Video Gara unui mare oraș din România, demolată. Clădirea din era Ceaușescu a rezistat doar patru decenii VIDEO

0
Publicat:

Construită în anii ‘80, gara municipiului Deva a rezistat doar patru decenii. Este demolată, după ce în timpul lucrărilor de reabilitare începute în 2021, constructorii au stabilit că structura sa de rezistență era precară.

Gara municipiului Deva, demolată. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Gara municipiului Deva, demolată. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

A început demolarea gării din Deva (video). Clădirea de călători din stația CFR Deva a intrat în șantier în anul 2021, și urma să fie reabilitată complet, modernizată și dotată cu un lift de ultimă generație.

Demolarea gării din Deva

La începutul anului 2022, lucrările la clădirea de călători au fost suspendate, din cauza unor probleme legate de fundația clădirii. Au fost necesare noi expertize, pentru ca specialiștii să poată stabili cât de rezistentă este construcția.

„În urma intervenţiilor de desfacere a finisajelor şi a pardoselilor, precum şi a lucrărilor de săpătură la fundaţiile liftului proiectat, au fost relevate aspecte neprevăzute, legate de geometria şi starea fizică a elementelor structurale, ceea ce a impus necesitatea adaptării soluţiilor tehnice la situaţia existentă în teren”, informa compania Căile Ferate Române (CFR).

Proiectul inițial de reabilitare a clădirea de călători din stația CFR Deva viza amenajarea spațiilor de la parterul și primul etaj al acesteia, cu săli de aşteptare, grupuri sanitare, spaţii comerciale, birouri de informaţii şi bilete și o zonă de birouri cu accese individuale. Etajul al doilea urma să fie  recompartimentat, iar deasupra trebuia realizat, parţial, al treilea etaj, ca spaţiu expoziţional. Accesul la etajele 2 şi 3, urma să se facă și cu un lift panoramic, din sticlă, montat în exteriorul clădirii, cu vedere spre Cetatea medievală Deva.

Clădirea principală din stația CFR Deva a fost construită la mijlocul anilor ’80, pe locul vechii gări a municipiului, fiind inaugurată în decembrie 1987, odată cu calea ferată Deva – Brad. Nicolae Ceaușescu a participat la inaugurarea gării, sosind cu primul tren de călători care a circulat pe ruta Brad - Deva.

„Recent construită, pe rămăşiţele unei vechi clădiri, moştenite de la regimul austro-ungar, împreună cu o legendă asemănătoare Meşterului Manole, gara cea nouă impresionează prin transparenţă, prin ţinută graţioasă. Numai cinci minute de mers pe jos îl despart pe călător de punctele cele mai ”fierbinţi“ ale oraşului”, informa, în 1987, revista Contemporanul.

Unii foști ceferiști relatau că gara Devei a fost construită în grabă, pe un sol mai puțin stabil, specific luncii Mureșului, în locul vechii gări a orașului, o clădire pitorească de la începutul secolului XX.

Stația CFR Deva în șantier din 2018

Stația CFR Deva a intrat în șantier din primăvara anului 2018, ca parte a tronsonului feroviar Simeria – Gurasada, de 41 de kilometri, aflat în proces de modernizare a infrastructurii feroviare.

În timp ce modernizarea căii ferate și a peroanelor din stația CFR Deva, dar și lucrările la noile anexe ale stației CFR au avansat, abia în vara anului 2021 a început reconstrucția clădirii de călători..

Demolarea gării din Deva. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL
Demolarea gării din Deva. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL

Gara municipiului Deva se află pe tronsonul feroviar Gurasada - Simeria, din magistrala feroviară Simeria Arad (Km 614), care este modernizată pe o lungime de 141 de kilometri. Pe Tronsonul Gurasada – Simeria, în lungime de 40,9 kilometri, lucrările au demarat la începutul anului 2018, iar finalizarea lor este estimată în decembrie 2025.

Valoarea investiției atribuite de statul român, prin licitație publică, Asocierii FCC – Astaldi – Contratas y Ventas, se ridică la 3,1 miliarde de lei, fără TVA.

Lucrările la magistrala feroviară Simeria-Arad, întârziate

Lucrările la magistrala feroviară Simeria-Arad (Km 614), în lungime de 141 de kilometri, au început din 2017. Calea ferată pe care trenurile de călători vor putea circula cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră a fost împărțită în patru tronsoane, care traversează valea Mureșului, în județele Hunedoara și Arad (video).

În 2017, la semnarea contractelor între compania de stat Căile Ferate Române (CFR) și constructorii sectoarelor feroviare, CFR anunța că durata de execuție a investițiilor va fi de trei ani, la care se va adăuga o perioadă de garanție de 2 ani.

Lucrurile nu au stat așa cum prevedeau autoritățile statului român. Constructorii au acumulat întârzieri repetate la derularea investițiilor, iar în prezent niciunul dintre tronsoanele feroviare de pe valea Mureșului nu este finalizat.

Abia la sfârșitul anului 2025, trenurile vor putea circula pe întregul traseu din magistrala feroviară Simeria-Arad, potrivit celor mai optimiste estimări ale CFR.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite