A furat statuia unui sfânt pentru a se ruga la ea, dar a avut parte de un blestem

0
Publicat:

Un bărbat care a furat statuia unui sfânt păstrată într-o biserică din Deva (Hunedoara) a primit ani grei de închisoare. El și-a motivat gestul spunând că a vrut să se roage la ea.

Judecătoria Deva l-a trimis în închisoare pe autorul furtului. Foto: Daniel Guță
Judecătoria Deva l-a trimis în închisoare pe autorul furtului. Foto: Daniel Guță

Un recidivist a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru că a furat statuia unui sfânt dintr-o biserică romano-catolică din Deva și a agresat o femeie.

Ghemant Lingurar, în vârstă de 32 de ani, fost condamnat în 2014 pentru tâlhărie, s-a apucat de furat din nou, după ce a fost eliberat condiționat în 2019, având un rest de pedeapsă neexecutat de 1.181 de zile.

Judecătoria Deva a stabilit ca zilele neexecutate din condamnarea precedentă să se adauge pedepsei de trei ani și jumătate de închisoare pe care a primit-o atât pentru furtul statuetei din biserică, dar și pentru agresarea unei femei, pe aleea unui cimitir din Deva (Hunedoara).

A furat statuia să se închine sfântului

Ghemant Lingurar a comis cele două infracțiuni în 2022, iar în prezent se află în închisoare, așteptând sentința definitivă în procesul mutat la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce a contestat condamnarea primită, recent, la Judecătoria Deva.

„În 20 mai 2022, inculpatul a pătruns fără drept în curtea îngrădită de la Fundaţia Sfântului Francisc din Deva și mai întâi s-a prezentat la bucătăria din incintă, unde a cerut mâncare. Pedagogul social din cadrul Fundației l-a refuzat și i-a cerut să părăsească incinta, întrucât nu sunt acceptate persoane din afara Fundației. Inculpatul a plecat din bucătărie, dar a intrat în biserica din incintă și din interior, a sustras o statuetă din ghips a unui sfânt”, se arată în dosar.

Autorul infracțiunii a fost identificat în urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere din biserica romano-catolică.

Reprezentanții bisericii nu s-au constituit parte civilă în cauză, deoarece statueta a fost recuperată din locuința bărbatului.

„Inculpatul a recunoscut fapta comisă și și-a motivat acțiunea prin aceea că a dorit să aibă obiectul de cult în locuința sa, să se poată închina acestuia, în orice moment al zilei”, arătau anchetatorii.

Trei zile mai târziu, bărbatul a fost reținut și arestat preventiv pentru că a bătut o localnică pe o alee din cimitirul unei biserici ortodoxe din Deva.

Incidentul s-a petrecut chiar în dimineața zilei de sâmbătă dinaintea Paștelui Ortodox, iar victima sa a fost transportată la spital, în urma rănilor suferite. Inițial, bărbatul nu a recunoscut fapta, apoi, însă, și-a schimbat declarația, pentru a beneficia de reducerea pedepsei.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite