Contractul de finanţare pentru deponeul ecologic care va înlocui haldele de gunoi ale Hunedoarei a fost semnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţia în noul deponeu a primit finanţare ARHIVĂ.
Investiţia în noul deponeu a primit finanţare ARHIVĂ.

Consiliul Judeţean Hunedoara a semnat contractul de finanţare pentru proiectul Sistemului Integrat de Management al deşeurilor. Valoarea investiţiei depăşeşte 70 de milioane de euro. Proiectul presupune închiderea vechilor halde de gunoi din judeţul Hunedoara şi înfiinţarea unui deponeu ecologic întins pe 26,2 hectare şi unor staţii de sortare şi tratare a deşeurilor.

Consiliul Judeţean Hunedoara a semnat astăzi contractul de finanţare al proiectului de realizare a Sistemului de management al deşeurilor din Hunedoara, care va include construirea unui deponeu ecologic şi a unor staţii de sortare, tratare şi transfer al deşeurilor. Valoarea totală a proiectului este de 70.636.566 de euro, din care contribuţia UE este de 43.592.526 euro, bugetul de stat contribuie cu 20.333.757 euro şi autorităţile locale au de plătit 6.710.283 euro (cea mai mare parte – 4.952.613 euro – fiind suportată de  Consiliul Judeţean).

Potrivit preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, procedurile de atribuire prin licitaţie publică a lucrărilor de închidere şi ecologizare a gropilor de gunoi au fost finalizate, cu menţiunea că firmele câştigătoare vor demara proiectele în momentul în care va fi semnat contractul de finanţare. Termenul de finalizare a investiţiei este 2015, iar în primăvara anului viitor e posibil să fie finalizată prima celulă de depozitare a deşeurilor.

Vechile gropi de gunoi vor dispărea

„Proiectul se întinde pe toată suprafaţa judeţului Hunedoara şi crează infrastructura necesară, astfel încât gestionarea deşeurilor să se realizeze în conformitate cu prevederile legale, în condiţii de protecţie a mediului şi sănătăţii populaţiei.

Proiectul are în vedere realizarea următoarelor obiective: staţie de sortare, staţie de tratare mecano-biologică, depozit de deşeuri cu capacitatea de 4.576.800 metri cubi în localitatea Bârcea Mare, pe un teren în suprafaţa de 26,2 hectare, staţie de sortare deşeuri Petroşani, cu capacitatea de 15 980 tone/an (51 tone/zi) şi suprafaţa construită de 3 000 metri pătraţi, staţie de transfer deşeuri Petroşani, cu capacitatea de 42 571 tone/an şi suprafaţa construită de 14 000 metri pătraţi şi închiderea depozitelor neconforme: Deva (6,74 ha), Orăştie (5,0 ha), Haţeg (2,0 ha), Hunedoara, (5,28 ha), Călan (1,02 ha), Rapoltu Mare (2,92 ha), Petrila (4,0 ha), Aninoasa (0,8 ha), Lupeni (4,53 ha)”, transmitea CJ Hunedoara, potrivit acordului de mediu al proiectului.

Depozitul de deşeuri de la Bârcea Mare va fi amplasat la o distanţă de circa 2,5 kilometri de localitatea Băcia şi la circa 2 kilometri de Bârcea Mare. Accesul la amplasament va fi realizat din drumul comunal care face legătura între localităţile Băcia şi Bârcea Mare, dar realizatorii proiectului vor fi obligaţi să mai construiască o cale de acces.


Vă recomandăm şi:

Totul despre cel mai mare deponeu al Hunedoarei. Investiţia de 70 de milioane de euro va demara la Bârcea Mare     Un proiect estimat la 70 de milioane de euro va demara în acest an în judeţul Hunedoara, pe fonduri europene. Comisia Europeană a aprobat finanţarea proiectului de realizare a sistemului de management al deşeurilor din Hunedoara, care va include construirea unui deponeu ecologic şi al unor staţii de sortare şi de transfer al deşeurilor.

Investiţie de patru milioane de euro în impas: prima fabrică de sortare a deşeurilor a ajuns groapă de gunoi       Una dintre investiţiile importante derulate în judeţul Hunedoara în ultimii ani, fabrica de sortare a deşeurilor, din Orăştie, a ajuns în impas, la doi ani de la inaugurarea ei. Mai grav este faptul că în ciuda opririi activităţii, gunoaiele au continuat să fie depozitate în ultimele săptămâni în curtea fabricii, fiind abandonate acolo, fără ca nimeni să se mai ocupe de procesarea lor. 

Experiment inedit reuşit de "micii Einstein" de la Hunedoara: aur obţinut din deşeuri    Cei 60 de elevi din Hunedoara, implicaţi în campania „Descoperă”, împotriva abandonului şcolar, se pregătesc pentru sezonul de competiţii realizând mici „invenţii” inedite şi de mare utilitate.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite