-a condamnat pe Florin Mihăilescu la închisoare pe viaţă pentru omor calificat, la patru ani de închisoare pentru profanare şi la doi ani şi şase luni de închisoare pentru distrugere. Tânărul va executa pedeapsa cea mai grea, de detenţiune pe viaţă. Complicele său, Emanuel Moldovan, minor la vremea comiterii crimelor, a primit 15 ani de închisoare pentru omor calificat. Cei doi vor trebui să plătească, potrivit deciziei instanţei, daune morale şi materiale de peste 500.000 de lei familiilor celor două victime. „Sentinţa nu este definitivă. Se poate declara apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a informat Tribunalul Hunedoara.
În noaptea de 5 spre 6 decembrie 2013, Florin Mihăiescu şi Iulian Emanuel Moldovan au ucis un tânăr şi pe bunica acestuia şi au încercat să ascundă urmele crimei incendind camera în care se aflau cadavrele victimelor. Raul Barabaşi (28 de ani) şi bunica sa de 79 de ani au fost găsiţi morţi în urma unui incendiu care le-a cuprins casa din Haţeg în care locuiau.
Iniţial, anchetatorii au crezut că decesele celor doi au fost cauzate de o intoxicaţie cu monoxid de carbon. Criminaliştiii au descoperit însă urmele de violenţă pe corpul celor două victime şi au lansat ipoteza unei crime. "Pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, declanşat în locuinţa din Haţeg a victimei B.M.R., de 28 ani, între acesta şi inculpatul minor, cel din urmă a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul victimei, iar la intervenţia bunicii victimei, G.V., în vârstă de 79 ani, inculpaţii au agresat-o şi pe acesta, aplicându-i lovituri cu picioarele în zona feţei şi a corpului. Apoi au incendiat obiecte din încăpere şi au părăsit locuinţa, abandonând cele două victime. Urmare gravităţii leziunilor produse ambele victime au decedat", informa Mirela Negruţiu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Vă recomandăm şi:
Dramele celor două victime ale ucigaşului din Vulcan: Robert Otescu şi Claudiu Blaj
Cosmin Bărbuţi a fost arestat preventiv pentru uciderea a doi tineri din Vulcan, Robert Otescu şi Claudiu Blaj. Înainte de a-şi pierde viaţa, cele două victime ale criminalului au trecut prin momente teribile, în urma unor drame în familie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus reţinerea lui Cosmin Bărbuţi, acuzat de uciderea unui tânăr bodyguard al unui bar din localitate şi de tentativă de omor asupra altui hunedorean, patron al localului.
Claudiu Blaj (26 de ani) şi-a pierdut viaţa în urma unei altercaţii petrecute, duminică dimineaţă, într-un bar pentru amatorii de manele din municipiul Vulcan. În decembrie 2013, Mădălin Vizitiu, un alt tânăr hunedorean, a fost înjunghiat mortal, în urma unui scandal similar, izbucnit într-un bar de muzică lăutărească şi manele din Ostrov (Haţeg).
Crimă într-un bar din Vulcan: un tânăr angajat ca bodyguard a fost ucis
Un tânăr de 26 de ani, din Vulcan, a fost ucis în această dimineaţă, într-un bar din municipiul Vulcan (Valea Jiului). Bărbatul lucra ca bodyguard şi a fost implicat într-o altercaţie cu un client.