FOTO Supravieţuitorii din coloniile care n-au mai devenit oraşe
0
Minele închise în ultimii ani au dat peste cap viaţa locuitorilor din Teliuc şi Ghelari, judeţul Hunedoara. Mulţi dintre ei au ales să rămână acolo şi să supravieţuiască în fostele colonii miniere, "orăşele" oprite abrupt din dezvoltare.
În deceniile trecute, comuniştii prevesteau un viitor măreţ coloniilor miniere din zona Hunedoarei. În ultimul an al regimului Ceauşescu, Teliucul şi Ghelariul, aflate la mai puţin de 20 de kilometri de Hunedoara, aveau statutul neoficial de orăşele miniere. În cele două colonii au fost ridicate mai multe cartiere muncitoreşti, în care au fost aduşi să trăiască, în blocuri noi ridicate la foc automat, peste 5.000 de suflete.
Orăşelul de pe muntele de fier
Ghelariul era orăşelul construit pe un munte de fier. Localnicii de aici erau, în mare parte, aduşi din zona Moldovei să muncească în minele de fier, dar şi pădureni mutaţi la bloc din satele de munte învecinate. Ei se puteau considera privilegiaţi de regim. „Înainte de 1990, în Ghelar, pâinea nu se dădea pe cartele, iar magazinele primeau carne de două ori pe săptămână, în cantităţi mari. Aveam peste 2.000 de mineri care reuşeau să-şi întreţină familiile şi să ducă o viaţă îndestulată“, îşi aminteşte Ioan Bulbucan, primarul localităţii.
Soarta coloniei, curmată de Revoluţie
Potrivit lui Bulbucan, decretul prin care Ghelariul urma să fie declarat oraş se afla pe masa dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar Revoluţia din decembrie 1989 a schimbat cursul lucrurilor. Ultimele decenii au lăsat în urmă fosta colonie minieră, care a devenit, între timp, doar comună. Minele au fost închise până în anul 2005 şi au rămas ca nişte cicatrici nevindecate. Mulţi dintre angajaţii acestora şi-au părăsit apartamentele şi au plecat în locurile natale din Moldova şi Dobrogea. Au lăsat în urmă blocuri-fantomă, cu acoperişuri găurite şi apartamente pustii, cu pereţi din beton sau cărămidă încălziţi de sobe pe lemne.
Migrarea a durat doar câţiva ani. O parte dintre foştii locuitori ai coloniei s-au întors în Ghelari, după ce au eşuat în satele lor din nord-estul ţării. Nu au mai putut face nimic pentru fosta colonie minieră.
Pensionarii supravieţuitori
„După închiderea minei, am luat banii primiţi prin ordonanţă şi am plecat la familiile noastre din celălalt capăt al ţării, să ne facem agricultori. Am cheltuit totul, aşa că a trebuit să ne întoarcem, căci oricum nu ne-am mai putut acomoda cu clima de acolo“, povesteşte Ioan Bâzgan, unul dintre localnici, originar din Tulcea. Acum sunt pensionari, cu pensii de 1.500-2.000 de lei, din care, spun ei, supravieţuiesc. „Copiii noştri însă au fost nevoiţi să plece din Ghelair, că aici nu ai ce face“, mai spune Bâzgan. Bărbatul poartă cu mândrie hainele ponosite de miner, vechi de mai bine de un deceniu.
Un alt fost miner, Gheorghe Ciucu, recunoscut după aceeaşi uniformă scosă din uz, îi dă întru totul dreptate. „Cei care au prins ani de muncă în mina de fier stau mai liniştiţi, restul, mai ales tinerii, trăiesc de pe o zi pe alta. Minele însă niciodată nu vor mai fi deschise“, spune cu amărăciune Ciucu.
Viaţa în blocurile-fantomă
Într-unul dintre cartierele Ghelariului, patru dintre cele şase blocuri construite în timpul regimului comunist au fost demolate, mărturisesc localnicii. Celelalte două au fost salvate de locatari, cu mari eforturi. „Clădirile sunt într-o stare deplorabilă, însă nu am avut unde să ne mutăm. Aşa, am izolat acoperişul cu tablă, să nu plouă în apartamente, şi le-am mai adus unele îmbunătăţiri“, spune Vasile Dimulescu, un alt locuitor, în vârstă de 38 de ani.
Bărbatul a lucrat nouă ani în subteran şi s-a ales cu o afecţiune la inimă şi cu o pensie, deocamdată, de boală. Copiii săi îl ajută la căratul lemnelor de foc cu care familia sa se încălzeşte. Câteva păsări lăsate libere în faţa blocului şi câteva animale de curte te ajută să supravieţuieşti, în Ghelar, dacă vrei să duci o viaţă simplă, în sărăcie.
Într-un alt cartier de blocuri, Petre Ceasnog (43 de ani, foto) îşi petrece ziua tăind lemne. A apucat să lucreze câţiva ani în mină, dar inevitabilul s-a produs şi mina a fost închisă. „Mai era destul fier de scos, dar aşa s-a hotărât. Eu nu am mai plecat de aici. Părinţii mei s-au întors în Basarabia, dar eu ştiam că găsesc aceeaşi sărăcie şi acolo“, oftează Petre.
În prezent, dintre cei aproximativ 4.000 de oameni care mai locuiesc în Ghelar, peste 250 lucrează în Deva şi în Hunedoara la fabricile de cablaje. Alte familii sunt întreţinute de tinerii care au plecat să muncească în Occident, iar altele din pensiile foştilor mineri.
Blocul ce valorează cât o turmă de capre
Aceeaşi situaţie se găseşte şi în fosta colonie minieră Teliucu Inferior, aflată la mijlocul distanţei de 20 de kilometri dintre Hunedoara şi Ghelar. Colonia, înfiinţată în apropierea Uzinei de preparare a minereurilor şi a zăcămintelor de fier, urma să devină oraş la începutul anilor 1990, dar cu timpul s-a prăbuşit. „Nu există niciun loc de muncă în Teliuc“, este răspunsul oricărui localnic.
În schimb, spaţiile locative se găsesc la discreţie. Un fost bloc al minerilor, unde locuiau zeci de familii, a fost aproape dezmembrat de foştii locatari şi de hoţi. Acum mai puţin de cinci persoane trăiesc aici. „A fost locuit de mineri şi de angajaţi ai uzinei şi ne mândream de curăţenia pe care o găseam aici. Pe la sfârşitul anilor 1990, minerii au luat ordonanţele şi duşi au fost. Au luat cu ei chiuvetele, tocurile de la uşi şi ferestre, caloriferele şi ţevile pe care le-au dat la fier vechi, şi acum a rămas pustiu“, povesteşte Vasile, unul dintre localnici.
Blocul cu 100 de camere al Mininvest a fost cumpărat, acum doi ani, la preţul unei garsoniere confort redus din Hunedoara. Fiul unui miner care a locuit acolo l-a luat cu 50.000 de lei, după ce întreprinderea minieră a fost executată silit.
Noul proprietar, fermier în Teliuc, a încercat să-l vândă cu totul sau să îl ofere la schimb pe o turmă de capre, doar ca să scape de el, însă fără succes.
Speranţe pentru fostele colonii miniere din zona Devei
Redeschiderea minelor din zona Hunedoarei nu mai este posibilă, spun foştii lideri de sindicat ai minerilor care au lucrat aici. „Costurile ar fi prea mari, iar concentraţia de fier din minereul extras din minele hunedorene era una slabă“, afirmă Ionel Golgoţ, fost lider sindical la Exploatarea minieră Ghelar. Speranţe mai mari au locuitorii fostelor localităţi miniere din apropierea Devei, Muncelu Mic, Certej şi Brad, confruntate cu probleme sociale grave după închiderea minelor, în anii 1990.
În următorii ani, în zonă ar putea fi deschise noi exploatări. Recent, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat trei licenţe de explorare a resurselor de minereuri polimetalice firmei Goldfield Deva SRL. Aceasta este deţinută de compania canadiană Eldorado Gold.
„Noi am primit licenţele care ne dau dreptul de a face cercetări în zonele din perimetrul Deva, Muncel şi Brad, pentru a stabili dacă într-adevăr există cantitatea de minereuri complexe preconizată. Investiţia pe care trebuie să o facem în următorul an, în cercetare, se ridică la două milioane de euro, şi va aduce bani la bugetul statului român“, susţine Nicolae Stanca, directorul Goldfield Deva.
Anul trecut, Goldfield Deva a fost implicată într-un scandal imens, după ce Agenţia de Mediu Regională Timişoara a emis acordul de mediu pentru viitoarea exploatare auriferă de la Certej. Două organizaţii de mediu au protestat faţă de acesta, din cauză că procedura de extracţie ar urma să se bazeze pe cianuri. Ministrul Rovana Plumb a cerut prin ordin anularea a acordului de mediu pentru proiectul de la Certej. Decizia este contestată în instanţă, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti, având primul termen de judecată în 1 octombrie 2013.
Se încarcă comentariile...
